Mai iute, mai eficient

0
61

Pentru Mercedes-AMG viitorul este clar electric, doar că o parte a acestei evoluții este axată pe combinarea eficienței ridicate și a dinamicii sporite de conducere. Cu alte cuvinte drumul până la modelele full electrice ultraeficiente este lung, este încă presărat cu motorizări convenționale. Așa că inginerii din Affalterbach de ce să nu profite de mixingul dintre cele două tipuri de tehnologii? Iar dezvoltarea unui turbocompresor electric pentru evacuarea gazelor reprezintă un prim mare pas.

Cum proiectul se află deja în ultimele etape de dezvoltare, nemții s-au gândit că acest nou turbocompresor va fi folosit cu succes într-un model Mercedes-AMG din producție de serie. Dezvoltată în parteneriat cu Garrett Motion, această tehnologie provine direct din Formula 1 și rezolvă obiectivele conflictuale ale unui turbocompresor mic, cu reacție rapidă, dar cu performanțe relativ scăzute, aducându-l la nivelul unuia mare capabil de performanțe net superioare, eliminând în același timp prezența turbo lag.

Punctul forte al acestui sistem inovativ este un motor scurt, de 40 mm lungime, care este integrat direct pe axul principal între rotorul turbinei din partea evacuării, și cel al compresorului din partea zonei de admisie. Acest motor comandat electronic acționează rotorul compresorului înaintea fluxului gazelor de evacuare. Electrificarea turbocompresorului îmbunătățește răspunsul vitezei de igniție și în egală măsură întregul regim de turații al motorului. Lag-ul turbo, adică răspunsul întârziat al intrării în sarcină a turbocompresorului convențional, este eliminat de motorul electric. Rezultatul este că ciclul motor se desfășoară mult mai rapid la apăsarea pedalei de accelerație, iar stilul de conducere devine semnificatv mai dinamic și agil.

În plus, electrificarea turbocompresorului permite un cuplu mai mare la turațiile mici ale motorului, ceea ce îmbunătățește, de asemenea, agilitatea și optimizează capacitatea de accelerare la pornirea de pe loc. Chiar și atunci când șoferul ia piciorul de pe accelerație sau „calcă” frâna, turbocompresorul electric este capabil să mențină presiunea de impuls în orice moment astfel încât este asigurat un răspuns direct și continuu al motorului. Turbocompresorul poate atinge viteze de până la 170.000 rpm, și dezvoltă o rată foarte mare a debitului de aer. Poate fi acționat printr-un sistem electric de 48 de volți de la bord. Și încă un fapt, turbocompresorul, motorul electric și electronica de putere sunt conectate la circuitul de răcire al motorului cu ardere internă pentru obținerea unei temperaturi optime de funcționare a întregului ansamblu.

„Ne-am definit clar obiectivele pentru un viitor electrificat. Pentru atingerea lor ne bazăm pe componente discrete și extrem de inovatoare, precum și pe ansambluri. Cu această mișcare, completăm strategic tehnologia noastră modulară și o adaptăm cerințelor noastre de performanță. Într-o primă etapă este inclus turbocompresorul electrificat, un exemplu de transfer al tehnologiei din Formula 1 pe șosea, lucru cu care vom duce motoarele supraalimentate la un nivel de agilitate neatins până acum”, explică Tobias Moers, președintele Consiliului de Administrație Managementul Mercedes-AMG GmbH.

Foto: AMG

http://www.autotestmagazin.ro/test-mercedes-benz-63-amg-recreatio-et-regnum/

http://www.autotestmagazin.ro/amg-project-one-hyper-sageata-argintie/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− cinci = 1