Marca chineză BYD intră oficial în România 

0
397

BYD, unul dintre cei mai mari producători de automobile electrice din lume, este acum prezent oficial pe piața din România.

Marca BYD, acronim pentru Build Your Dreams, a debut oficial în România cu un eveniment de amploare în București. Chinezii vin în România cu patru modele pentru început, trei electrice și un plug-in hybrid. Acestea sunt Atto 2, Seal, Seal U DM-i și Sealion 7.

Vârful de gamă este SUV-ul electric BYD Sealion 7 ce poate fi configurat în următoarele variante: un motor electric pe puntea spate, 312 CP, baterie de 82,5 kWh, autonomie 482 km, două motoare electrice, 530 CP, tracțiune integrală, baterie de 82,5 kWh, autonomie 456 km sau două motoare electrice, 530 CP, tracțiune integrală, baterie de 91,3 kWh, autonomie 502 km.

Sealion 7 suportă încărcări rapide de până la 150 kW pentru bateria de 82,5 kWh sau 230 kW pentru bateria mare de 91,3 kWh.

Prețurile încep de la 40.590 euro și pot ajunge până la 49.950 euro. Prețurile includ bonusul Rabla. Sealion 7 este un rival direct pentru Tesla Model Y.

În gamă urmează sedanul Seal. Concurent pentru Tesla Model 3 și Hyundai Ioniq 6, BYD Seal poate fi configurat în următoarele variante: un motor electric pe puntea spate, 231 CP, baterie 61,4 kWh, autonomie 460 km, încărcare DC la 110 kW, un motor electric pe puntea spate, 312 CP, baterie 82,5 kWh, autonomie 570 km, încărcare DC la 150 kW și două motoare electrice, 530 CP, tracțiune integrală, baterie 82,5 kWh, autonomie 520 km, încărcare DC la 150 kW.

Prețurile pentru BYD Seal încep de la 37.590 și ajung la 42.590 euro (bonusul Rabla inclus).

Al treilea model electric din gamă este SUV-ul de clasă mică Atto 2. Acesta este propulsat de un motor electric de 176 CP amplasat pe puntea față. Bateria are 45,1 kWh și promite o autonomie de 312 km. Modelul suportă încărcări rapide DC la maxim 65 kW. Prețurile pentru BYD Atto 2 încep de la 22.590 și pot ajunge până la 28.590 euro.

Gama BYD în România este completată de SUV-ul plug-in hybrid numit Seal U DM-i. Acesta are două variante: 217 CP cu tracțiune față (80 km autonomie în mod electric) sau 323 CP, tracțiune integrală (70 km autonomie în mod electric). Prețurile pentru BYD Seal U DM-i încep de la 34.890 euro și ajung până la 41.890 euro.

Primele centre de vânzare s-au deschis în București (în parteneriat cu Țiriac Auto și DAB Auto). Conform reprezentanților mărcii în România, rețeaua de distribuitori va fi extinsă la peste 30 de puncte de vânzare până la finalul anului curent. Punctele ar urma să se deschidă în Ploiești, Brașov, Iași, Cluj-Napoc, Constanța, Pitești și Craiova.

Înființată în 1995, compania BYD (Build Your Dreams) este singurul producător de autovehicule electrice și PHEV care a dezvoltat intern sisteme de propulsie, baterii de înaltă performanță, semiconductori auto, motoare și sisteme de control pentru motoare. În noiembrie anul trecut, BYD a devenit primul constructor auto din lume care a atins pragul de 10 milioane de vehicule electrice și PHEV produse.

Vă recomandăm și:

Marca chineză BYD vine în România din luna mai 2025

BYD Atto 2, construit în Ungaria, special pentru piața europeană

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

one + eighteen =