BMW R Nine-T nu este doar modelul aniversar care a jalonat 90 de ani de activitate a diviziei BMW Motorrad, ci este şi modelul predispus într-o măsură majoră operaţiilor de customizare şi diversificare.
Aşa se face că astăzi, familia „Nine-T” include, pe lângă variantele Pure şi Racer, o reinterpretare a motocicletei care în perioada 1950-1970 făcea furori în rândul entuziaştilor: Scrambler. Un obişnuit al competiţiilor organizate pe plajă sau pe teren accidentat, acest model avea o specificaţie tehnică aparte. Datorită unei evacuări înălţate, anvelopelor cărnoase şi curselor majorate ale amortizoarelor, avea aptitudinile necesare pentru a-şi extinde aria de acţiune în zone inaccesibile unui model standard.
Şaua scurtă oferea un confort ireproşabil, poziţia specifică unei astfel de motociclete fiind conservată şi astăzi. Diferențe subtile îl detașează de BMW R Nine-T Roadster. Triunghiul mânere-șa-scărițe nu mai este acelaşi. O ridicare a mânerelor concomitent cu o uşoară coborâre a nivelului şeii şi a scăriţelor („împinse” un pic mai în spate) au permis obţinerea unei poziţii de condus pe care o găsesc foarte comodă. Faţă de modelul de acum câteva decenii, plăcerea pe care o resimţi conducându-l cred însă că a evoluat semnificativ din moment ce am sub mine un motor boxer de 110 CP şi 116 Nm. Nu mai vorbesc despre evacuarea Akrapovič, de tipul „2 în 1”, a cărei tonalitate gravă te răscoleşte la fiecare accelerare. Cu 125 mm cursa la amortizoarele față şi 140 mm la cel din spate, BMW R Nine-T Scrambler abordează cu indiferenţă orice neregularitate a drumului, un rol important avându-l şi diametrele mari ale roţilor: 19 inci pe faţă şi 17 inci pe spate. Părăsirea asfaltului nu înseamnă aşadar renunţarea la confort. Suspensiile lucrează excelent, iar sistemul de frânare cu ABS se descurcă bine pe macadam. În plus, atunci când situaţia o cere, poate fi decuplat.
Dar oricât de mult îi place lui Scrambler să se acopere de praf, revenirea pe drumurile amenajate nu îi diminuează cu nimic entuziasmul. Poţi călători confortabil la 100-110 km/h fără să te lupţi cu curenţii de aer care ţi se izbesc de piept.Observ pe rezervorul cu lichid de frână, din stânga ghidonului, o recomandare elegantă. Un stick simplu mă avertizează să nu depăşesc viteza de 160 km/h. Absenţa parbrizului şi a carenajului sunt motivele acestei avertizări. Desigur, Scarmbler cred că poate depăşi încă din treapta a treia această viteză, dar nu văd niciun rost să merg mai tare de atât. Simplitatea şi potenţialul motocicletei creează o atmosferă atât de plăcută la viteze normale încât aproape fără să îţi dai seama îţi însuşeşti un stil de condus cordial, fără accesele la care te predispune de obicei un motor atât de puternic şi o evacuare Akrapovič. O motocicletă a detaliului, Scrambler ţi se strecoară cu abilitate pe sub piele. Tratamentul stilistic simplu este o altă reminiscență a trecutului. De la şaua îmbrăcată în piele de culoarea nisipului până la roţile spiţate (dotare opţională, dar obligatorie!) totul este tratat într-un registru stilistic unitar, axat pe lucrurile esenţiale. Nimic nu este în plus şi nimic nu îţi lipseşte ca să te bucuri din plin de plimbare. Un singur ceas, gradat până la 220 km/h, care conţine şi un display pentru afişarea informaţiilor computerului de bord, un far mare, rotund, şi o lampă de stop tăioasă sunt unicele elemente cu care motocicleta „comunică” cu lumea exterioară. Vârtejul de senzaţii cu care te învăluie, forţa motorului şi fundalul sonor de care beneficiezi în timpul călătoriei sunt însă numai ale tale. Şi ale pasagerului. Deşi şaua scurtă nu pare una foarte primitoare pentru două persoane, încearcă, totuşi, o călătorie în doi. Oricum „boxerul” nu resimte sub nicio formă greutatea suplimentară, ca şi frânele de altfel. Dar s-ar putea ca plăcerea drumului să se dubleze. Scrambler nu este neapărat o motocicletă pentru egoişti. Dimpotrivă…
Text: George Drugescu / Foto: Radu BUHĂNIŢĂ
