Multiplicarea câștigului

0
129

După ce a înregistrat un succes comercial remarcabil sub emblemele Dacia și Renault, Duster a intrat pe mâinile celor de la Nissan, pentru a deveni noul Terrano și a fi pregătit de lansare pe enorma piață a Indiei, țară cu peste 1,2 miliarde de locuitori. De altfel, această a treia generație Terrano va fi produsă la uzina Nissan din Oragadam, la periferia orașului indian Chennai (fostul Madras), alături de alte trei modele ale mărcii japoneze: Micra, Sunny și Evalia.

Tehnic, Nissan Terrano nu va fi cu nimic diferit de Renault Duster cu volan pe dreapta, deosebirile fiind exclusiv de ordin estetic, așa cum se vede și din imagini. Se remarcă, în primul rând, spoilerul și grila impozante, ultima purtând o emblemă a mărcii de mari dimensiuni, capota motorului cu nervuri mai pronunțate și bosaje ale roților ceva mai gonflate și decupate mai degrabă rectangular, spre deosebire de Duster, unde predomină liniile curbe.

Presa indiană anunță că Nissan Terrano va avea un interior configurat similar cu cel al Renault Duster, dar un preț mai mare cu 78.000 rupii (circa 1.000 euro), dată fiind calitatea superioară a materialelor utilizate. Noul model va fi comercializat către sfârșitul acestui an și nu este exclus ca, în viitor, să ajungă și pe piața chineză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


cinci × = 20