Mașinile cu volan pe dreapta. Ce se întâmplă cu ele în cazul unui Brexit

0
149

Mașinile cu volan pe dreapta. Ce se întâmplă cu ele în cazul unui Brexit? Cum va afecta Brexit importul de vehicule second hand? Acestea sunt cele întrebările cele mai des întâlnite, iar Registrul Auto Român a oferit lămuriri de ultimă oră într-un comunicat pe postat pe pagina oficială de Facebook.

Parlamentul britanic a adoptat definitiv acordul final privind Brexit-ul. Ieșirea UK din Uniunea Europeană a fost stabilită pentru data de 31 ianuarie, dar a fost impusă o perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2020, timp în care reglementările actuale rămân în vigoare în relația dintre Marea Britanie și UE. Așadar, până la finalul acestui an, vehiculele cu volan pe partea dreaptă, provenite din UK, vor primi CIV în aceleași condiții ca în prezent.

Conform actualei legislații din România, aceste mașini trebuie să fie echipate în mod obligatoriu cu faruri care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a direcției de mers. Astfel, vehiculele provenite din UK necesită înlocuirea farurilor, care vor fi verificate de Registrul auto Român înainte de emiterea CIV.

De la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziție dintre UK și Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea de tip emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta vor trece printr-un proces de omologare individuală și vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terț.

Cele mai importante modificări sunt mutarea postului de conducere pe partea stângă, înlocuirea farurilor și, după caz, inversarea lămpilor de ceață și mers înapoi, poziționate în partea din spate a vehiculului.

Mașinile cu volan pe dreapta- statistică oficială:

Statisticile noastre arată că numărul mașinilor cu volan pe dreapta care au intrat în România a scăzut anul trecut:
2018 – 29.751 de vehicule
2019 – 20.257 de vehicule
Registrul Auto Român vă va informa din timp cu privire la statutul vehiculelor cu volan pe dreapta, pe măsură ce vor apărea noi prevederi.

http://www.autotestmagazin.ro/adio-volan-pe-partea-dreapta/

http://www.autotestmagazin.ro/se-schimba-regulile-privind-anularea-programarilor-la-rar/

http://www.autotestmagazin.ro/aplicatie-rar-prin-care-aflati-istoricul-vehiculului/

Articolul precedentVolkswagen ID.3 – Electrificare
Articolul următorItalia – Dolce far niente
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


9 + noua =