Renault Fuego: Sportivul carismatic

0
128

Renault Fuego (13)Astăzi vă prezentăm Renault Fuego. Eleganța franceză în materie de automobile este diferită de atitudinea aristocratică a altor maşini europene provenite din ţări ale unor foste imperii. Poate are legătură şi cu Revoluţia Franceză, însă rezultatul este, de fiecare dată, unul interesant.

Renault Fuego (10)Maşinile urmaşilor Revoluţiei afişează o eleganţă intelectuală aparte. O întâlnim, de exemplu, la limuzinele Citroen DS, Renault 16, Peugeot 605 sau sportivele Citroen SM, Renault Laguna Coupe sau Renault Fuego, eroul articolului nostru.
Renault Fuego (9)Perioada anilor ’80 nu reprezintă un moment de glorie al industriei auto din punct de vedere al designului abordat. Este, mai degrabă, o zonă mai gri, cu mai puţină culoare, în care exuberanţa şi emoţia nu mai erau capete de afiş în elaborarea unei maşini. Spiritul „modern”, pe lângă evidente inovaţii şi evoluţii de natură tehnică, era întruchipat de compoziţii în linii mai drepte şi de apariţia plasticului la exteriorul automobilelor. Acesta înlocuia, într-o adevărată ofensivă, tot ce până mai în urmă cu ceva ani era reprezentat de crom. O mulţime de mașini, indiferent de marcă, au căpătat grile negre de plastic şi faruri dreptunghiulare sau rotunde, înglobate în acestea. Totuși, au apărut şi maşini deosebite, spre bucuria noastră.
Renault Fuego (12) Renault Fuego (11)Fuego este o astfel de maşină, făcută în primul rând să stabilească o legătură emoţională cu viitorul proprietar. Francezii aveau la acea vreme în gamă modelul Renault 18. O maşină interesantă, cu tracțiune față, pentru familii, în variantă berlină sau combi. Se dorea, însă, şi ceva mai exotic, o maşină cu un aspect sportiv şi atrăgător, care să înlocuiască modelele mai vechi, R 15 şi R 17. Aşa a început povestea lui Fuego.
Utilizând o mare parte din platforma furnizată de R 18 şi ambalată într-un design atrăgător, au reuşit să aducă pe piaţă o maşină deosebită. Este adevărat că sunt şi subiectiv. O fotografie a acesteia a fost un factor declanşator pentru pasiunea mea legată de designul auto. Pentru stilul abordat, automobilul a avut parte de inspiraţia designerilor Michel Jardin şi Robert Opron. Acesta din urmă a semnat şi alte maşini deosebite, cum ar fi Citroen SM.
Renault Fuego (8) Renault Fuego (1)Au reuşit să dea maşinii acel „ceva” care să atragă interesul privitorilor. Avem în faţă o siluetă elegantă, cu detalii care evitau banalul. Coeficientul aerodinamic Cx, de 0,38, era şi el unul de apreciat. Un element de design specific al brandului francez din acea perioadă era zona stâlpului „C” şi soluţia lunetei care se curba pe lateralele vehiculului. Imaginea este întâlnită şi pe modelul R11. Acest artificiu de design a fost o sursă de inspiraţie şi pentru modelul Dacia Nova, apărut mulţi ani mai târziu.
Sub capota de proporţii generoase, maşina era oferită în mai multe versiuni de motorizare. Din cele pe benzină făceau parte motoarele de 1,4 litri, 1,6 litri și 2 litri. Domeniul diesel era asigurat de un propulsor de 2,1 litri. Puterile furnizate nu erau impresionante, ele acoperind intervalul 64-110 CP. Asta chiar şi cu ajutorul unor versiuni Turbo. Interiorul era frumos conceput, păstrând acelaşi sentiment avangardist-elegant, pe care îl afişa exteriorul. Pe această maşină au fost prezentate şi câteva noutăţi tehnice, printre care pot să fie amintite cardul de pornire (keyless) sau sateliţii de comandă ai sistemului audio, care erau ataşaţi de volan.
Pe continentul european, Fuego a fost fabricat între anii 1980-1986. Mașina a fost produsă şi pe continentul sud-american până în anul 1995. Pentru iubitorii acestui automobil, care în prezent a început să fie considerat un clasic, există încă destule oferte pe piața de profil, cu prețuri intre 1000-10.000 de euro, în funcție de starea tehnică.

Text: Gabriel MANOLE  / Foto: RENAULT, WIKIPEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


patru + 3 =