RAR-controale în trafic în prima jumătate a acestui an
Aproape 1700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în prima jumătate a acestui an prezentau pericol iminent de accidente.
Registrul Auto Român a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele 6 luni ale lui 2018, 33.726. de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme.
Cele mai multe probleme au fost descoperite la: instalația electrică de iluminare și semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punți, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate precum și la sistemele de frânare și direcție. La nivel national, aproximativ una din 10 mașini trase pe dreapta de poliție și verificate de RAR poluau peste limita legală admisă.
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în primul semestru al lui 2018 au fost aplicate peste 11 mii de amenzi contravenţionale, au fost retrase 8480 de certificate de înmatriculare și reținute 258 de permise de conducere.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.
Directorul General al Registrului Auto Român, ing. George Adrian Dincă menționează că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.
Biroul de presă
CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE
http://www.autotestmagazin.ro/sistem-de-inregistrare-video-obligatoriu-pentru-statiile-de-itp/
http://www.autotestmagazin.ro/rar-se-simplifica-procedura-de-obtinere-a-duplicatului-civ/
http://www.autotestmagazin.ro/rar-tahografe-pe-urmele-soferilor/
http://www.autotestmagazin.ro/
Au inceput sa faca si astia cum fac aia cu cantarul la tiruri. Poate ca nu este o idee rea, mai ales ca sunt prea multi care trec de rar cu spaga.