Lucid Air: Luciditate electrică

0
166

Lucid Air 3Compania Lucid Motors este pe cât de tânără, pe atât de ambițioasă: nu numai că propune primul concurent real pentru Tesla Model S, dar vrea chiar să-și surclaseze acest rival. Primul său model electric, Lucid Air, are 1.000 CP, autonomie de 650 km și ambiții de a stabili standarde și în clasa de lux, acolo unde domină BMW Seria 7 și Mercedes Clasa S.

Lucid Air 2Firma americană Lucid Motors, cu sediul în Silicon Valley, are ca obiectiv să devină numărul unu în construcția de automobile electrice premium. Primul pas a fost angajarea a două nume „grele”, designerul Derek Jenkins, venit de la Mazda, unde a fost unul dintre autorii limbajului de design al mărcii japoneze, Kodo – Sufletul mișcării, și inginerul șef Peter Rawlinson, nimeni altul decât omul care a stat în spatele proiectului Tesla Model S. Sub coordonarea celor doi, începând din 2014, Lucid Motors a proiectat și construit un automobil electric de lux prezentat toamna trecută sub forma conceptului Atvus, pentru ca, doar câteva luni mai târziu să dezvăluie varianta de preserie Air. Sedanul cu caroserie din aluminiu va fi lansat pe piață în 2018, anul curent fiind rezervat testelor finale.
Lucid Air 1Lucid Air are două motoare electrice, unul de 600 CP, instalat pe puntea spate, celălalt de 400 CP, pe axul față. Așadar, avem de-a face cu un automobil de 1.000 CP, cu tracțiune integrală și performanțe de hipercar: demaraj 0-60 mile/h (0-96 km/h), după standardul american, în 2,5 secunde. Acumulatorii au capacitatea de 100 kWh și asigură o autonomie de până la 480 km. Modelul de serie va avea pe lista de opționale și baterii de 130 kWh, ce vor extinde distanța maximă parcursă până la 650 km, valoare ce duce Lucid Air în zona autonomiei limuzinelor de lux convenționale BMW Seria 7 și Mercedes Clasa S.
Lucid Air 5Sedanul electric va concura cu modelele germane și prin spațiul interior, confortul de vârf și echiparea standard. Accesul în habitaclu se face prin uși ale căror clanțe, care sunt, de fapt, butoane tactile, iar în interior găsim patru fotolii ultraconfortabile și comenzi exclusiv tactile și digitale. Scaunele din spate sunt culisante, au spătare ce se pot înclina, sprijin pentru pulpe și care, în extensie maximă, se transformă în șezlonguri. Ocupanții acestor locuri au la dispoziție măsuțe individuale, care, prin rotire, devin tablete prin care pot fi accesate telefonul mobil, centrul multimedia al mașinii, sistemele de climatizare și de navigație. La dispoziția șoferului stau două ecrane, unul care înlocuiește indicatoarele de bord, celălalt, consola centrală. Acesta din urmă culisează de sub bord atunci când se dorește și este dedicat centrului de infotainment.
Lucid Air 6Lucid Air este echipat cu tehnologii de conducere autonomă, deservite de patru radare, trei camere video frontale și cinci de monitorizare a perimetrului. La acestea se adaugă patru lidare (detectoare cu laser) și o cameră video de monitorizare a șoferului. În teste, modelul electric a ajuns, fără intervenție umană și fără incidente, la destinația prestabilită urmând un traseu complex, conform Lucid Motors.
Lucid Air 4Prețul la care va fi comercializat Lucid Air nu a fost anunțat, dar presa americană îl estimează la 100.000 dolari, pentru versiunea de bază, și la 160.000 dolari, pentru vârful de gamă Launch Edition.

Text: Florin NECULA  / Foto: LUCID MOTORS

Articolul precedentPininfarina X Sedan – Hai să punem roțile altfel!
Articolul următorChrysler Portal: Spre mileniul III
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


× patru = 4