Skoda Elroq: noul crossover electric va debuta în 1 octombrie

0
981

Skoda se pregătește de lansarea unui model complet nou. Crossoverul electric Elroq va debuta oficial în 1 octombrie.

După o serie de imagini teaser și cu noul model camuflat, Skoda a anunțat data prezentării oficiale pentru noul model electric numit Elroq. Acesta va fi prezentat în 1 octombrie, iar până atunci, Skoda mai publică o imagine teaser cu noul model.

Noul SUV de clasă compactă Skoda Elroq este primul model ca va aborda o nouă filosofie de design pentru marca din Cehia. Noul limbaj de design se numește Modern Solid și va aduce o serie de elemente noi inclusiv înlocuirea emblemei Skoda cu denumirea mărcii pe capotă. Partea frontală va arbora un element negru numit Tech-Deck Face, ce înlocuiește grila convențională, dar găzduiește o serie de senzori, radarul frontal și o cameră video.

Platforma MEB

Din punct de vedere tehnic, Skoda Elroq mizeză pe platforma MEB a grupului Volkswagen. La momentul lansării vor fi disponibile patru versiuni de motorizare: Elroq 50: baterie de 52 kWh și un motor electric cu 170 CP, Elroq 60: baterie de 59 kWh și un motor electric cu 204 CP, Elroq 85: baterie de 77 kWh și un motor electric cu 285 CP și Elroq 85X: baterie de 77 kWh și două motoare electrice cu 300 CP.

Versiunile cu baterie de 77 kWh vor avea o autonomie de peste 560 kilometri. Pentru aceste versiuni sistemul permite încărcări rapide DC la 175 kW și AC la 11 kW.

lroq va avea planșă de bord digitală, head-up display cu realitate augmentată și un ecran central de 13 inchi. Skoda promite și spații de depozitare din belșug la interior ce însumează 48 litri, în timp ce portbagajul are un volum de 470 litri. Cu bancheta rabatată, volumul de încărcare ajunge la 1580 litri.

Vă recomandăm și: 

Skoda Elroq – prima imagine teaser

Skoda Epiq, mașina cu autonomie de 400 de kilometri. FOTO

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


6 + = zece