Reprezentanța RAR Grivița

0
278

RAR Grivita (3)Fotografia de mai sus nu a fost realizată pe Calea Victoriei, la o oră de trafic intens, în momentele în care mașinile se înghesuie la semafor. Așa arată „benzile de circulație” din reprezentanța RAR din Calea Griviței după ce a fost eliminat timbrul de mediu la data de 1 februarie 2017.

Datele oficiale ne spun că în februarie 2017 pe poarta RAR‑ului, la nivel naţional, au intrat 61.134 de vehicule, dintre care 54.065 au fost second hand. În februarie 2016 au fost înregistrate 31.475 de vehicule second hand și un total de 41.551. Avem așadar, per total, o creștere de aproape 20.000 de vehicule, doar în luna februarie. Ca să facă față acestui număr foarte mare de solicitări, RAR a mărit programul de lucru cu publicul, iar în unele reprezentanțe s-a lucrat și în zilele de sâmbătă. Dar cum arată o zi la RAR după data de 1 februarie? Am încercat să aflăm povestea chiar de la angajații care lucrează zi de zi cu publicul.

„Înainte să vin aici am lucrat ca șofer și am cărat, pentru Registrul Auto Român, munți de ciment, cărămidă și Bca. Mă trezeam la patru dimineața și mă duceam să stau la coadă la materiale. Știu toate cotloanele RAR- ului.” Mihăila Gabriel Lucian, maistru mecanic
„Înainte să vin aici am lucrat ca șofer și am cărat, pentru Registrul Auto Român, munți de ciment, cărămidă și BCA. Mă trezeam la patru dimineața și mă duceam să stau la coadă la materiale. Știu toate cotloanele RAR- ului.” – Gabriel Lucian Mihăila, maistru mecanic

Prima oară m-am oprit la standul unde se măsoară emisiile poluante și se verifică reglajele la faruri. Aici l-am întâlnit pe Gabriel Lucian Mihăilă, angajat la RAR din anul 1993. „Atunci erau vremuri liniștite, aveai pe zi o mașină, două… maximum zece. Acum sunt cu sutele. Au fost multe zile grele după 1 februarie, dar să știi că mașinile nu sunt așa proaste” îmi spune în timp ce se uită atent la monitoare. După atâția ani la RAR, „miroase” de la distanță o mașină cu probleme. „Uneori, întreb un client mai vechi, cu care mai schimb o glumă, de ce se oprește la standul meu? Îmi spune că vrea să facă noxele. Îl întreb: «cum să treci noxele cu toba spartă, crezi că nu aud?». De câte ori le spun așa, îmi zâmbesc” spune domnul Mihăilă făcând semn că mașina poate pleca.

„Românul se informează mult mai mult și nu mai cumpără orice mașină.” – Ovidiu Criveanu, inginer specialist
„Românul se informează mult mai mult și nu mai cumpără orice mașină.” – Ovidiu Criveanu, inginer specialist

La volan se urcă Ovidiu Criveanu, inginer specialist. Ovidiu a absolvit Facultatea de Transporturi și s-a angajat la RAR în anul 2000. Era hotărât să stea doar un an, dar acum se apropie rapid de al șaptesprezecelea. Își amintește că a avut mari emoții în prima zi de lucru, dar a avut noroc: un coleg cu experiență l-a luat pe lângă el și l-a ajutat cu povețe. „Să știi că au fost mai multe mașini în anul 2007, imediat după ce am intrat în Comunitatea Europeană. Acum sunt călit, nu au fost probleme. Autovehiculele mi se par mai bune de la an la an” îmi spune Ovidiu în vreme ce completează un formular.

„Mașinile sunt foarte bine controlate.”– Marin Florin, mecanic
„Mașinile sunt foarte bine controlate.”– Marin Florin, mecanic

Ajungem și la mecanicul Marin Florin, unul dintre colegii care verifică sistemul de frânare și articulațiile. Lucrează la RAR din 2012, iar agitația ultimelor săptămâni nu l-a speriat. „Oamenii trebuie să știe că mașinile au fost controlate cu mare atenție și responsabilitate” îmi spune liniștit.

„Cel mai greu a fost cu mașinile din Bulgaria și Anglia, dar autovehiculele au fost mai bune decât mă așteptam.” – Golgojan Gabriel, inginer
„Cel mai greu a fost cu mașinile din Bulgaria și Anglia, dar autovehiculele au fost mai bune decât mă așteptam.” – Gabriel Golgojan, inginer

Inginerul Gabriel Golgojan a fost pasionat de mașini încă din copilărie. Are 28 de ani, s-a angajat la RAR în anul 2014, dar a înțeles rapid că trebuie să fie foarte atent și responsabil în tot ceea ce face. „Zilele acestea a fost flux mare, dar am stat cu ochii în patru. Cele mai des întâlnite probleme sunt la noxe și articulații, dar, sincer, mașinile au fost mai bune decât mă așteptam” îmi spune Gabriel în timp ce salvează pozele de la „identificare” în calculator.

„Volumul de muncă a fost mare, dar am fost foarte atenți la cele mai mici detalii” – Cristi Nițu, specialist RAR
„Volumul de muncă a fost mare, dar am fost foarte atenți la cele mai mici detalii” – Cristi Nițu, specialist RAR

Cristi Nițu a moștenit pasiunea pentru mașini de la tatăl său și are mare experiență în domeniul auto. S-a angajat la RAR în 1993, o perioadă a fost plecat și s-a reîntors în 2006. Numărul mare de mașini din ultima perioadă nu l-a panicat. „Unele mașini sunt aduse cu jocuri de direcție sau cu probleme de aspect exterior: rugină, coroziune, zgârieturi. Toate aceste mașini sunt respinse. Volumul de muncă este mai mare și ai nevoie de mai multă atenție. Nu a fost o perioadă grea și suntem gata pentru ce urmează” spune Cristi. Colegul nostru a anticipat exact, perioada aglomerată este departe de final. Noul președinte al Asociației Constructorilor de Automobile din România, Gabriel Sicoe, preconizează că în acest an vor fi înmatriculate, din import, 500.000 de mașini second hand. În 2016, în România, au fost aduse 300.000 de mașini second hand.

Text: Sorin BARBU  / Foto: Emilia PETRE

Articolul precedentChrysler Portal: Spre mileniul III
Articolul următorCitroen Karin: Lecția de geometrie
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ sase = 12