În Siberia se topesc „cămările” de gheaţă și tot acolo se topeşte până şi permafrostul. Gheaţa care se formează în zona Oceanului Arctic este cu peste 40% sub media cantităţii din perioada 1981 – 2000, iar lunile ianuarie şi mai din 2020 au fost cele mai călduroase de până acum. Și asta nu e tot.
Copernicus Climate Change Service (C3S), una din cele şase entităţi ale proiectului Copernicus Earth Observation Programme, coordonat de Comunitatea Europeană, a anunţat că la nivel global şi luna septembrie a fost cea mai călduroasă. Cu 0,05°C mai mult decât în 2019 şi cu 0,08°C peste temperatura din luna similară din 2016. Dacă ne raportăm însă la zona continentului european, media temperaturii din luna septembrie a fost cu 0,2°C mai mare comparativ cu cea înregistrată în proxima cea mai călduroasă lună septembrie şi anume cea din 2018. Concluzia simplă este că luna septembrie a acestui an a fost cea mai caldă lună atât la nivel european cât şi global.
După ce anul 2019 a fost cel mai cald an la nivel european, cu o temperatură mai ridicată cu peste 1,2°C peste cea medie de referinţă din perioada 1981–2010, anul 2020 nu este mai prejos din acest punct de vedere. Temperaturi anormal de ridicate au fost înregistrate pe coasta de nord a Siberiei, Orientul Mijlociu şi în zone din America de Sud şi Australia. Cum încălzirea globală ne afectează datorită implicaţiilor negative pe care le are asupra mediului, economiei şi societăţii, procesul de stopare a acestui fenomen începe să fie luat în considerare. În consecinţă, încep să se materializeze planuri de acţiune concrete.
„Pactul verde european” este unul dintre ele. Demarat pe 11 decembrie 2019, pactul verde are ca obiectiv principal anularea emisiilor de gaze cu efect de seră în proporţie de cel puţin 80% până în 2050 şi decuplarea creşterii economice de utilizarea resurselor naturale. Practic, se doreşte ca până în 2050 Europa să devină neutră din punct de vedere al impactului asupra climei. Obiectiv ambiţios, a fost etapizat. Într-o primă fază este vizată reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990. Misiunea este una dificilă într-o societate orientată puternic către consum şi indiferentă la traumele pe care le produce mediului natural. În 1937 populaţia globului era de 2,8 miliarde, particulele de carbon din atmosferă aveau o concentraţie de 280 ppm (părți pe milion) şi zonele sălbatice totalizau 66% din suprafaţa Terrei. Astăzi, suntem circa 8 miliarde, concentraţia de carbon a ajuns la 415 ppm iar zonele sălbatice s-au înjumătăţit faţă de acum aproape un veac, ocupă doar 35%.
În ţări din vestul Europei poluarea (în special cea cu fertilizatori) a acţionat atât de agresiv în ultimele trei decenii încât a redus cu 75% populaţia de păsări sălbatice pentru că a decimat multe soiuri de plante şi insecte. În ţara noastră seceta şi nepăsarea au acelaşi efect. Lacul Iezer care ocupa 5000 de hectare din lunca inundabilă a Dunării a secat în mai puţin de trei luni. Localizat pe marele drum de migraţie estic, lacul era loc de popas, cuibărit sau de iernat pentru 32 de specii de păsări protejate în Europa prin Convenţia Ramsar. Printre acestea, gâştele cu gât roşu, cea mai periclitată specie de gâşte din lume, care vor sosi în maxim două luni din zonele arctice. Astfel de drame sunt din ce în ce mai numeroase. De la urşii polari care au blocat o maşină de gunoi undeva în Rusia arctică până la vulpile care se aventurează adânc în inima oraşelor în căutarea hranei, semne ale dezechilibrului pe care l-am produs şi îl producem în continuare ecosistemului sunt peste tot daca privești cu atenție. Este de datoria noastră să corectăm răul deja făcut nu numai în cel mai scurt timp posibil, dar și în cea mai mare măsură cu putință.
Foto: nasa.gov, wwf.panda.org, www.descoperadeltadunarii.ro, www.greenpeace.org, www.jimmynelson.com, www.monkeyandelf.com
