Galeria Țiriac își mărește colecția de modele Porsche prin adăugarea a două noi exemplare exclusiviste: Porsche 911 GT3 R rennsport și 911 GT3 RS.
Țiriac Collection din Otopeni, cea mai mare colecția privată de mașini din România, a adăugat două noi modele speciale în galerie. Pasionații de automobile vor putea vedea de aproape noul Porsche 911 GT3 RS și un model special dedicat competiției numit Porsche 911 GT3 R rennsport.
Porsche 911 GT3 R rennsport
Acesta din urmă face parte dintr-o serie de doar 77 de exemplare, modelul achiziționat de Ion Țiriac fiind unitatea cu numărul 9. Dedicat curselor pe circuit, modelul 911 GT3 R rennsport folosește un motor boxer aspirat cu șase cilindri de 4.2 litri ce oferă 620 CP. Trasnsmisia este asigurată de o cutie de viteze secvențială cu șase trepte.
Caroseria este realizată integral din fibră de carbon, iar elementele aerodinamice sunt specifice acestui model de competiție. Iese în evidență eleronul spate supradimensionat inspirat de legendarul Porsche 935/77 din anii 70.
Porsche 911 GT3 RS
Alături de modelul de competiție, Țiriac Collection expune și varianta de stradă Porsche 911 GT3 RS. Acesta folosește motorul boxer aspirat cu șase cilindri de 525 CP și poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 3,2 secunde. Viteza maximă este de 296 km/oră.
“Este prima dată când o astfel de mașină, 911 GT3 R rennsport, este vândută unui privat. Mi-a luat un an de zile să conving familia Porsche să-mi vândă această mașină. Cealaltă, 911 GT3 RS, merge pe stradă, este făcută pentru acest scop. Avem norocul să le avem acum aici pe amândouă; abia aștept să văd cât de mult se vor delecta cei care ne vizitează, și în special copiii. Mulțumesc familiei Porsche pentru că m-a ajutat să realizez acest lucru. O să îmi măresc colecția atât cât pot, fiecare obiect de aici având o valoare care va rămâne peste timp”, a declarat Ion Țiriac în cadrul evenimentului de prezentare
Țiriac Collection deține 20 de exemplare Porsche. Galeria poate fi vizitată de vineri până duminică între orele 10 și 19.
Vă recomandăm și:
Porsche 918 Spyder – cel mai nou exponat al Țiriac Collection