Trăim pe o planetă care ne transmite din ce în ce mai clar că se sufocă. Odată cu ea ne sufocăm şi noi şi tot ceea ce înseamnă viaţă pe acest pământ. Suntem, paradoxal, propriii noştri călăi, dar asta nu ne împiedică să vorbim despre viitor ignorând pericolele care îl amenință.
Incendii de proporţii în Grecia, Turcia, Italia și Siberia, pe vârfurile gheţarilor din Groenlanda a plouat pentru prima oară în ultimii 70 de ani, 28.000 de miliarde de tone de gheaţă s-au topit în numai 23 de ani (1994-2017), un milion de specii de pe planetă se află în pericol de extincţie. Viitorul tinde să ne fie ameninţat, ca specie, de scenarii desprinse parcă din filme cu teme apocaliptice. Nu puţine voci reprezentative din domeniul ştiinţific avertizează asupra faptului că într‑o viaţă de om de acum încolo este foarte posibil să asistăm la sfârşitul Holocenului care durează de circa 11.700 de ani. Este perioada din Cuaternar în care s-au format actualele zone de climă, floră şi faună. Adică Pământul, aşa cum am învăţat despre el şi aşa cum îl ştim. Prognoza de încălzire globală cu 1,5°-2°C peste valoarea medie din perioada post-industrială (1850) poate părea un mizilic. Ce mare scofală că se încălzeşte un pic vremea? Sau Oceanul Planetar?… Importanța acestei creşteri minore a temperaturii apei poate fi însă fatală pentru unele specii marine și în special pentru corali. Richard Vevers, fondator al organizaţiei care se ocupă cu conservarea oceanului, The Ocean Agency, atrage atenţia că o creştere cu 2°C a temperaturii apei oceanului are pentru recifurile de corali, în timp, acelaşi efect ca şi o creştere similară a temperaturii corpului uman de la 37°C la 39°C, pentru o perioadă mai lungă de timp: moartea.
Din moment ce corpul uman conţine aproximativ 70% apă, comparaţia nu pare deloc deplasată. Dimpotrivă! Ar trebui să ne dea de gândit în ceea ce priveşte nu doar fragilitatea noastră cât şi a ecosistemului din care facem parte. Potrivit UNESCO, toate recifele de corali din cele 29 de zone cuprinse în patrimoniul mondial vor fi distruse până la sfârșitul acestui secol dacă vom continua să emitem gaze cu efect de seră ca şi până acum. Oceanul Planetar absoarbe aproximativ 25-30% din emisiile de CO2. 50% rămân captive în atmosferă, iar restul sunt absorbite de plante şi copaci. Dinamica schimbului de CO2 între ocean şi atmosferă este un fenomen complex. Zone din Pacificul ecuatorial şi din vecinătatea coastei de vest a Africii de Sud sunt emitente de CO2 ca urmare a ridicării la suprafaţă a straturilor de apă din adânc din cauza creşterii temperaturii, ape bogate în dioxid de carbon înmagazinat în timp. Acesta este un flux pozitiv. În zonele cu ape reci, cum ar fi Oceanul Arctic sau Atlanticul de Nord, fluxul este negativ: apa absoarbe CO2. Procesul tinde să transforme zonele cu ape reci în adevărate depozite de dioxid de carbon din moment ce activitatea omului continuă să fie bazată în proporţie covârşitoare pe arderea combustibililor fosili. Această difuzie masivă de CO2 în apa Oceanului Planetar îi afectează acestuia PH-ul prin creşterea acidităţii. Fenomenul deşi pare inofensiv, prezintă riscuri uriaşe. În primul rând slăbeşte sau alterează curenţii oceanici care sunt răspunzători, printre altele, de stabilitatea climei şi de hrana necesară vieţuitoarelor marine. Apoi afectează regimul precipitaţiilor și modifică tiparele furtunilor care vor deveni din ce în ce mai dese şi mai puternice. Un alt efect îl reprezintă creșterea depunerilor pe fundul oceanului, ceea ce pune în mare pericol recifele de corali care vor fi acoperite de sedimente. Cum aproximativ 500 de milioane de oameni depind, într-un fel sau altul, de existenţa acestor recife ar fi un semnal de alarmă suficient de puternic pentru luarea unor măsuri imediate şi radicale pentru reducerea masivă a emisiilor de CO2 și implicit a fenomenului de încălzire globală. Din perspectivă financiară, evaluarea făcută în 2014 de publicaţia Global Environmental Change a estimat valoarea recifelor de corali din punct de vedere social, cultural şi economic la aproximativ 1.000 de miliarde de dolari. Poate ar prezenta interes și faptul că ultima creștere a acidității Oceanului Planetar s-a petrecut acum 55 de milioane de ani și a avut drept consecință extincția în masă.
Foto: Unsplash
