Ion Țiriac se află pe locul doi în topul celor mai bogați români, iar averea lui este estimată la 8,5 miliarde de lei. A îmbrăcat tricoul naționalei de hochei, dar a fost și unul dintre cei mai importanți jucători de tenis din istoria României, reușind să ajungă de trei ori, alături de Ilie Năstase, în finala Cupei Davis. Pasiunea lui pentru mașini este cunoscută, iar în luna ianuarie expoziția lui s-a „îmbogățit” cu două „lebede albe”.
Care a fost prima dumneavoastră mașină?
Mă faci să mă întorc destul de mult în timp… A fost o Skoda Octavia pe care am cumpărat-o când eram student, la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, în anul 1961 sau poate 1962. Era o mașină roșie, foarte frumoasă și îmi amintesc faptul că portarul de la facultate mi-a trântit poarta pe portieră chiar în prima zi când am mers cu ea. Îți dai seama că pentru mine a fost o mare supărare. Trebuie să te gândești ce însemna o mașină pe vremea aceea: părinții mei nu au aveau nici bicicletă.
Știu că l-ați ajutat și pe Ilie Năstase să-și cumpere una…
Domnul Năstase nu știa care este diferența între accelerație și frână și și-a cumpărat un Ford din străinătate. Mi-a plâns foarte mult pe umăr, așa că a trebuit să mă duc la Londra, să o iau și să o conduc până la București. După aceea am plecat împreună la munte, eu în față, cu o mașină, și Ilie în spate. La un moment dat a „dispărut” din oglinda retrovizoare și când m-am întors după el l-am găsit pe marginea drumului, lângă mașina care nu mai avea benzină. Uitase să alimenteze, cred că a crezut că i-o aduc și cu „plinul făcut”, iar el nu a mai verificat.
A fost dificil să obțineți permisul de conducere?
Nu a fost, doar că eu am condus foarte puțin la noi, pentru că după aceea mi-am luat unul cu care să pot merge în străinătate.
La un pas de moarte, în Franța
Ați avut incidente pe șosea?
Hm… O să-ți spun ceva, nu cred că am mai povestit vreodată. Eu am avut un foarte mare accident în Franța, care s-a terminat foarte rău. Vinovat a fost un „tânăr conducător” de vreo 85 de ani, care venit foarte tare într‑o curbă! Eu conduceam un Mercedes 450, mi-l dăduse cadou Guillermo Vilas (n.r. jucător argentinian manageriat de Ion Țiriac, care a fost numărul 1 ATP). Când l-am văzut că „bâlbâie”, am tras de volan. Asta a fost marea greșeală sau, cine știe, poate marele noroc. În clipa următoare am văzut acel Renault 5, condus de bărbatul de 85 de ani, cum a zburat prin fața mea. Eu am tras de volan, cum ziceam, și m-a lovit din lateral până în spate și am ajuns cu mașina printre niște pomi. Ce să zic… Portbagajul l-a aruncat la vreo 150 de metri, dar eu, din acest impact puternic, am revenit pe șosea, cu ce a mai rămas din mașină, iar el a mai intrat în unul. Au fost opt morți! A fost ceva îngrozitor!
Care au fost urmările, pentru dumneavoastră?
Nu mare lucru, dar nu știu cum am scăpat. Îmi aduc aminte că am încercat să deschid ușa, dar nu am reușit pentru că era strâmbă și atunci am dat în ea cu umărul. Știi ce a fost foarte interesant? Avem pe podea 150 de pahare de cristal și nu s-a spart niciunul… Am ieșit prin dreapta, pe ușa din față. Totul s-a întâmplat aproape de orașul Versailles. Când au venit polițiștii și medicii de la ambulanță m-au găsit printre mașini încercând să dau o mână de ajutor oamenilor care încercau să iasă din mașini. Am rămas cu gândul la acel accident și conduc mereu cu mare grijă.
Știu că ați avut și motociclete…
Am avut mai multe, dar m-am liniștit după ce m-am apucat de motocross. La un moment dat am căzut de pe o trambulină și am aterizat cam strâmb și m-am lovit foarte tare la spate. Atunci m-am cam lecuit și de câte ori am plecat pe două roți am mers doar cu 50 de km/h.
Ați organizat „Lebedele albe”, un eveniment prin care ați anunțat faptul că aveți în colecție două noi modele. Despre ce ce mașini este vorba?
