Inteligența artificială vine în sprijinul luptei împotriva COVID-19

0
79

Inteligența artificială vine în ajutorul medicilor și pacienților care se luptă cu noul coronavirus. Pe baza datelor obținute de la două spitale din Wenzhou, Zhejiang (China) a fost generat un program care poate prezice, ținând cont de simptome, care dintre pacienții infectați cu SARS-CoV 2 vor ajunge cazuri grave.

Modelele predictive obținute din datele istorice ale pacienților din aceste două spitale au obținut o precizie de 70% până la 80% în prognozarea cazurilor severe.

„Poate uneori medicul om este copleșit de emoții, oboseală, panică, deznădejde în fața pacientului infectat SARS-CoV-2. Dar apar speranțe de la o inteligență artificială care ar putea să gândească altfel decât ar face-o un medic. Experții IT au colaborat cu medicii, într-o analiză complexă a pacienților COVID-19, generând un program, cu rol de predicție, pentru acele cazuri care vor evolua grav. (…) De acum încolo nu mai suntem singuri în lupta cu acest «balaur» numit SARS-CoV-2. Până vor apărea tratamente eficace trebuie să ne protejăm cât se poate de bine.” Spune Dr. Mihai Craiu, fondatorul Spitalului Virtual pentru Copii.

 


Pacienții care au avut inițial enzima hepatică ALT (alaninaminotransferaza) crescută, mialgii (dureri în tot corpul) și hemoglobina crescută, exact în această ordine, au dezvoltat apoi sindrom respirator acut sever.

Foto: Spitalul Virtual pentru Copii, singularityhub.com, www.coe.int, newsobservatory.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


sapte + 3 =