Anul trecut gama BMW GS a împlinit 40 de ani. Momentul a fost sărbătorit cum nu se poate mai potrivit, la sfârşitul lui 2020 a fost lansată o nouă versiune a modelului rege, R 1250, complet revizuită şi disponibilă în variantele GS şi GS Adventure.
Popularitatea acestui model suprem din gama GS este incontestabilă. Capabil să ofere călătorii confortabile, experienţe off-road veritabile, dar și tururi rapide de pistă, R 1250 şi-a construit o imagine puternică în rândul motocicliştilor. Aceasta se datorează, cel puţin într-o măsură mărinimoasă, faptului că foloseşte cel mai puternic motor boxer de serie al mărcii. 136 CP şi 143 Nm îi confirmă atât statutul cât şi potenţialul. Tehnologia ShiftCam, de distribuţie variabilă pe admisie, este responsabilă de excelenta detentă atunci când accelerezi, dar şi de economia de combustibil când rulezi la regimuri joase de turaţie.
Soluţia aleasă din punct de vedere tehnic pentru a se asigura acest comportament dual constă în dispunerea unui set format din două tipuri de came, una cu profil mai blând alta cu profil mai proeminent, în dreptul fiecărei supape de admisie. Prin deplasarea în plan longitudinal a axului cu came duble se trece în interval de milisecunde de la un comportament dinamic blajin la unul agresiv. Pentru un şi mai bun randament al arderii, există o uşoară desincronizare între camele corespunzătoare supapelor de admisie ale cilindrilor. Decalajul dintre momentele deschiderii supapelor şi înălţimile cu care se deschid acestea ajută la formarea unui vârtej care îmbunătățește pe de o parte formarea şi omogenizarea amestecului, iar pe de altă parte umplerea cilindrilor. Efectul se resimte în promptitudinea și impetuozitatea cu care accelerează atunci când răsucești brusc „maneta de gaz”.
Aplombul cu care R 1250 GSA răspunde la comenzi este cu atât mai surprinzător cu cât știi că te afli pe o motocicletă cu o statură masivă care cântărește 268 kg. Ciclistica impecabilă este celălalt atribut major al său. Senzația de control și de echilibru stabil este pregnantă și permanentă. Nu mai puţin de șapte moduri de condus sunt disponibile, inclusiv unul complet nou: ECO. Ele sunt integrate în pachetul Dinamic care adăugă la cele trei programe standard – Eco, Rain şi Road – încă patru deloc de neglijat: Dynamic şi Dynamic Pro, Enduro şi Enduro Pro. Ambele moduri „Pro” acceptă configurări ample fără a mai fi necesară operaţia de deblocare a lor. Răspunsul motorului, intervenţia DTC (standard) şi a sistemului ABS Pro integral (acţionarea manetei de pe ghidon comandă frânele de la ambele roți simultan, pe când levierul de picior doar frâna de la roata spate, dotare standard) pot fi setate individual pentru a ajusta reacţiile motocicletei la tipul de drum şi experienţa rider-ului.
Electronica pusă în slujba siguranţei active cuprinsă în pachetul Dinamic mai include şi sistemul DBC (Dynamic Brake Control). Subtila sa intervenţie asupra managementului motorului în timpul frânărilor dificile previne accelerarea neintenţionată, prin reducerea cuplului motor transmis roții spate, astfel încât frânarea câştigă în eficienţă. Upgrade-ul tehnologic include şi sistemul HSC Pro (Hill Start Control) care depăşeşte competențele sistemului obişnuit prin aceea că forţa de frânare este reglată în funcţie de gradientul drumului și include un mod de intervenție „Auto”. Două scheme coloristice speciale, Rallye și Triple Black, se combină armonios cu trei pachete opționale „719” care cosmetizează estetica lui R 1250 GSA cu diverse componente obținute prin frezare ce au ca numitor comun aspectul frust și elitist.
Farul cu tehnologie LED și iluminare autoadaptivă şi conexiunea USB de 5V care poate livra un curent de până la 2400 mA pentru o încărcare mai rapidă a unui smartphone sunt alte două noutăţi notabile. Dar nu este nimic nou în ceea ce priveşte felul în care te simţi în timp ce îl conduci. Adăpostit de curenţii de aer de un carenaj foarte bine proiectat şi învăluit de zgomotul pătrunzător al evacuării Akrapovich (disponibilă opţional) ai convingerea fermă că nu există destinaţie pe care să n-o poţi atinge împreună cu R 1250 GS Adventure.
Foto: George DRUGESCU