Noul Opel Mokka: primele informații oficiale

0
107

Opel a prezentat oficial primele imagini cu noua generație a SUV-ului Mokka. Acesta va debuta în versiune full-electric, urmând ca apoi să fie lansate și variantele cu motoare convenționale.

Noua generație a modelului SUV Opel Mokka a debutat oficial. Primele imagini publicate de constructorul german ne arată versiunea full-electric a noului model ce poartă numele Mokka-e.

Opel nu a publicat un set complet de date tehnice despre noul model, dar știm că a doua generație Mokka dispune de un ampatament de 2.557 mm, iar lungimea totală a scăzut cu 125 mm, noul model având o lungime de 4.150 mm.

Modelul a crescut în lățime, iar consolele față și spate sunt mai scurte față de modelul anterior. Volumul portbagajului oferit de noul model Mokka este de 350 litri.

Noua generație Mokka inaugurează și un nou limbaj de design pentru partea frontală. Elementul frontal poartă denumirea Vizor și a fost văzut prima dată pe conceptul Opel GT X Experimental din 2018.

Noul Opel Mokka va fi echipat în standard cu faruri LED, iar opțional clienții pot alege faruri IntelliLux LED Matrix.

La interior, display-ul central este orientat spre cel de la volan și este unit cu ecranul ce înlocuiește instrumentele de bord clasice. Ecranul din fața șoferului poate avea până la 12 inch, iar cel central are 7 sau 10 inch în diagonală, în funcție de nivelul de echipare.

Noul Mokka va folosi și un sistem de cruise control adaptiv ce permite și condusul în mod semi-autonom.

Noul model Opel Mokka folosește platforma CMP, iar versiunea electrică preia trenul de rulare de modelul Corsa-e. Va folosi un motor electric de 136 CP și 260 Nm. Viteza de top este limitată la 150 km/oră

Pentru alimentarea motorului electric, Opel folosește o baterie de 50 kWh, cu o autonomie WLTP anunțată de 322 km. Charger-ul onboard permite încărcări la stații rapide de 100 kW. Pentru alimentare la prize de curent alternativ, încărcarea se face cu maxim 7.4 sau 11 kW.

Noul Opel Mokka va putea fi comandat începând din această vară, primele livrări urmând a fi efectuare în 2021.

Foto: Opel

http://www.autotestmagazin.ro/opel-mokka-noua-generatie-a-suv-ului-german-va-fi-lansata-initial-in-versiune-electrica/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


3 × patru =