TEST: Noul Ford Edge

0
131

noul ford edge (3)noul ford edge pretNoul Ford Edge te întâmpină cu o alură sportivă, croită pe dimensiunile unui SUV de clasă mare. Apariţie nuanţată de un melanj armonios între muchii tăioase şi forme rotunjite, Edge reuşeşte să se facă remarcat exact la fel cum izbutește să şi plece de pe loc: cu uşurinţă.

noul ford edge (2)La fel se integrează şi în gama SUV-urilor de clasă mare datorită motorului TDCi de 2 litri care dezvoltă, în cazul variantei Sport pe care am testat-o, 210 CP şi 450 Nm. Acestui set de valori i se opune o greutate proprie de 1.949 kg care, însă, pare să se evapore la apăsarea pedalei de acceleraţie. Transmisia automată cu dublu-ambreiaj dă dovadă de mult rafinament în transferul acestei forţe către sistemul de tracţiune integrală. De tip permanent, acesta foloseşte datele primite de la nu mai puţin de 25 de senzori pentru a se autoadapta la condiţiile de rulare, neavând nevoie decât de 20 de milisecunde pentru a ajusta în mod egal forţa de tracţiune între cele două punţi.

noul ford edge (1)Recunosc faptul că nu eram pregătit pentru modul în care trioul motor-transmisie-tracţiune reuşeşte să împingă acul vitezometrului în sus. Nu este vorba neapărat despre rapiditatea cu care o face. Până la urmă este o maşină care are nevoie de 9,4 secunde pentru a ajunge la 100 km/h. Dar seninătatea cu care o face este altă poveste… Multiple îmbunătăţiri fac posibilă călătoria într-o linişte reconfortantă. Atenuarea detonaţiilor specifice motoarelor diesel plus configurarea admisiei şi a evacuării astfel încât zgomotele emise de acestea să fie minime sunt completate de ajustări aerodinamice aduse spoilerului față, carcaselor oglinzilor retrovizoare şi lunetei. Utilizarea foliilor fonoabsorbante pentru parbriz şi geamurile laterale față completează lista soluţiilor tehnice adoptate pentru sporirea nivelului de confort. Dar cel mai interesant este sistemul Active Noise Control (ANC) care, folosind informaţiile culese de trei microfoane plasate în habitaclu, emite sunete de frecvenţă opusă celor provenite de la motor astfel încât să anuleze zgomotul făcut de acesta. ANC foloseşte difuzoarele sistemului audio, chiar şi atunci când acesta este oprit. Efectul este remarcabil. Fără să îţi dai seama, apeşi acceleraţia din ce în ce mai tare şi nu realizezi decât târziu că mai toate exemplarele premium care îşi dispută supremaţia benzii doi de pe autostradă se dau la o parte fără ca măcar să le fi cerut asta.

noul ford edge (6)noul ford edge tehnicPresiunea pe care o pune Ford Edge asupra celor din faţa sa derivă nu numai din rapiditatea cu care îşi măreşte viteza, dar şi din aspectul masiv al zonei frontale, dominată de un calandru imens şi de blocurile optice cu un design simplu, dar foarte agresiv. Probabil că şi lăţimea de peste 2,1 metri (cu oglinzi) este un factor intimidant care obligă la capitulare. Cu o zonă roşie a turometrului care începe de la 5.000 rpm, este relativ uşor să bănuieşti cam cu ce viteze se poate deplasa dacă la 130 km/h în treapta a şasea motorul are nevoie de puţin peste 2.500 rpm… Aşa cum bănuiam, „vâna” de putere este extrem de viguroasă şi dincolo de jumătatea legală a vitezometrului (gradaţia de 130 km/h este chiar pe centrul scalei). Ea se manifestă cu aproape aceeaşi intensitate, indiferent de modul în care decizi că ar trebui schimbate vitezele – automat sau secvenţial, cu ajutorul padelelor din spatele volanului. Entuziasmul accelerărilor făcute în forţă este demn de un autoturism potent de clasă compactă, ceea ce mă încântă având în vedere dimensiunile de gabarit şi spaţiul avut la dispoziţie. Renunţ, fără niciun regret, la programul Sport al transmisiei din moment ce modul Drive mi se pare destul de încordat pentru a face faţă cu aplomb la mai toate solicitările mele. Deşi caroseria este una generoasă, lăţimea mare şi înălţimea mică (aproximativ 1,7 metri) conferă multă stabilitate în viraje sau la schimbări rapide de direcţie. Suspensia independentă la toate roțile plus jantele de 20 inci costumate în anvelope cu lățimea benzii de rulare de 255 mm şi talon de 45 contribuie la asigurarea unei ţinute de drum foarte bune. Direcţia autoadaptivă îi ţine isonul. Practic mecanica creează toate condiţiile pentru a te bucura din plin de călătorie. Scaunele faţă sunt foarte primitoare (dar şi climatizate), iar bancheta spate îşi răsfaţă ocupanţii cu spătare reglabile, dar şi cu posibilitatea de încălzire a locurilor laterale. Dacă mai adaug şi faptul că portbagajul are un volum util de 602 litri pare evident la ce este bun noul Ford Edge: la tot!

George Drugescu / Foto: Emilia Petre

Articolul precedentAlfa Romeo Giulia pentru Poliţia Rutieră
Articolul următorTEST: Renault Talisman – Oriunde, cu plăcere
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


5 × trei =