Sistem de limitare a vitezei, obligatoriu și în România

0
2431

1 Iulie 2024 este data de la care toate mașinile care se vor vinde în Uniunea Europeană vor fi dotate cu un Sistem de Asistență Inteligentă pentru Viteză. Așa cum îi spune și numele este vorba despre o modalitate prin care șoferii vor fi avertizați, în trei pași, că au depășit viteza maximă admisă pe un anumit tronson de șosea.

Sistemul de limitare a vitezei va fi obligatoriu pe toate mașinile care vor fi vândute de la 1 iulie 2024

Cifrele sunt înfiorătoare. Doar în România, în anul 2023 s-au înregistrat, din cauza vitezei excesive, conform datelor oficiale oferite de Poliția Română, peste trei sute de morți, în cele șapte sute de accidente grave. Iar conform datelor UE, aproximativ 95% dintre accidente sunt cauzate de greșeli umane.

Sistemul de limitare a vitezei va fi obligatoriu în spațiul Uniunii Europene, deci și în România, iar obiectivul este unul îndrăzneț și ar putea salva aproximativ 25.000 de vieți și preveni peste 140.000 de răni grave până în 2038.

Proiectul a început încă din anul 2022, așa că de la 1 iulie 2024, toate mașinile care vor fi vândute în Uniunea Europeana vor avea integrat acest sistem de siguranță pentru limitarea vitezei, care va fi obligatoriu indiferent de producător sau de clasa mașinii. Oficialii Uniunii Europene vor să reducă la jumătate numărul deceselor din trafic până în anul 2030, iar până în 2050 ar trebui atins obiectivul de zero decese, conform RTL Today.

Cum funcționează Sistemul de limitare a vitezei

Sistemul de Asistență Inteligentă pentru Viteză (ISA) va monitoriza și va afișa limita de viteză detectată, conform Echo24.de. Prima atenționare va fi una vizuală, sub forma unei pictograme afișata pe bord sau display, a doua atenționare va fi acustică, printr-un sunet specific, iar a treia metodă de avertizare vine sub forma unei vibrații în pedala de accelerație.

Este important de spus că acest sistem nu va lua nicio clipă locul șoferului, așa că nu va interveni sub nicio formă asupra mecanismului de frânare. Cel mult, cu acordul șoferului, printr-o setare din meniu, mașina nu îl va lăsa să depășească viteza legală prin oprirea accelerației. Cei care au analizat acest sistem au spus că este posibil ca acesta să fie considerat deranjant de șoferi și ar putea fi dezactivat.

„Cutia neagră” pentru mașini devine obligatorie

Tot de la 1 iulie 2024 devine obligatorie și așa așa-numita „cutie neagră”. Event Data Recorder (EDR) este inspirat din domeniul aviatic și este un sistem care va înregistra date și informații de la mai multe componente.

Astfel, printre informațiile care se vor salva se numără:

  • viteza de deplasare;
  • poziția pedalelor de accelerație și frâna (cât de tare a fost apăsată pedala);
    turația motorului;
  • unghiul de virare;
  • activitatea sistemelor de siguranță precum ABS-ul și sistemul de control al stabilității;
    momentul declanșării airbag-urilor;
  • purtarea centurilor de siguranță, etc.

EDR va înregistra o multitudine de date care au relevanță în cazul unui accident de circulație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ 4 = unsprezece