Aceste două mașini au fost în muzeu la Mercedes și oamenii de acolo le-au spus „Lebedele albe”. Sunt două Mercedes Benz 600 foarte rare. Una dintre mașini este versiunea Pullman, din anul 1969, cu șase portiere și șase locuri, iar cealaltă are o caroserie clasică de sedan, cu patru portiere și patru locuri, din anul 1966. Proprietarul anterior a dorit ca aceste mașini să stea mereu împreună, așa că le-am luat pe ambele. Automobilele cu șase uși au fost foarte căutate de mai marii vremurilor, de la Mao Zedong (n.r. fost președinte al Chinei), la Nicolae Ceaușescu și Leonid Brejnev (fost președinte al Uniunii Sovietice). Era considerată „mașina secolului”. După părerea mea este cel mai strălucitor produs de la Mercedes. Sunt două mașini care au istorie în spate, iar la aceste două mașini, istoria contează mai mult decât produsul. Eu mai avut astfel de mașini și am circulat cu ele, iar dacă găsești o bucățică de autostradă ajungi cu ele la 220 de km/h.
Cât valorează o astfel de mașină ?
Atât cât vrea să dea cineva să o aibă!
Dar cum a început această idee cu mașinile clasice?
Eu am început-o ca o pasiune, dar, din păcate, nu am început-o suficient de devreme. Era bine să o fi început acum 50 de ani. Ce să spun? Că nu există în lume un produs a cărui valoare să fi crescut la fel de mult ca a unei mașini de colecție! Pe vremea când jucam tenis puteam să cumpăr un Mercedes mai vechi, în care a umblat și Hitler, asta nu înseamnă nimic… este istorie, undeva la 100.000 de mărci. Astăzi este patru milioane de euro! Eu niciodată nu m-am dus după valoare, ci după ce mi-a plăcut. Știi ce mă bucur? Mă încântă foarte tare când vin aici copii. Unii mi-au spus: „Domn` Țiriac, mașina asta nu este din 1954… este din 1953”. „De unde știi tu, mă?”. „Uite, scrie aici”. „Abia am învățat să citesc, dar asta știu”. Aici am pus taxă de intrare de 12, 13 sau 14 lei ca să nu intre oricine, că banii ăia pe mine nu mă încântă. A fost aici chiar și ministrul de Interne al Austriei și mi-a spus că i-a plăcut foarte tare și că nu a mai văzut așa ceva în Europa. Iar dacă vorbim de Schengen nu știu de ce stăm aici și nu am intrat. Eu cred că ar trebui să fim acolo, mai ales că noi suntem cei care „ținem” granița Europei, iar austriecii ne-au încurcat treburile. Data trecută, când am intrat în Uniunea Europeană, domnul Ioan Rus (n.r. fost ministru de Interne) m-a luat de mână și am stat două ore la ministrul de interne din Austria.
Aveți de gând să mai extindeți acest loc?
Aș vrea, dar nu mai am unde. Mai am două sute de mașini în spate, din care o sută sunt în stare de funcționare. Sunt aici patru băieți care le pornesc mereu și dacă nu faci asta pe urmă ai „șansa” să lucrezi trei luni la ea. Nu pot să garantez că pot pleca la „sfert de cheie”, deși ar trebui.
V-ați gândit să includeți în colecția dumneavoastră și mașini electrice mai vechi?
Unde găsești una pe pământul ăsta? Că eu nu am găsit, indiferent de preț! Am aici un SUV electric de la Skoda, cu numărul 0001, și unul de la Porsche cu numărul 0009, că 0001 era al muzeului Porsche și următoarele au ajuns la niște personaje foarte cunoscute. Astea le-am primit și mă bucur că le am aici. Dar cu „electricul” trebuie să avem mare grijă, că electricul „este și nu este” și trebuie să vedem cum rezolvăm problema cu autonomia și cu reciclarea bateriilor.
De aici, care este mașina favorită?
Mi-e greu să-ți spun asta. Când am timp o iau așa de la stânga la dreapta, iau una dintre ele, mă duc până la Snagov și după aceea acasă. Și gata, mi-am făcut plăcerea. Am aici și automobile premiate. Concursurile de elită pentru aceste mașini se numesc „Concorso d’Eleganza Villa d’Este” în Europa și „Pebble Beach” în Statele Unite ale Americii. Dacă reușești să câștigi un astfel de concurs cu Rolls Royce Phantom V, ăla roz de acolo (arată mașina), de exemplu, valoarea automobilului crește de la trei milioane la zece milioane de dolari. Asta dacă o vrea cineva să o cumpere, că eu de vândut… nu vând. Secretul la o mașină pe care o refaci sau o recondiționezi este că dacă ai un singur șurub care nu este original, ăia cinci judecători îți dau punctajul jos. Eu am două mașini care au câștigat Pebble Beach. Una dintre ele este un Messerschmitt, o mașină mititică cu trei roți, de la cei care făceau avionul de vânătoare în al Doilea Război Mondial.
Știu că vă plac și avioanele și că vă place și să le pilotați.
