Acasă Știri Industria aeriană, afectată de conflictul din Orientul Mijlociu: avioane oprite la sol...

Industria aeriană, afectată de conflictul din Orientul Mijlociu: avioane oprite la sol din cauza prețurilor mari la kerosen

0
11

Conflictul din Orientul Mijlociu aduce probleme mari și în industria aeriană. Lufthansa este prima mare companie aeriană care a anunțat că este nevoită să opereze reducerea capacității de transport.

Disputa declanșată pe 28 februarie a perturbat serios lanțurile de transport și a mărit prețurile combustibililor, inclusiv la kerosen, anunță Reuters, citată de The Independent.

KLM anulează zboruri și introduce suprataxe

În paralel cu Lufthansa, mai multe companii au anunțat mai multe măsuri: măriri de prețuri la bilete, anularea unor zboruri și chiar reduceri de personal. De exemplu, KLM va anula 160 de zboruri europene în luna următoare, din cauza costurilor tot mai mari cu carburanții. Reprezentanții companiei au încercat să nu transmită un mesaj care să aducă panică și au precizat că aceste anulări înseamnă mai puțin de 1% din totalul curselor europene. În comunicarea oficială se spune și că nu există deficit de kerosen, dar a fost introdusă o suprataxă de combustibili la bilete.

În acest context dificil, Lufthansa a anunțat că va continua procesul de restructurare în încercarea de a se adapta noilor condiții de piață. Totuși, decizia de a retrage din operare mai multe aeronave mai vechi a generat tensiuni cu sindicatele, pe fondul unor conflicte de muncă deja existente.

  • Grupul Lufthansa rămâne cel mai mare transportator aerian din Europa, având în portofoliu companii precum Austrian Airlines, Swiss, Eurowings și Brussels Airlines

easyJet și Wizz Air reduc estimările de profit

Este clar că presiunile asupra industriei sunt tot mai serioase. Compania easyJet a anunțat că nivelul rezervărilor este sub cel din anul trecut și a avertizat investitorii că ar putea înregistra pierderi semnificative în prima jumătate a lui 2026.

„Conflictul din Orientul Mijlociu a introdus pe termen scurt incertitudini privind costurile carburanților și cererea. În ultimele săptămâni, rezervările au scăzut, iar perspectivele rămân neclare”, a transmis easyJet.

Și Wizz Air și-a redus estimările de profit anual cu 50 de milioane de euro.

Din cauza acestor probleme, piața bursieră a reacționat, iar mulți acționari au început să-și vândă din participațiile pe care le dețin la unele companii din domeniu: acțiunile easyJet au scăzut cu 9%, iar titlurile Ryanair, Wizz Air și Lufthansa au înregistrat, de asemenea, scăderi.

Schimbări în comportamentul pasagerilor

Creșterea prețului kerosenului determină companiile aeriene să majoreze tarifele, să își reducă planurile de extindere și să își ajusteze strategiile. Sursa citată mai spune că comportamentul pasagerilor se schimbă: rezervările se fac mai aproape de data plecării, iar interesul pentru călătorii interne este în creștere. Cererile pentru destinații precum Cipru, Egipt sau Turcia își revin mai lent, potrivit conducerii easyJet.

  • „Revenirea la normal a aprovizionării cu combustibil pentru avioane va dura câteva luni, chiar dacă Iranul ar redeschide Strâmtoarea Ormuz”, a declarat șeful International Air Transport Association (IATA) pe 9 aprilie 2026.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

3 + 13 =