Reţeta suedeză

Un amestec elegant de suprafeţe contondente, subtil diluate în forme fluide la exterior, continuat de un amestec original de ergonomie, distincţie şi tehnologie în interior, plus o dezinvoltură elevată dată de motorul care se ascunde sub titulara „T4”. Acesta este noul V40 de la Volvo.

N-am mai condus de multişor un Volvo… Chiar sunt un pic îngrijorat legat de obiectivismul de care trebuie să dau dovadă pentru simplul motiv că am fost şi sunt un admirator al maşinilor suedeze. Mai mult chiar, cu aproape 15 ani în urmă, cucerit de forma sa neobişnuită, mi-am cumpărat un Saab 900 Coupé, fabricaţie 1981, despre care toţi se grăbeau să mă asigure cât de urât este. Chestie de gust… Având în vedere lupta mocnită dintre cei doi producători scandinavi şi ataşamentul meu faţă de neconvenţionalul Saab 900, mă gândesc că asta ar putea aduce puţină limpezime în claritatea observaţiilor mele. Ori, dacă e aşa, atunci de ce pune stăpânire pe mine, atât de repede, sentimentul că acest Volvo mi se potriveşte mănuşa? Dacă te-ai săturat de „reţeta nemţească” de organizare interioară, care a cam acaparat piaţa europeană, ceea ce oferă noul V40 te va surprinde. Recunosc „mâna” suedezilor care se dau în vileag printr-un alt mod de a compune formele şi printr-un alt cod al eleganţei. Rezultatul e, pe cât de surprinzător, pe atât de meritoriu. Poate e suficient să spun că volanul e … pătrat. Evident, exagerez.

Dar, spre deosebire de orice alt volan pe care l-am ţinut în mâini, cel al lui V40 are două seturi de „prize” care îi perturbă conturul şi îţi păcăleşte simţul tactil. Planşa de bord este conştiincios migălită iar singurul cuvânt care o poate descrie corect ar fi „luxos”. Nu s-a făcut rabat de la nimic în ceea ce priveşte calitatea materialelor şi a îmbinărilor. Senzaţia de premium este pregnantă şi palpabilă. Ceasurile de bord sunt de tip digital cu o grafică care suportă mai multe layout-uri – Elegance, ECO şi Performance, menite să le pună în armonie cu intenţiile de moment ale şoferului. Am găsit foarte interesantă secţiunea rezervată vitezometrului, cu reprezentare clasică, dar care se foloseşte de avantajele electronicii prin faptul că nu are toată scala iluminată la fel. Viteza curentă şi vecinătatea sa imediată are cea mai mare intensitate luminoasă în timp ce restul scalei este păstrată într-o atmosferă clar-obscură.

Priveliştea este incitantă şi relaxantă deopotrivă. Consola centrală, cu talie subţire, aduce o notă de originalitate şi de hightech care se mulează perfect pe temperamentul unui model compact, greu de înregimentat. Asta pentru că se poziţionează la confluenta a trei tipuri de variante constructive: hatchback, break şi shooting-break. Dilema apartenenţei lui V40 este întreţinută nu doar de design dar şi de nume pentru că „V”-ul era până acum marca versiunilor break la Volvo. Iată că în locul unui continuator care să preia ştafeta de la modelul C30 (desenat, se pare, de o echipă de designeri de gen feminin) şi odată cu asta „genele” acestuia, am în faţă ceva complet diferit. În primul rând e o maşină cu patru portiere şi hayon ceea ce o face, din start, de cel puţin două ori mai practică decât „răposatul” C30. Ampatamentul suspect de asemănător cu al unui Ford Focus predispune la o ofertă bună de spaţiu interior dar cu o nuanţă stânjenitoare în zona capului la pasagerii din spate, introdusă de curbura plafonului. Alt­fel, scaunele au o ergonomie fără cusur şi o susţinere laterală fermă. Poziţia la volan dispune de toate elementele de reglaj cunoscute aşa că va trebui să-ţi aloci puţin timp pentru a o găsi pe cea potrivită. Nu te grăbi: nu vei întârzia nicăieri… Motorul pe benzină cu 4 cilindri şi 1596 cmc, pitit sub indicativul „T4”, face parte din categoria celor cu mult nerv din moment ce îţi pune la pedală 180 CP şi 240 Nm. Dacă puterea maximă are un vârf de turaţie la care se dezlănţuie – 5700 Nm, cuplul maxim este livrat pe un palier care se confundă cu aproape toată scala turometrului – de la 1600 până la 5000 rpm. Iar asta este ceva înfiorător de plăcut. Accelerările, „trecute” printr-o transmisie manuală cu 6 trepte, sunt deosebit de viguroase. Cei 240 Nm raportaţi la 1464 kg dau un rezultat matematic promiţător – 6,1 kg / 1 Nm (de exemplu, Twingo RS are un raport de 7,25 kg / 1 Nm) şi un comportament stradal vizibil recalcitrant. Chiar obraznic.

Frânele răspund foarte bine iar direcţia asistată electric include o funcţie de auto-corecţie, în cazul în care ai optat pentru sistemul de avertizare a depăşirii marcajului dintre benzi. Printr-un impuls, care se face uşor simţit în volan, este corectată traiectoria, voluntar şi independent de şofer, astfel încât să nu îl depăşeşti. De la o marcă sinonimă cu conceptul de siguranţă era de aşteptat ca acest capitol să fie intens cizelat. Există în standard chiar şi un airbag pentru pietoni care, odată umflat, acoperă întregul parbriz. Pe dinafară. După 350 km consumul mediu realizat a fost de 8,4 litri, valoare care se încadrează într-o medie reală convenabilă. Să nu uităm că este vorba de o maşină capabilă să ajungă la 100 km/h în numai 7,7 secunde şi nu se „opreşte” până la 225 km/h.

Date tehnice:

MOTOR: 4 cilindri în linie • 1596 cmc • 180 CP/5.700 rpm • 240 Nm/1.600-5.000
MECANICĂ: Cutie manuală 6+1 • suspensii: faţă MacPhearson / spate independentă • frâne: faţă discuri ventilate (300 x 25 mm) spate discuri pline (280 x11 mm)
CAROSERIE: ampatament 2.647 mm • capacitate rezervor 62 l • capacitate portbajag 335 l • lungime 4.369 mm • lăţime 1.783 mm • înălţime 1.439 mm
PERFORMANŢE: viteză maximă 225 km/h • 0-100 km/h 7,7 s • consum mediu 5,5 l /100 km

Drive-Test realizat de Radu Buhăniţă