Există diferențe clare între Europa și Africa. Se văd din avion. Ad literam! Dacă în Sardinia ești orbit de salva de lumini cu care te întâmpină panourile solare instalate pe case, în Marrakech ești asaltat de o mare de antene de satelit, montate pe niște construcții ce, cu greu, ar trece testul dicționarului la definiția „locuință”.
Fostă colonie franceză, nu e de mirare că relațiile dintre Maroc și Franța sunt foarte puternice. O demonstrează miliardul de euro investit de grupul Renault în fabrica din Tanger, prima fabrică din lume cu emisie zero de CO2 și care consumă cu 70% mai puțină apă decât o fabrică cu aceeași capacitate de producție – 400.000 automobile pe an. Aici este construit noul model Dacia Lodgy. În mod clar, acest MPV de clasa compactă, lung de 4,5 metri și înalt de 1,68 metri, nu îți taie respirația când dai ochii cu el. Designul este robust, cu linii simple și sugerează destul de brutal conceptul de „formă subordonată funcționalității“. Nici ampatamentul de 2810 mm nu reușește să-i „îndulcească” aspectul. O anumită doză de atractivitate începe să se facă simțită abia când îl privești din față. Sau din spate. Mai ales din spate. Lămpile de stop uriașe, montate pe înălțime, se armonizează inspirat cu conturul caroseriei și, în același timp, lasă un decupaj foarte bun pentru deschiderea hayonului. La capitolul ăsta stau bine și portierele. E normal să fie așa, din moment ce Lodgy poate fi echipat cu al treilea rând de scaune, la care se ajunge folosindu-le pe cele din spate. Suprafețele mari ale ușilor sunt bine disimulate de nervura din partea de jos și de mânerele groase, ce emană robustețe. Partea din față, dominată de grila motorului, ce aproape că unește farurile, prefigurează noua identitate vizuală a gamei Dacia. Spoilerul înalt și masca inferioară trapezoidală ar fi celelalte detalii ce stimulează estetic apetitul pentru noul MPV. Din profil se face remarcată fie capota motorului, scurtă, când o compari cu plafonul lung de aproximativ 2,5 metri, fie invers.
Dar surpriza, una foarte plăcută, este spațiul interior. Şi nu mă refer neapărat la… spațiu. În versiunea de top, Lodgy nu face un secret din faptul că este cel mai îngrijit model Dacia de până acum. În special consola centrală, acoperită cu un panou cu aspect lucios, la care se adaugă bordul și fețele de uși în două culori sunt semne clare ale unui progres așteptat. Ornamentele cromate de la ceasurile de bord, disponibile în funcție de nivelul de echipare, întregesc imaginea unui model preocupat de felul în care arată. Există și o premieră în gamă: sistemul MEDIA NAV. Cu un ecran color cu diagonala de 7 inci, acesta include sistemul de navigație, dar renunță la unitatea CD. În locul ei a fost preferată o conexiune USB, mult mai comod de folosit și mai eficientă, din punct de vedere al capacității de stocare.
Gama de motoare pregătită să însoțească la drum MPV-ul celor de la Dacia este compusă dintr-un motor diesel de 1461 cmc, oferit în două variante de putere – 90 și 110 CP – și de două motoare pe benzină, unul de 1598 cmc (85 CP) și altul de 1198 cmc, cu injecție directă (115 CP). Versiunea diesel de 110 CP este singura cuplată la o transmisie cu 6 trepte, restul motoarelor trebuind să se împace cu o cutie de viteze cu 5 trepte și singurul motor cu turbină cu geometrie variabilă. Asta îi asigură supremația în ceea ce privește cuplul maxim – 240 Nm, atins încă de la 1750 rpm, și prezența celei de-a șasea trepte în transmisie. Pe îngustele și sinuoasele drumuri marocane, cu diferențe de nivel pronunțate, Lodgy, cu doi pasageri la bord, a dat dovadă de o agilitate pe care masivitatea caroseriei nu prea te lasă să o intuiești. Motorul diesel de 110 CP trage cu încredere cele 1200 – 1300 kg ale caroseriei și nu se împleticește dacă îl uiți în treapta a șasea la turații mici. Nici zgomotos nu este. O creștere cu 30% a materialelor insonorizante folosite în compartimentul motor, raportată la alte modele Dacia, garantează drumuri lungi făcute în tihnă. Direcția asistată hidraulic întoarce la șofer un feedback ce convinge, iar suspensia nu obosește pe viraje. Setată parcă un pic prea rigid pentru a putea fi considerată confortabilă (suspensia spate este „împrumutată” de la Kangoo), se dovedește, în schimb, perfectă să reziste la o sarcină utilă maximă de 589 kg. Mult. Dar asta pentru că Lodgy poate transporta 7 pasageri. Așezat pe unul din cele două scaune din rândul trei, îmi dau seama de ce nu-l pot compara sub nicio formă cu Dacia Logan MCV: pe locurile astea pot călători în condiții excelente doi adulți, fără restricție de vârstă, dimensiuni sau pretenții. Sunt două locuri reale. Probabil tot în legătură cu numărul maxim de pasageri pe care îi poate primi la bord, Lodgy a primit discuri de frână ventilate de 280 mm pe puntea față (restul gamei are discuri de frână cu diametrul de cel mult 259 mm) și sistemul ABS din familia Bosch 8.1. Cuplul bun al motorului, echilibrat dinamic de o greutatea proprie relativ mică, favorizează păstrarea motorului într-o gamă de turații lejeră. Conjunctura este favorabilă pentru obținerea unui consum de combustibil mic: conform cifrelor oficiale, 4,4 litri la 100 km consum mediu. Pe parcursul testului, desfășurat numai în regim extraurban, consumul a fost de 4,2 litri. Consider cifra suficient de concludentă ca să nu mai adaug nimic pe tema asta.
Aș adăuga câte ceva legat de costurile de exploatare: Dacia Lodgy “ține cu casa”. Filtrul de aer se schimbă la 80.000 km, cel de motorina la 60.000 km, iar motorul cu injecție directă de benzină are distribuție pe lanț, ce se schimbă la „Sfântul Așteaptă“. Vă întrebați cumva la cât trebuie schimbată o Dacia Lodgy? Ei bine, ținând cont de cei 1,9 milioane de km parcurși în cadrul unui test intensiv și de garanția de 3 ani, în limita a 100.000 km, cred că noul MPV de la Dacia poate fi păstrat suficient de mult încât criza economică prin care trecem să devină doar o lecție din cărțile de istorie.