Porsche a marcat aniversarea a 50 de ani de existență a legendarului drum montan Transfăgărășan cu un eveniment special.
Porsche a adus noul 911 Carrera 4 GTS, dezvăluit la nivel internațional la începutul acestei veri, la Sibiu, România, în cadrul unui eveniment de celebrare a două simboluri – celebrul drum din România, Transfăgărășan, care împlinește anul acesta 50 de ani, și noul 911.
Noua versiune a modelului 911 a fost prezentată în cadrul Transfăgărășan Getaway, un eveniment organizat pentru membrii Porsche Club din întreaga regiune, în perioada 28 august – 1 septembrie. 911 GTS a avut premiera locală în prezența a peste 200 de invitați și reprezentanți ai Top Managementului Porsche Europa Centrală și de Est și ai Porsche AG.
„Pentru noi, Transfăgărășan Getaway a devenit o tradiție, evenimentul din acest an având o participare record, reunind membri Porsche Club din 10 țări. Am avut peste 110 mașini participante la turul aniversar Transfăgărășan Getaway. Prin urmare, a fost o onoare pentru noi să găzduim acest sneak preview al noului 911 Carrera 4 GTS, care va fi livrat clienților spre sfârșitul acestui an”, spune Adrian Pascu, Director Executiv Importator Porsche.
Porsche 911 Carrera 4 GTS
Noul model inaugurează tehnologia T-Hybrid pe versiunea GTS a modelului 911 ce utilizează un motor boxer de 3,6 litri ce oferă 485 CP și un cuplu motor de 570 Nm. Carrera 4 GTS poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 3 secunde, iar viteza maximă este de 312 km/oră. Sistemul T-Hybrid folosește un motor electric integrat în transmisia automată PDK cu opt trepte ce suplimentează cu 54 CP și 150 Nm. Motorul electric este alimentat de o baterie de 1,9 kWh ce funcționează pe o arhitectură de 400V.
Tribute to Transfăgărășan
Cu acest prilej de sărbătoare, producătorul de automobile sport din Stuttgart a adus un omagiu și celui mai cunoscut drum alpin din România, apreciat de pasionații de mașini din întreaga lume: Transfăgărășan sau DN7C. În cadrul evenimentului, Porsche Inter Auto România, în colaborare cu Porsche AG și Exclusive Manufaktur, a dezvăluit proiectul „Tribute to Transfăgărășan”: un 911 Carrera 4 GTS cu un pachet dedicat celei de-a 50-a aniversări a drumului alpin care leagă regiunea istorică Muntenia de Transilvania, inaugurat în 1974. Acest model va fi limitat la maximum 10 unități.
Drumul care va rămâne legat de numele Porsche
Transfăgărășan este un drum național spectaculos, cu o lungime de 151 km, care traversează Munții Făgăraș, cel mai înalt lanț muntos din România. El începe din localitatea Bascov, județul Argeș și se termină în apropierea localității Cârțișoara, județul Sibiu. Șoseaua străbate peste 830 podețe și numeroase viaducte și ajunge în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m. Din punct de vedere al altitudinii, ea se află astfel pe locul al doilea în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C), care ajunge la 2145 m.
Lucrările pentru construcția sa au demarat în decembrie 1969, drumul fiind inaugurat pe 20 septembrie 1974. Asfaltarea a mai durat încă patru ani și abia în 1980 șoseaua a fost adusă la stadiul pe care îl cunoaștem astăzi.
Vă recomandăm și:
Porsche 911 Turbo 50 Years: ediție specială limitată la 1974 unități