25 de ani de căsătorie! Un moment special pe care Marian și Claudia Palfi s-au gândit să-l sărbătorească într-un mod deosebit. Și cum amândoi sunt foarte pasionați de motociclete și de călătoriile pe două roți s-au aventurat pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume: o cărare îngustă care se afundă în nori, la finalul căreia te simți ca și cum te-ai fi urcat pe acoperișul lumii. S-au întors de acolo cu multe fotografii spectaculoase și amintiri superbe, iar Marian ne-a povestit cum s-a desfășurat această frumoasă aventură.
Auto Test: Cum v-a venit ideea de a pleca în această călătorie?
Marian Palfi: Eu și soția suntem foarte pasionați de drumurile lungi cu motocicleta, de cinci sau șase mii de kilometri, pentru că în momentul în care călătoria este mai scurtă ne gândim mereu că ne întoarcem acasă prea rapid. Totul a pornit acum zece ani, atunci ne-am gândit prima oară că am putea să dăm o tură în jurul Mării Negre, așa că am urmărit tot timpul situația politică, mai ales în regiunea dintre Georgia și Ucraina, în speranța că lucrurile se vor liniști și că vom putea merge acolo fără emoții. Dincolo de situația politică din Crimeea a apărut și pandemia de COVID-19 și s-au impus noi restricții, iar unele granițe terestre s-au închis, așa că am ajuns să înconjurăm doar pe jumătate Marea Neagră și să vizităm mai multe locuri din Turcia. Unul dintre ele este drumul D915 – Bayburt Of Yolu…
Auto Test: Ce are deosebit acest drum?
Marian Palfi: Este foarte sălbatic! Drumul dintre localitățile Of (la Marea Neagră) și Bayburt are o lungime de 111 kilometri, iar secțiunea cea mai periculoasă măsoară aproape 20 de kilometri, include 13 viraje cu o lungime de două sau chiar trei sute de metri și urcă de la 1.721 de metri la o altitudine de 2.035 de metri în doar cinci kilometri. Este ca și cum te-ai cățăra cu motocicleta… Drumul este săpat în munte, nu este amenajat și este lat doar cât să intre o mașină, are o înclinare între 6 și 10% și nu are parapeți. Lipsa parapeților este o mare problemă! Practic, de pe partea dreaptă a drumului vedeai prăpastia care se deschidea chiar lângă tine. Unele viraje nu pot fi luate dintr-o singură manevră decât dacă ești expert.
Auto Test: Adică, poți risca, la tot pasul, un accident?
Marian Palfi: Dacă scapi motocicleta… nu o scapi de două ori (zâmbește). O scapi și gata, se duce în prăpastie! Pe „Strategica” noastră (n.r. un drum de 45 de kilometri, fără asfalt, aflat la „granița” dintre Transilvania și Muntenia), dacă scapi motocicleta ai șanse să o poți recupera, cu anumite stricăciuni, dar aici este gata, pentru că se duce într‑o prăpastie de trei sute de metri. Este un loc periculos unde trebuie să fii mereu în alertă.
Auto Test: Cum sunt condițiile meteo, fiind la munte bănuiesc…
Marian Palfi: Acesta este al doilea aspect care îl face foarte periculos. Fiind la munte, lucrurile sunt imprevizibile, iar vremea se schimbă foarte brusc. Noi am avut noroc și am prins o zi superbă. Când am ajuns la poalele muntelui am întrebat localnicii dacă trecătoarea este deschisă știind că în urmă cu câteva zile plouase foarte tare. Mi-au spus că este deschisă și mi-au explicat că atunci când este furtună sau când plouă serios și bate vântul se dislocă stânci, iar drumul se blochează din cauza alunecărilor de teren, ca pe Valea Oltului. Practic, oficialitățile nu închid drumul, îl închide natura! În orice moment poate să înceapă o furtună sau să te confrunți cu o ceață foarte deasă. Noi am stat pe vârful muntelui cam o jumătate de oră, să filmăm și să facem poze, și ne-a acoperit ceața. Nu vedeam la doi metri și dacă ne prindea pe drum era dificil pentru că, așa cum spuneam, nu este loc pentru două vehicule. Și să dai cu spatele cu motocicleta, în pantă, până la un refugiu, este destul de dificil.
Auto Test: Cum este peisajul?
