Programul Rabla 2024. Câți bani se acordă în etapa a doua

0
3187

Programul Rabla 2024 reîncepe în luna august, după ce prima parte a debutat în primăvara. Bugetul este unul consistent.

Programul Rabla 2024

Ministerul Mediului a lansat în primăvara noul program de sprijinire a înnoiri parcului auto din România. Programul Rabla 2024 este împărțit, de data aceasta, în mai multe sesiuni și etape, în funcție de tipul ecotichetului și beneficiar. În luna martie acesta s-a adresat persoanelor fizice primesc ecotichete în schimbul mașinilor vechi pe care le casează. Aceste vouchere pot fi folosite apoi pentru a cumpăra un vehicul nou, clasic, electric sau hibrid.

Ce buget are programul Rabla 2024

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2024 este de 300 de milioane de lei, iar pentru Rabla Plus statul alocă 1 miliard de lei.

„Acordăm o importanță deosebită finanțării de autoturisme prietenoase cu mediul, fie că discutăm despre autoturisme electrice sau de autoturismele plug-in hibrid. Scopul nostru este de a reduce cât mai mult emisiile nocive, care distrug mediul înconjurător”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, cu ocazia lansării Programului Rabla 2024.

Citește și:Dacia Spring facelift: prețuri de la 11.800 euro prin programul Rabla Plus

Prin Rabla Clasic, beneficiarii vor putea folosi ecotichetul pentru a-și cumpăra o mașină nouă cu motor termic sau hibrid, în timp ce Rabla Plus se adresează celor care vor să cumpere un vehicul electric.

Calendarul programului Rabla 2024

Ministerul Mediului a stabilit ca Programul Rabla 2024 să se împartă în mai multe sesiuni și etape, fiecare cu un buget separat, conform site-ului oficial.

Programul Rabla Clasic 2024 se va împărți astfel:

Sesiunea 19 martie – 19 aprilie

  • persoane juridice – 60 de milioane de lei;
  • UAT-uri și instituții publice – 60 de milioane de lei.

Sesiunea 19 martie – 25 noiembrie 2024

  • persoane fizice – 180 de milioane de lei.

Programul Rabla Plus 2024 este împărțit, de asemenea, în mai multe etape:

Persoane juridice (140 milioane lei)

  • Etapa I: 19 martie – 19 aprilie (140 milioane lei);
  • Etapa II: 9 august – 19 septembrie (60 milioane lei).
    Persoane fizice
  • Etapa I: 19 martie – 18 august (420 milioane lei);
  • Etapa II: 19 august – 25 noiembrie (180 milioane lei).

Pentru Rabla Plus 2024, Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) beneficiază de aceleași fonduri și același calendar ca în cazul persoanelor juridice.

Așadar, pentru persoanele care nu s-au încadrat în prima etapă, în luna august reîncepe Programul Rabla 2024 pentru vehicule electrice, etapa a doua.

Prima de casare prin Programul Rabla

Prima de casare pentru Programul Rabla Clasic este de 7.000 lei pentru un autovehicul. Dacă vor fi predate două rable, proprietarul va primi suma de 10.000 lei, în total. Acest ecotichet se acordă pentru un autovehicul nou, al cărui sistem de propulsie generează maximum 150 g CO2/km în sistem WLTP și a cărui valoare nu depășeste 60.000 euro, cu TVA inclus.

La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri:

  • 1.500 lei dacă sistemul de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
  • 1.500 lei dacă e echipat cu motorizare GPL/GNC;
  • 3.000 lei dacă e echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  • 1.500 lei pt. casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Prin Programul Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziționarea unui autovehicul electric nou.

Indiferent dacă predă unul sau mai multe autovehicule uzate, beneficiarul va primi un ecotichet în valoare de 25.500 lei.

Dacă achiziționează un vehicul hibrid, care generează maximum 80g CO2/km, atunci va primi un voucher în valoare de 13.000 lei.

Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

De anul acesta, autovehiculele achiziționate în cadrul Programului Rabla vor avea aplicat un autocolant, ca element de vizibilitate. Beneficiarii trebuie să îl mențină până la finalizarea perioadei de monitorizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


6 − = cinci