Cu o identitate vizuală puternică şi o prezenţă fizică impozantă, BMW iX îşi asigură un statut aparte în segmentul maşinilor electrice. Nu doar că este extrem de spaţios, dar până şi în cea mai delicată versiune a sa din punct de vedere al pachetului „electric”, xDrive40, asigură o autonomie de până la 425 km și dezvoltă o forță impresionantă: 326 CP și 630 Nm.
Ce îl face deosebit?
Un răspuns comod ar fi: „totul”. Asta pentru că BMW iX este un automobil cu o personalitate atipică pentru un model electric. Pare că sfidează canoanele acestui segment tocmai prin felul în care arată și prin greutatea proprie de peste 2,4 tone. Netezimea panourilor caroseriei demonstrează atenţia acordată curgerii curenţilor de aer. Efortul făcut pentru atingerea unui Cx de numai 0,25 este perceptibil prin prisma aspectului oferit de ambele spoilere, grila centrală multifuncţională, absența mânerelor de la uşi şi optimizarea aerodinamică din zona pragurilor şi a hayonului. Indiferent pe care dintre portiere o deschizi, îţi reţin atenţia pragurile şi montanţii confecţionaţi din polimer ranforsat cu fibră de carbon (CFRP). Este o soluţie implementată în premieră pe iX şi un semnal al seriozităţii cu care este tratată tema greutăţii proprii, subiect sensibil din moment ce bateriile și componentele electrice au mase considerabile. Şi încă ceva: capota față este fixă. Doar sigla poate fi ridicată pentru a oferi acces la vasul cu lichid pentru spălarea parbrizului.
Cât este autonomia reală a lui iX xDrive40? Este una convenabilă?…
„Convenabil” este un termen discutabil şi, în consecinţă, foarte flexibil ca interpretare şi apreciere. Cu siguranţă că cineva care are de parcurs distanţe de 4-500 km sau mai mari se va orienta spre următorul model: iX xDrive 50 cu o autonomie de până la 630 km. Altfel, dacă traseele extraurbane sunt de calibru 300-350 km, xDrive40 le poate acoperi cu un singur „plin”. De exemplu, cu o singură persoană la bord şi fără alţi consumatori activaţi, la 100 km/h consumul instantaneu oscilează între 18 şi 19 kWh. Un simplu calcul induce ideea acoperirii unor distanţe confortabile: între 373 şi 394 km. Important este ca la capătul călătoriei să existe o priză. Timpul de aşteptare pentru încărcare nu este unul incomod dacă staţia are 150 kW: 31 de minute pentru o încărcare de la 10 la 80%. Dacă foloseşti însă un Wallbox de 11 kW (16A, 380 V) va trebui să aștepți până la 8 ore pentru încărcarea de la 0% la 100 %. Există posibilitatea de mărire a autonomiei cu peste 95 km în doar 10 minute cu două condiții: să ai la îndemână o staţie de curent continuu de putere mare și cel puţin 10% energie stocată în baterie. Deplasarea în oraș este mult mai liniștitoare din moment ce există din ce mai multe staţii publice de curent electric, în regim fără plată sau contra cost. Consumul în mediul urban a fost unul convenabil: 1% din baterie contra unui parcurs de 3 km şi un pic. Dar în calcul ar trebui prinşi şi timpii petrecuţi cu „inspecţia” interiorului, în condiţii statice, dar cu sistemul audio pornit (0,3 kWh) şi cu climatizarea setată la 21,5ºC (6,5ºC afară), ceea ce a generat un consum cuprins între 0,2 şi 5,1 kWh. Dar, cea mai mare influență cred că au avut-o episoadele când m-am lăsat furat de enorma forţă care scapără din mănunchiul de cabluri, motoare şi procesoare. Trebuie avut în vedere că abordarea regimului de croazieră, specific autostrăzii, contractă autonomia până undeva la 280 km, corespunzătoare unui consum instantaneu de aproximativ 25 kWh la 130 km/h.
Cum este atmosfera în interior?
