Teoriile despre momentul oportun pentru debutul sezonului divizează inevitabil lumea moto și naște uneori controverse și ironii între cei care vor „să învârtă roata” de la începutul lunii februarie și cei care încep să ungă lanțul abia spre jumătatea primăverii. La fel se întâmplă și când un motociclist își pierde viața într-un accident pe timpul iernii. Inevitabil, apar două tabere: asfaltul este rece, este vina riderului sau… șoferii nu sunt atenți la motocicliști.
Din păcate și acest început de sezon a fost unul însângerat, iar tragedia care a făcut înconjurul lumii moto din România a fost accidentul în care un polițist de 30 de ani, aflat în timpul liber, și-a pierdut viața în Piața Constituției din București. Fără a deține adevărul suprem, putem crede că acesta este tributul pe care pasiunea pentru două roți îl cere an de an, odată cu înmulțirea numărului de motocicliști.
Cei care merg pe două roți știu că, pentru o călătorie fără accidente, contează starea tehnică a motocicletei, comportamentul celui care urcă în șa, dar și cel al șoferilor. Pentru primele două cerințe este responsabil motociclistul.
Întreținerea motocicletei la început de sezon a devenit un obicei pentru pasionații fenomenului și acoperă o gamă destul de largă de operațiuni tehnice și de mentenanță. De la schimbarea uleiului până la verificarea anvelopelor sau de la revizia furcii până la înlocuirea lanțului, toate au devenit rutină și sunt efectuate cu atenție, dar de multe ori sunt scăpate din vedere cele mai importante componente: motociclistul, starea lui de spirit, experiența sau diminuarea abilităților.
Toate cele de mai sus, alături de vremea încă schimbătoare, pot da naștere unui tablou sumbru și, așa cum spun motocicliștii cu experiență, multe dintre accidente se întâmplă în primele zile ale sezonului.
Dar de ce?
Abilitățile au „ruginit” și trebuie unse cu un ulei special compus din răbdare, atenție și exercițiu. În lunile de iarnă, nu doar motocicleta a stat în hibernare, ci și riderul, la pachet cu reflexele și abilitățile sale. Corpul și mintea au nevoie de timp pentru a se reobișnui cu condusul și, de aceea, nu este nimic rușinos în a-ți da timp să revii la nivelul de dinainte de sezonul rece, chiar dacă asta înseamnă să mergi câteva ore în poligon sau să conduci câteva sute de kilometri fără a forța limitele tale sau ale motocicletei.
Nerăbdarea de a pleca la drum completează ceea explicam anterior și se combină total în defavoarea bikerului dornic să lase în urmă iarna grea în care a ținut motocicleta în garaj.
Vremea este impredictibilă și se poate ca temperaturile să ajungă brusc sub 7-10 grade, ceea ce duce la scăderea drastică a aderenței pneurilor motocicletei. Episoadele de ploaie abundentă sau chiar lapoviță nu pot fi trecute cu vederea.
Frigul și asfaltul rece. Nu doar omul simte efectele temperaturilor scăzute, ci și motocicleta, care își schimbă comportamentul și modul în care reacționează la comenzi, mai ales în cazul celor mai puțin performante.
Șoferii uită de existența motocicliștilor. Chiar dacă suntem tentați să spunem că pauza dintre sezoane nu este lungă, timpul este suficient pentru ca șoferii să ajungă să nu mai vadă bikerii în trafic, pentru că nu se mai așteaptă să-i întâlnească pe străzi. De aceea, în fiecare primăvară, motocicliștii își reamintesc regula de aur: mă comport ca și cum aș fi invizibil, merg încet și precaut.
În ceea ce privește vizibilitatea motocicliștilor în trafic, un studiu realizat în anul 2018 de profesorul Kristen Pammer de la Universitatea Națională din Australia, arată că șoferii nu percep o motocicletă ca pe un pericol la adresa propriilor lor vieți, iar din acest motiv apare și fenomenul numit „orbire mentală”. De exemplu, cercetătorii au demonstrat că un conducător auto reacționează diferit atunci când constată că se apropie o motocicletă, un autoturism sau un camion, asta deoarece motocicletele par a fi mult mai puțin luate în considerare de acea latură a creierului care filtrează multitudinea de informații generate de traficul rutier, printre care și pericolul.
Indiferent cât de dezbătut va fi subiectul, șoferii și motocicliștii își vor pasa de cele mai multe ori responsabilitatea pentru accidentele rutiere, dar în acest început de sezon sperăm că pregătirea și vigilența celor din urmă vor înclina balanța în așa fel încât plăcerea de a merge pe două roți să nu mai fie plătită cu viața.