Range Rover Velar: Exclusiv hibrid

0
96

La trei ani de la lansare, Range Rover Velar a fost supus unui facelift estetic și a trecut printr-o actualizare tehnică. Velar facelift va avea doar motorizări hibrid și va ajunge la primii clienți la începutul anului viitor, dar nu vă așteptați la schimbări estetice spectaculoase.

Cu greutatea la gol cuprinsă între 1.800 kg și peste două  tone, în funcție de versiune, motoare puternice și aerodinamică tipică SUV-urilor, modelul premium Range Rover Velar nu a fost, până acum, o mașină economică și nici pe placul ecologiștilor radicali, cu emisiile sale ridicate și consumator doar de combustibili fosili. Lucrurile se vor schimba din 2021, după acest facelift care a inclus și întreaga paletă de motoare a modelului, ce vor fi toate asociate cu o formă de hibridizare, indiferent că sunt diesel sau pe benzină. Versiunea de bază va fi un diesel Ingenium în patru cilindri de 204 CP, ce-l va înlocui pe cel de 180 CP de până acum, căruia i-a fost asociat un sistem hibrid ușor, cu baterie de 48 V și alterno-generator. Această versiune va avea un consum mediu de motorină de 6,3 l/100 km, stabilit în urma testelor WLTP, și emisii de CO2 de 165 g/km. Același sistem de hibridizare ușoară va avea și motorul pe motorină de 300 CP, ce consumă, în medie, 7,4 l/100 km și emite 194 grame de CO2 pe kilometru. Așa cum se observă lesne, hibridizarea ușoară nu are rolul de a reduce radical emisiile de noxe, ci doar consumul de carburant. Totuși, o versiune hibrid reîncărcabil PHEV îi va face fericiți pe cei caresunt adepții ocrotirii mediului, chiar dacă zboară cu avionul: Range Rover Velar P400e are motor pe benzină de 300 CP, asociat cu o unitate electrică de 105 kW (143 CP), pentru un total de 404 CP real utilizabili, 640 Nm cuplu maxim, 2,2 l/100 km consum mediu și 49 g/km de emisii de CO2. Acest sistem PHEV va ajunge în curând și sub capota lui Land Rover Defender.
Deși am tot pomenit de facelift, care înseamnă schimbări de design, nu semnificative, dar, în orice caz, vizibile și cât de cât numeroase, în ceea ce-l privește pe Range Rover Velar nu este cazul. Normal, în fond, pentru o mașină care a luat premii de design. Tot ceea ce s-a schimbat la exterior, de fapt s-a adăugat, este o nouă culoare Lantau Bronze. Mai multe s-au întâmplat la interior, unde găsim un centru multimedia îmbunătățit, mult mai rapid, grație unei baterii auxiliare. Și sistemul audio este nou, marca Meridian, cu o funcție care distribuie sunetul în habitaclu în funcție de numărul de pasageri cu ajutorul senzorilor distribuiți pe cele cinci locuri. Sistemul de climatizare filtrează acum și mirosurile, pe lângă particulele din aer. În ceea ce privește zgomotul extern, acesta este atenuat printr-o tehnologie similară cu cea oferită de anumite căști de înaltă fidelitate. Un alt lucru de menționat în ceea ce privește update-ul interior este dispariția comutatorului rotativ ce ținea loc de schimbător de viteze pentru transmisia automată cu 8+1 raporturi, standard pe toate versiunile, care a fost înlocuit cu o minimanetă mai convențională.
Concluzionând, Velar rămâne Velar și după facelift: un SUV diferit de toate celelalte, care afișează coerență stilistică în interior și în exterior. Acest lucru se datorează designerilor săi, care formează un cuplu în viața reală. Amy Fraschella a proiectat interiorul, în timp ce soțul ei, Massimo, s-a ocupat de designul exterior. Consistență și stil special care, de la nașterea mașinii, în 2017, a influențat linia tuturor noilor modele ale mărcii și se vor regăsi și la viitoarea generație a topului de gamă Range Rover, care ar trebui să apară anul viitor.

Foto: Range Rover

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ noua = 13