Pilotez, pentru că n-am bani de doi piloți (râde). Sunt foarte norocos că fundația pe care o conduce șeful cel mare, Ion Țiriac, îmi plătește benzina și îmi dă bani de reparații. Am călătorit cu avionul chiar acum câteva zile și eu am fost la manșă. Copilot să fie alții, să țină legătura cu turnul de control, eu sunt comandant, stau în stânga! Am mai multe avioane, nu doar unul. Am donat unul și la Crucea Roșie.
Primii pași în tenis
Aș vrea să ne mai întoarcem puțin în timp și să-mi spuneți cum ați început să jucați tenis?
Este bine să nu vorbim prea mult despre copilăria mea, pentru că nimeni nu poate să înţeleagă. Cei de acum nu au trăit acele momente şi este greu să le explice cineva… Eu sunt un om născut în 1939, care a trăit războiul. Prin anii ‘47, ‘48, tatăl meu a fost arestat două zile de Securitate pentru că era „asupritor”. Avea o prăvălie în piaţă. Din păcate a murit când aveam aproape 11 ani, soră-mea cu cinci ani mai puţin. A fost o perioadă foarte grea, iar mama mea, o femeie extraordinară, a fost nevoită să crească doi copii singură, fără venituri. Ne-a crescut cu litera legii, cu frica Celui de sus, dar şi a celui de jos. Era foarte mică de talie, 1,50 și nu știu cât, dar mă bătea cam de trei ori pe zi și îmi spunea seara: „Te-am bătut astăzi pentru ce o să faci mâine. Eu nu știu, dar tu știi”. Pe vremea aceea jucau tenis doar cei care aveau bani. Eu veneam dimineaţa la 6:00, când jucau boierii mari, ca să le strâng mingile şi îmi dădeau 25 de bani. Dacă stăteam două ore erau 50 de bani. 50 de bani azi, 50 de bani mâine, poimâine aveam trei lei. Într-o sâmbătă sau duminică unuia dintre acești burtoși nu i-a venit partenerul şi cum eram mai tinerel m-a întrebat dacă nu pot să îi arunc mingile înapoi. Cum dădea, cum îi dădeam înapoi. Era 5 mai 1955, cu patru zile înainte să împlinesc 15 ani. A fost primul meu contact cu racheta de tenis și cu tenisul.
Dacă ar fi să vorbim puțin de Simona Halep și de cazul în care este acuzată de dopaj?
Care doping? Adică jucătoare de 31 de ani începe să se dopeze? Ce să facă cu dopingul? Cum să facă? Însă este încâlcită treaba, „macularistica” asta te ține ani și ani, iar pe urmă nu poți să spui cine este de vină. După șase luni, opt luni, un an, când o să mai joace? Cine este de vină? Ea câștigă cam zece milioane de euro pe an, cine îi dă banii aceștia dacă va câștiga procesul? Dacă într-adevăr este un medicament care a fost viciat sau un aliment viciat, eu așa am înțeles, Simona este de apărat din toate punctele de vedere. Problema este că ea din august nu a mai jucat. Că eu nu sunt de acord nici cu ce a jucat cu doi ani înainte, asta este altceva. Însă dacă ea nu mai a jucat şi are 25-26 de ani… lăsaţi 31 de ani că arată de 25 pe teren. Însă săptămânile în care nu joacă se adună şi este periculos şi trist.
Dar văd că lucrurile tărăgănează și că nu a fost nici măcar audiată. Ce credeți că se va întâmpla?
Simona, cu un bun avocat, cred că era deja pe terenul de tenis. A fost controlată de sute de ori până acum și totul a fost în regulă, ce vreți de la ea? Pe de altă parte, ea a făcut un gest și a spus: „Nu-mi atingeți echipa!”. Cum să nu-ți atingi echipa când tu habar n-ai ce mănânci, tu habar n-ai ce bei, când te antrenezi habar n-ai. Ăia au responsabilitatea aia, este absolut justă legea. După părerea mea, Simona Halep ar trebui să fie deja pe teren.
Mai am o ultimă întrebare. De ce nu mai avem succese pe plan internațional?
Sportul românesc nu mai există pentru că s-a dărâmat infrastructura! Nu mai avem nici măcar unde să semănăm și atunci, de unde să culegem? Aaaaa, da! Mai iese câte o floare, gen Ilie Năstase sau Simona Halep, dar cu ea nu se face primăvară. Dacă nu o luăm de la început, de la trei sau patru ani, să-i creștem, nu o să facem nimic.
(Articol publicat în nr. 278 al revistei Auto Test Magazin)
http://www.autotestmagazin.ro/general-de-brigada-prof-univ-dr-ing-ioan-filip-uniforma-militara-am-purtat-o-mereu-cu-mandrie-si-emotie/
http://www.autotestmagazin.ro/catalin-oprisan-cea-mai-mare-emotie-am-avut-o-cand-am-fost-acasa-la-ronaldo/