Marian Palfi: Când începi să urci rămâi cu gura deschisă. Eu nu sunt un orator bun, dar parcă urcam spre Rai. Este fantastic, sunt niște imagini fermecătoare. Din păcate, niciodată nu o să pot surprinde cu aparatele de filmat și de fotografiat adevărata trăire din momentul acela. Dar locul este superb și m-a cucerit foarte tare.
Auto Test: Care este sentimentul pe care îl ai la finalul unui astfel de drum?
Marian Palfi: Nu prea pot să-ți descriu în cuvinte bucuria pe care o simt când ating vârful muntelui. Știu că acolo nu ajung foarte mulți și simt că am realizat ceva când ajung într-un loc prin care a trecut Alexandru cel Mare sau mai știu eu ce mare personalitate istorică.
Auto Test: În cât timp ați făcut acest drum?
Marian Palfi: Drumul l-am făcut în patru ore, dar aș fi stat mai multe zile. Turcii sunt ospitalieri și săritori, așa că nu ai emoții în ceea ce privește cazarea. Noi am avut corturile cu noi, dar nu le-am folosit în nicio noapte pentru că tot timpul am avut unde să dormim, chiar s-a oferit cineva să ne găzduiască într-o frizerie unde avea niște paturi. La un moment, când eram în Of, mi s-a rupt pedala de la schimbătorul de viteze și am văzut un atelier, iar după ce am ajuns la hotel le-am spus celor de acolo că mă duc să rezolv problema. Recepționerul a chemat imediat omul care „se pricepea la toate” și mi-a sudat pedala.
Auto Test: Cum v-au primit localnicii?
Marian Palfi: Motocicliștii trec destul de rar pe acolo, iar oamenii sunt foarte prietenoși și mulți dintre ei ne-au făcut semne amicale și ne-au oferit mâncare și ceai, fără nicio obligație. Într-o seară am fost invitați la o cină de o familie, iar lucrurile au „degenerat” într-un concurs între pălincă și Yeni Raki (n.r. băutură tradițională turcească, cu aromă de anason) și ghici cine a câștigat (râde).
Auto Test: Nu ți-a fost teamă să pleci doar cu soția într-o astfel de călătorie?
Marian Palfi: Eu am experiență off-road, iar soția are și ea anumite abilități și se descurcă bine pe teren accidentat, dar i-am spus că dacă nu se simte confortabil, mai ales că erau șiroaie de apă care traversau drumul și se vedea piatră căzută de pe munte, ne întoarcem.
Auto Test: Și ce a spus?
Marian Palfi: Soția este mai curajoasă decât mine și de multe ori mă surprinde… Eu sunt mai calculat, ea dacă își pune ceva în cap face tot posibilul să reușească, chiar dacă sunt anumite riscuri care pe mine m-ar determina să mă întorc. Ea nu renunță niciodată! Soția este cel mai bun partener de călătorie al meu, ne completăm foarte bine și nu cred că aș putea să merg cu altcineva. Am călătorit și cu alți motocicliști și este mai dificil, cel puțin pentru mine: fiecare are stilul lui de condus, când sunt mai mulți băieți unul încearcă să fie „alfa”, să meargă mai tare și să demonstreze, nu știu cui, că este „meseriaș”. Soția nu are nimic să-mi demonstreze, iar eu nu încerc să-i demonstrez nimic. Pentru mine, idealul turelor moto este cu partenerul de viață. Să-ți mai spun ceva… Am făcut drumul acesta în Turcia și dintr-un motiv personal: a fost modul nostru de a sărbători 25 de ani de căsnicie. Am zis să facem ceva deosebit și ne-a ieșit! Noi suntem niște aventurieri și probabil că și asta ne-a ajutat în relația noastră. În Turcia am vrut să stăm o noapte cu cortul și ne-am așezat într-un soi de rezervație pe malul mării. Acolo am întâlnit un pescar care mi-a zis: „Vă respect foarte mult. Eu merg de șase ani la pescuit cu amicul meu, iar soțiile nu au vrut niciodată să vină cu noi”. Când se apropie finalul săptămânii, soția mă întreabă: „Unde mergem acum?”, iar, din păcate, uneori trebuie să mai pun câte o frână (râde). Este o relație foarte faină!
Auto Test: Cu ce motocicletă ai făcut acest drum?
Marian Palfi: Noi avem o firmă de închiriat motociclete și deținem cam toată gama de la BMW GS. Am luat cu mine un BMW F800 GS, un model foarte reușit din multe puncte de vedere, dar destul de simplu, iar acesta a fost unul dintre motivele care m-au determinat să-l iau cu mine în această călătorie. Și motocicleta soției a fost tot simplă și este foarte bine că am făcut alegerile potrivite pentru această aventură.
