Mulți știu că Charles Stewart Rolls, unul dintre cei doi fondatori ai mărcii engleze de mașini de lux, este recunoscut pentru realizările sale în domeniul auto. Însă puțini știu despre uriașa sa contribuție în lumea avioanelor. Iar în cazul de față titlul de pionier al aviației este cât se poate de real și dovedit de istorie. A fost primul om care a traversat dus-întors Canalul Mânecii fără escală, la mai puțin de un an de când francezul Louis Bleriot, un alt mare nume mare din ambele lumi, l-a traversat într-un singur sens.
S-a întâmplat acum 110 ani, pe 2 iunie 1910, la ora 18:30, când a plecat singur în biplanul său fragil de pe aerodromul Swingate, în apropiere de Dover, cu direcția Sangatte și înapoi. Startul în temerara traversare ar fi trebuit să aibă loc cu o săptămână mai devreme, însă vânturile puternice, ceața sau problemele mecanice ale aparatului de zbor i-au pus răbdarea la grea încercare. În cele din urmă, condițiile au fost perfecte pentru decolare, printre spectatorii de pe stâncile Doverului numându-se părinții săi, Lordul și Lady Llangattock, împreună cu sora și cumnatul său, Sir John și Lady Shelley.
Într-o relatare a momentului, Daily Telegraph menționa că Rolls a atins o altitudine de aporoape 300 de metri și o viteză de „chiar 64 de kilometri pe oră” în timp ce se apropia de coasta Franței. La ora 19:15, el zbura peste micul oraș francez Sangatte, de unde începe actualul Tunel al Canalului. Aplecat în afara avionului, a aruncat peste bord trei plicuri lestate, fiecare conținând mesajul: „Salutări Clubului Auto din Franța… Aruncat dintr-un avion Wright care traversează din Anglia în Franța. C. S. Rolls, iunie 1910. P.S. Trăiască Antanta”.
Apoi a stabilit cap compas nord, spre coasta Angliei. La ora 20:00 se întorcea în Dover, unde Daily Telegraph relata că „în fața mării stâncile și stâlpii erau pline de oameni, toți cuprinși de cea mai intensă emoție”. Rolls i-a răsplătit într-un stil exuberant, zburând în cercuri în jurul turnurilor exterioare ale castelului medieval al orașului. „M-am gândit că având multă benzină, iar motoarele mele funcționau splendid, pot înconjura castelul, deși mi-ar prelungi zborul considerabil”, a consemnat corespondentul lui Telegraph. Mulțimii i-a plăcut. Acest lucru a fost mai mult decât un divertisment maritim pentru că oamenii știau că asistau la un moment al istoriei. Era un semn al rapidității cu care aviația și avioanele se dezvoltau.
Rolls și-a făcut dubla traversare în un avion Wright Flyer, proiectat de Wilbur și Orville Wright care înregistraseră primul zbor din lume, într-o mașină mai grea decât aerul, cu doar șapte ani mai devreme, în 1903. Iar faptul subliniază natura cu adevărat periculoasă a aventurii pilotului englez. Avionul său, construit din lemn și material textil, cu lonjeroane și cabluri, avea o anvergură de doar 12 metri și cântărea 457 kg cu motor cu tot. Adică avea aproximativ aceeași greutate cu un pian de concert. Pericolele fizice la traversarea mării într-o mașinărie atât de primitivă erau evidente și se zice că Rolls însuși a decis să încerce și întoarcerea acasă doar atunci când a fost, de fapt, peste Sangatte și s-a liniștit că totul funcționează bine.
Singurele sale concesii pentru siguranța proprie erau o vestă de salvare și patru pungi mari flotante umplute cu aer, despre care Daily Telegraph nota laconic: „Din fericire, nu a fost nevoie să le testăm eficacitatea”.
Dar ce rămâne cu adevărat important este că, într-o aventură care a durat 95 de minute, Rolls a atins două repere istorice. A devenit primul englez care a zburat într-un avion cu care a traversat Canalului Mânecii și primul aviator care a zburat fără escală din Anglia în Franța și retur.
Foto: Rolls Royce
http://www.autotestmagazin.ro/john-lennon-phantom-v-rolls-royce-ul-lui-john-lenon/
http://www.autotestmagazin.ro/roger-daltrey-si-rolls-royce-intre-traditie-si-muzica/