În perioada comunistă a Europei de Est fiecare țară s-a descurcat cum a putut în privința automobilelor. Dacă în România se produceau Renault 8 și apoi 12 sub licență, în Cehoslovacia exista marca de tradiție Skoda. Iar unul dintre modelele legendare din anii ’60 este Skoda 1000 MB.
Skoda 1000 MB este familiară celor care au prins anii ’60. Dacia avea să înceapă producția modelului 1100 la Pitești abia în 1968, iar în marea de automobile rusești care străbăteau atunci străzile din România, modelele Skoda din Cehia începeau să își facă apariția.
Lansată în 1964, Skoda 1000 MB avea să fie produsă în 443.000 de unități dintre care mai bine de jumătate au mers pe piețele de export. Producția a încetat în 1969, dar deja modelul fusese exportat inclusiv pe piețe exotice ca Australia sau Noua Zeelandă.
1000 MB era succesorul modelului Octavia (cel original, lansat în 1959). Era o mașină compactă și modernă pentru vremea ei. Arhitectura folosită era specifică perioadei: motor și tracțiune spate. A fost primul model Skoda care a folosit această configurație împreună cu o caroserie autoportantă. Ulterior, Skoda a păstrat această soluție și pentru modelele 100S și apoi 120.
Când a fost demarat proiectul 1000 MB acesta a purtat denumirea internă NOV (Novy Osobni Vuz – Automobil Nou de Pasageri). Proiectul prevedea ca automobilul să fie cât mai uşor cu putinţă şi să consume cât mai puţin carburant. Limita maximă de greutate a fost stabilită la 700 kilograme, iar pentru a putea atinge această performanţă, inginerii cehoslovaci au apelat la tehnologie de avangardă pentru acea vreme. De exemplu, blocul motor era produs din aluminiu prin turnare, Skoda fiind primul constructor european care a folosit acest procedeu.
Pentru a respecta greutatea impusă, a fost ales un motor cu o cilindree mică de doar 988 cmc. Avea patru cilindri și dezvolta 37 CP. Mașina avea să cântărească 755 kg la final, iar micul motor asigura un consum de benzină ce se situa între 7 și 8 litri pentru fiecare sută de km. În 1968, puterea motorului avea să crească la 43 CP.
Pentru că puterea nu era fabuloasă, Skoda avea să lanseze o nouă versiune în 1967. Aceasta purta numele de 1100 MB, iar motorul avea, bineînțeles, 1.100 cmc. Puterea dezvoltată: 52 cai putere.
Apropo, inițialele MB din denumirea mașinii vin de la Mlada Boleslav, numele orașului unde se găsește și astăzi uzina Skoda din Cehia. Spre deosebire de alte modele ale vremii, Skoda a ales linii rotunjite şi gentile. Modelul era considerat chiar elegant şi rămâne și astăzi extrem de uşor de identificat. În afară de fantele laterale pentru radiator, nimic altceva nu dă de gol faptul că avem de-a face cu o maşină cu motor amplasat în spate.
Skoda 1000 MB are un pic peste patru metri lungime, 1,62 m lăţime şi 1,39 m înălţime. Pentru bagaje, pasagerii aveau la dispoziţie un portbagaj nu foarte mare, de numai 220 de litri, amplasat în faţă. Roata de rezervă era şi ea poziţionată frontal, sub portbagaj.
Mai puțin cunoscut este faptul că, pe lângă varianta clasică cu patru portiere și trei volume, Skoda a produs și o versiune coupé a modelului, numită 1000 MBX. Construit într-o serie mică de doar 1.400 de unități și apoi încă aproximativ 1.000 bucăți în varianta cu motor de 1,1 litri, coupé-ul MBX este azi o raritate. Sunt vânate de către colecționari, iar un exemplar poate fi admirat în muzeul mărcii cehe din Mlada Boleslav. Tot în acolo poate fi văzut și prototipul unei versiuni break pentru modelul 1000 MB, model ce nu a ajuns niciodată în producția de serie.
Text: Dragoş BĂLTĂŢEANU / Foto: SKODA