Auto Test: Ce altă zonă ți-a mai plăcut în Turcia?
Marian Palfi: Of, au fost multe și este greu de ales. Mi-a plăcut foarte tare pe malul fluviului Eufrat, unde am mers pe un drum fără asfalt, dar cu multe tuneluri săpate în piatră, unde găsești niște peisaje superbe. Are doar zece kilometri și este foarte spectaculos. Tunelurile nu sunt luminate, dar ca să intre totuși o rază de soare au săpat în piatră și așa au făcut niște „ferestre”.
Auto Test: În ce țară ai mai fost, unde să-ți placă foarte mult?
Marian Palfi: Mi-a plăcut foarte tare când am fost în Maroc și m-aș mai duce măcar o dată în Africa! Acolo nu ai vreme să te plictisești. Poate că am fost și fascinat de lucrurile pe care nu le avem la noi: nisip, căldură, animalele care te-au atras din copilărie, cămilă, maimuță… acolo le vezi pe toate. Marocul, spre exemplu, te ajută foarte mult să trăiești experiența africană. Știu că oamenii se gândesc la faptul că acolo sunt musulmani și că în zonă sunt destul de multe conflicte, dar Marocul este o țară foarte sigură. Există multe puncte de control, iar dacă cineva nu oprește, forțele de ordine au posibilitatea legală să tragă cu arme de foc. Și în Turcia m-am simțit în siguranță, chiar dacă am ajuns la 80 de kilometri de granița cu Siria. Noi avem această firmă care se ocupă și de turism moto și încercăm să întindem sezonul și să găsim trasee unde se poate merge cu motocicleta și în octombrie, și în decembrie, și în martie, așa că am regiuni mai călduroase și așa am ajuns în Maroc. Am făcut și acolo trei mii de kilometri prin Munții Atlas, în deșertul Sahara, dar am descoperit și drumuri montane superbe. Am vizitat Marrakech, Casablanca…
Auto Test: Nu ați avut probleme cu temperaturile ridicate?
Marian Palfi: Nu am fost în perioada în care era foarte cald. În deșert am prins temperaturi de maximum 30 de grade, în perioada în care la noi este zăpadă, deci a fost foarte bine. Din multe dintre călătoriile noastre ne-am întors cu multe fotografii și filmări. De partea comercială și de promovare se ocupă soția, iar partea tehnică este în sarcina mea. Ea și-a făcut un blog cu drumurile și traseele pe care le parcurgem, așa că ne-am gândit și la un canal de YouTube, iar Claudia s-a axat mult pe această idee, de a da sfaturi celor care vor să parcurgă anumite trasee, pe care noi le-am văzut. Îți spuneam că eu mă ocup mai mult de partea tehnică, iar acum, cu ocazia discuției noastre, am căutat câteva poze și cu mine, dar am găsit destul de greu pentru că este dificil să apari în cadru când ești în spatele aparatului (râde).
Auto Test: Ce ați mâncat bun în Maroc?
Marian Palfi: Dacă îți plac salatele, mâncărurile cu pui și pește și nu vrei să mănânci doar carne de porc, te adaptezi destul de bine. Au anumite condimente pe care nu le întâlnești la mesele din România, dacă vrei să încerci lămâia murată sau alte chestii foarte interesante, acolo este locul.
Auto Test: Ce alte planuri de călătorii mai aveți?
Marian Palfi: Acum am făcut aproape jumătate din traseul care înconjoară Marea Neagră și vrem foarte mult să mergem și pe cealaltă jumătate, dacă se va îmbunătăți situația politică, dar și dacă pandemia se va mai domoli. Ne gândim foarte serios și să mergem și până în nordul Italiei, unde să lăsăm remorca și să mergem, cu motocicletele, în Corsica și Sicilia, să trecem apoi în Tunisia și să ne întoarcem prin Amalfi. Cu siguranță nu vom renunța la călătoriile noastre.
Foto: arhiva Marian PALFI
http://www.autotestmagazin.ro/claudia-palfi-descoperind-romania-cu-ajutorul-ikran-ului/
http://www.autotestmagazin.ro/silviu-florea-jurnalul-unui-vagabond-nomad/
http://www.autotestmagazin.ro/marian-vulpe-cate-motociclete-ati-vazut-parcate-in-fata-unui-cabinet-de-psihoterapie/