Consola centrală supra-etajată este un element inedit. Mai ales placarea cu lemn certificat FSC (pentru o exploatare durabilă a pădurilor din întreaga lume) a zonei rezervate pentru controlul funcţiilor din meniul iDrive. Finisajul de nuc poros încorporează butoane iluminate. Ineditul este dat de materialul utilizat pentru acestea – cristalul. Astfel, butonul rotativ central, cel de pornire a motorului, controlul volumului, mini-levierul transmisiei şi comenzile de pe portiere pentru funcţia de masaj, memorie şi reglajul scaunelor față au un aspect luxuriant. Toate aceste elemente, din lemn şi cristal, sunt cuprinse în pachetul opţional „Clear&Bold”. Sub etajul superior al consolei centrale există un altul cu rol utilitar care include un spaţiu de depozitare pentru telefonul mobil cu încărcare prin inducţie. Planşa de bord este dominată de un ecran de peste 75 cm lungime şi 14,5 cm înălţime, separat în două zone: instrumentele de bord şi tableta centrală. Ecranul este din sticlă tratată antireflex astfel încât nu a fost nevoie de protejarea sa de razele soarelui. Drept urmare, designul simplificat accentuează senzaţia de spaţialitate şi aspectul avangardist. Gradul de tehnologizare al acestui avanpost electrificat BMW devine palpabil imediat ce apeşi simbolul „All apps”. Cele 33 de foldere afișate demonstrează că te afli la bordul unui automobil al viitorului. Evident, nu lipsesc conexiunile Android Auto şi Apple CarPlay, ambele fără fir. Activarea motoarelor însufleţeşte afişajul panoramic de la un capăt la celălalt. Meniul este bogat şi ergonomic structurat. Are şi o grafică impecabilă. Evident că nu se aude mai nimic în timpul mersului dacă nu ai activat fundalul sonor oferit de IconicSounds.
Dar experienţa la volan?
În ciuda atmosferei relaxate, 326 CP şi 630 Nm sunt gata să facă roţile de 21 inci să muşte cu sete din asfalt. Tracţiunea integrală este asigurată de două motoare, unul la puntea faţă de 272 CP (82 CP continuu) şi un altul la cea din spate de 340 CP (116 CP continuu). Din cele trei moduri de condus – Personal, Sport şi Efficient – îmi propun să debutez cu cel mai puţin combativ. Accelerări line, frânari cu intensitate configurabilă când utilizez poziţia D pentru transmisie (Adaptive, High, Moderate, Low) şi o excelentă amortizare a denivelărilor din partea roţilor cu talon de 50 şi a suspensiei fac din modul Efficient un companion foarte plăcut în trafic. Alegerea rulării cu transmisia în modul B(reak) simplifică condusul prin aceea că asigură o frânare consistentă la simpla ridicare a piciorului de pe acceleraţie. În funcţie de viteza la care o eliberezi, am obținut valori ale energiei recuperate prin frânare de până la 99,1 kWh. Bateria plasată sub nivelul podelei, scade înălţimea centrului de greutate şi îmbunătăţeşte semnificativ stabilitatea. Anvelopele cu lăţimea benzii de rulare de 255 mm oferă suficientă aderență încât să fie nevoie să te ţii zdravăn de volan când lipeşti acceleraţia de podea. Salturi de câteva zeci de km/h făcute cu o iuţeală tulburătoare şi într-o linişte stranie demonstrează că iX este posesor a unei doze şoc de ADN sportiv. Tracțiunea integrală este gestionată de o unitate computerizată conectată cu DSC-ul (Driving Stability Control). Rolul său este de a monitoriza distribuția cuplului motor astfel încât patinarea roților să fie limitată sau chiar evitată. La sentimentul de control acut al traiectoriei contribuie și sistemul de direcţie foarte bine calibrat. Volanul atipic, cu contur poligonal şi prize solide pentru palme adaugă un plus de ergonomie și sportivitate. Frânele, cu discuri ventilate la toate roțile, stăpânesc autoritar avântul dinamic şi oferă, alături de direcţie şi suspensie, multă satisfacţie în timpul sesiunilor sport.
Este suficient spaţiu pentru pasageri şi bagaje?
Poți miza pe asta! Portbagajul are un volum util de 500 litri care poate fi extins până la 1.750 litri dacă se rabate bancheta spate. În ceea ce-i priveşte pe pasageri, călătoria la bordul acestui model este un răsfăţ total. Cu un spațiu disponibil în zona genunchilor de 71 cm, măsuraţi între baza spătarului banchetei şi spătarul scaunului de la şofer, acolo unde eu mă desfăt cu circa 89 cm disponibili între spătar şi bord, cred că este clar despre ce nivel de confort este vorba: ireproşabil.