Celebrul designer american Cris Bangle a stârnit numeroase discuţii aprinse cu propunerile sale în afara tiparului, mai ales pentru fanii împătimiţi ai linei clasice BMW. Cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles a prezentat propria sa viziune în materie de „vehicul electric pentru marile metropole”.
Automobilul prezentat, denumit REDS, este rodul colaborării începute între casa sa de design şi un grup chinez guvernamental „China Hi-Tech GroupCorporation”, mai pe scurt CHTC. Printre multele activităţi ale acestora se numără şi cercetarea şi implementarea în producție a noilor tehnologii din industria auto. Asta a făcut ca atenţia lor să se îndrepte către Chris Bangle, un om cu o viziune, capabil să ofere un răspuns radical la problema circulaţiei în zona urbană, având la dispoziţie un vehicul elaborat în concordanţă cu ultimele tendinţe tehnologice din domeniu. Asta face ca rezultatul colaborării să se concretizeze într-un automobil 100% electric, poate ciudat prin aspectul afişat, însă novator în soluţiile prezentate. Aş putea spune că nu este surprinzător având în vedere părintele designului său.
Atât designerul cât şi partea chineză insistă că ce au prezentat acum nu este un concept. Avem în faţă prima etapă a unui automobil ce urmează să intre destul de curând în producţie. Pentru asta CHTC a înfiinţat o nouă companie numită REDSPACE. Acesta se va ocupa de etapele finale din proiectare şi de producţia în sine. Premisa de la care a plecat soluţia prezentată ţine cont de faptul că în marile oraşe chineze (şi nu numai) maşina stă în trafic 90% din timp. Prin urmare, atenţia s-a îndreptat spre acest aspect. Spaţiul din interior trebuia gândit altfel decât este în prezent. Maşina a fost creată din interior spre exterior. De acestă dată pe bune, nu este un clişeu publicitar auzit la televizor. Amprenta la sol este una redusă care să faciliteze deplasarea şi, mai ales, parcarea în oraşe.
Volumul se înscrie în 2.977 mm lungime, 1.663 mm lăţime, 1.759 mm înălţime şi un ampatament de 1.441 mm. În această anvelopantă au loc patru pasageri în mers sau cinci dacă maşina staţionează. Aspectul exterior nu este rezultatul dorinţei de a arăta altfel. Totul are o motivaţie foarte precisă. Atrag atenţia parbrizul şi luneta prin dispunerea „invers” faţă de norma generală. Această alegere favorizează spaţiul interior, oferă o zonă de umbră mai mare pentru habitaclu, faţă de interpretarea convenţională, şi asigură o suprafață superioară pe acoperiş pentru dispunerea panourilor cu celule solare, faţă de o maşină cu o amprentă la sol similară. Suprafaţa vitrată laterală este lipsită de înclinaţie, ajutând la ferirea interiorului de lumina directă a soarelui. Să nu uităm că este vorba despre scenariul dovedit statistic în care maşina stă 90% din timp. Soluţia suprafeţelor vitrate ajută la economia de energie electrică care ar fi fost necesară pentru răcirea interiorului.
Faptul că este destul de dificil să faci o discuţie separată între designul exterior şi cel interior, este o altă dovadă că maşina a fost gândită onest, în căutarea de soluţii cât mai optime pentru utilizare. O altă diferenţa la exterior faţă de alte „cuburi”, mai ales de origine japoneză, țară cu tradiţie în „cutii urbane” pe roţi, este abordarea dinamică a panourilor exterioare. S-a apelat la un design în straturi, „layer-design”, întâlnit şi în cadrul modelelor „i” de la BMW. Probabil că experienţa avută la marca germană a lăsat unele urme şi în modul în care Chris Bangle a conceput acest automobil. Abordarea însă este una pitorească, cu accente de culoare care se continuă şi la interior. Sunt interesante şi ferestrele laterale, care prin nealinierea bazei contribuie şi ele la aspectul dinamic şi nonconformist.
Revenind la parbrizul „inversat”, ajungem iar la interior. Soluţia aleasă asigură şi spaţiul necesar plierii volanului, în situaţia în care scaunul şoferului este rotit cu spatele la panoul de bord. Şi pentru că am ajuns la scaune, se remarcă cel din dreapta şoferului care are o şină pe care poate să culiseze 600 mm.
Vorbind un pic de partea tehnică, nu se ştiu foarte multe, însă cei implicați ne asigură că maşina o să fie cu performanţe de top în materie de siguranţă activă şi pasivă, autonomie, acceleraţie şi rază de virare.
Declarația oficialilor că acest vehicul urmează să intre în producţie, este o dovadă în plus că ambiţia Chinei, implicată chiar prin organisme guvernamentale în acest caz, este foarte mare în domeniul tehnologiilor şi soluţiilor de top din industria auto.
Gabriel MANOLE