Revoluția electrică

0
119

Revoluția electrică pare de neoprit. Inclusiv la noi… unde lucrurile se mișcă mai greu. La finalul anului 2016, în România, erau înregistrate 260 de mașini electrice și 6000 de modele hibrid. Acum trei ani, cifrele erau de trei ori mai mici așa că, zâmbind amar, suntem într-un oareșcare progres. În lumea întreagă circulă peste două milioane de mașini electrice, iar clasamentul este condus de Statele Unite ale Americii, China și Japonia.

Să venim ceva mai aproape și să luăm exemplul unei țări europene, fruntașă la acest capitol: în Norvegia, o treime din parcul auto este electric. Acolo sunt fonduri serioase pentru „programele verzi”, dar există și ținte curajoase. Politicienii din Olanda și Norvegia se gândesc să inițieze legi prin care, din anul 2025, în aceste țări, să fie vândute doar mașini electrice. Și marii producători fac pași importanți în această direcție. Volvo vrea să înlocuiască motoarele diesel cu cele electrice, BMW plănuiește să ofere variante electrice pe toate modelele, iar șefii Volkswagen sunt convinși că în zece ani vor vinde un milion de mașini cu emisii zero. Vi se pare că suntem departe? Marii producători care lucrează la noi nu au anunțat, deocamdată, un plan în acest sens. Și totuși, avem și noi mașinile noastre electrice. La Universitatea Transilvania, studenții și profesorii au modificat un smart, înlocuind motorul pe benzină cu unul electric. Un alt exemplu: Loganul modificat de Marc Areny. Cetățeanul francez, îndrăgostit până peste cap de România, susține că o călătorie de o sută de kilometri, cu invenția lui, costă doar șapte lei. „Plătești 16.000 de euro transformarea, dar scoți banii în doi ani” spune Marc.

Tot pe Logan au pus ochii și câțiva ingineri care lucrează în București. „Ne-am propus să facem cea mai ieftină mașină de pe piață și am modificat o Dacia Logan. Am obținut omologarea și suntem gata de treabă” ne-a povestit Cristian Pastuhov. Sunt două variante de autonomie de 125 și 175 de kilometri, iar durata de viață a acumulatorilor este de patru mii de cicluri. Și după aceea? „Dacă un ciclu îl socotim la 125 de kilometri înseamnă că putem merge cam 600.000 de kilometri. În câți ani facem atâția kilometri? Când o să vină vremea să schimbăm acumulatorii, vom avea alte tehnologii, mai avansate, iar costurile vor fi mai mici” prevestește Cristian. Mașina costă aproape 15.000 de euro. Bun, dar unde alimentăm? În acest moment găsim în România aproape o sută de stații unde, deocamdată, acumulatorii pot fi încărcați gratuit. Doar vreo zece sunt stații rapide în care poți să-ți încarci bateriile în mai puțin de o oră. La restul trebuie să aștepți câteva ore, așa că un drum București-Cluj se poate transforma într-o aventură de două zile. De ce am ales Clujul? Pentru că acolo au început formalitățile pentru cumpărarea a 30 de autobuze electrice, iar pe drum sunt câteva locuri în care poți alimenta. Este important de știut că de la București până la Constanța nu există nicio stație de încărcare. Chiar dacă aveți unde să alimentați este bine să vă drămuiți rezervele de energie. Folosiți cu măsură aerul condiționat sau instalația de încălzire. Condusul agresiv… până și telefonul pus la încărcat te fac să te uiți cu teamă la indicatorul care îți prezintă autonomia. Anul acesta, statul oferă 45 de milioane de euro pentru instituțiile publice care vor să instaleze prize pentru încărcarea acumulatorilor și promite că în România, în trei ani, vom ajunge la șase sute de stații verzi. Este important de știut că în acest moment, prin programul „Rabla Plus”, statul român oferă zece mii de euro fiecărui român care dorește să achiziționeze o mașină nouă cu emisii zero. Înainte să cumpărați o mașină este recomandat să consultați lista celor 25 de producători validați pentru acest program de Asociația Fondului de Mediu.

Text: Sorin BARBU 

Articolul precedentFord Gyron: „Ovalul Albastru” pe două roţi
Articolul următorINTERVIU: Dan Untură, salvatorul de istorie
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


7 × = paisprezece