Așteptând la un semafor, un tip la costum dintr-o mașină germană îmi face semn să deschid geamul și mă întreabă în ce mașină mă aflu. Îi răspund răspicat: Fiat Tipo, ca să mă audă în zgomotul intersecției. Omu’ ridică sprâncenele în semn de mirare și-mi arată un mare police în semn de OK. „Ie-te-teee!” îmi spun și ridic geamul, seniorial, ca într-o limuzină de lux. „Păi, să vorbim atunci ca de la italian amator de baclava, la neamț!”.
Încerc să mă conving că „prima impresie contează” are totuși ceva adevăr mai ales când mă aflu pe stradă. Iar faptul că iarăși sunt întrebat ce mașină este arată că italienii și-au adus aminte că designul a fost întotdeauna punctul lor forte și, mai ales, o armă comercială redutabilă. Anunțată în mai 2015 prin proiectul Aegea, denumire destinată pieței turcești, cea de-a doua generație Fiat Tipo a urmărit trei direcții de dezvoltare: spațiul interior, confortul la rulare și tehnologia. Gurile rele spun, conform zicalei, că în dezvoltarea noii generații Tipo și-ar fi băgat Chrysler „coada”, dar în sens pozitiv, iar designul și proporțiile au fost adaptate cerințelor piețelor din zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa). Adică segmentul „compact” i s-ar fi potrivit mai bine pentru acoperirea unei arii de comercializare atât de extinsă. De altfel, sedanul a fost proiectat în Italia la FIAT Chrysler Automobiles Centro Stile, dezvoltat în Turcia la Tofaș R&D și produs „loco”, la uzina din Bursa. Pe piața noastră ar putea fi considerat un urmaș rasat al lui Linea… dar cu care nu prea are nimic în comun.
Față de prima generație „hatch”, acum mai bine de 20 de ani (dacă nu ținem cont și de variantele de la începutul secolului trecut), cele trei volume ale caroseriei pot fi considerate, la prima vedere… cam două și jumătate datorită liniei plafonului ce coboară foarte aproape de spatele mașinii. Senzația dispare dacă privești consolele largi lămurindu-te imediat că legile echilibrului nu au fost încălcate. Pe scurt, oricum l-ai privi te lămurești că este un „reborn” al modelului și al mărcii în același timp.
Ampatamentul de 2.636 mm (cu doi în plus față de Logan) a permis o cabină spațioasă în care patru persoane trecute de 1,85 m pot călători fără probleme la drum lung. Bordul „împins” în față a avut ceva efect în obținerea unui volum interior extins, însă montantul B îți aduce aminte că înălțimea nu este întotdeauna un atu atunci când te așezi pe scaune.
Portbagajul are un volum de 520 de litri, aici Fiat Tipo mergând umăr la umăr cu Loganul. Totuși, fanii Daciei vor remarca din vârful buzelor că accesul la spațiul de stocare are de suferit dacă te gândești la un obiect voluminos. Referirea era la poanta aceea cu televizorul, care a absolvit Loganul de „vina” asemănătoare în disputa cu modele cu deschidere mai largă a portbagajului, și care s-ar potrivi ca o mănușă situației date: „ce, dom’le, de LCD nu ai auzit?”. În cazul de față sunt răutăcioși.
Pentru ocupanții cabinei zgomotul la rulare este atenuat chiar dacă sub capotă se află un motor diesel de 1,6 litri. 120 CP și un cuplu motor maxim de 320 Nm ar trebui să convingă pe oricine, însă nu neapărat pe amatorii de curse. Adaugi și transmisia cu 6+1 raporturi și obții ceva zvâc atunci când te opintești mai abitir în pedala de accelerație, dar avantajul îl ai la consum. O medie de puțin sub 7 litri obținută în condiții de oraș la ore de aglomerație când trebuia să apelezi la reprize gen trial ca să te strecori printre bulucelile mașinilor în intersecții. Și asta chiar dacă are cam 20 cm în plus față de Logan. Ideea este că la test am avut nivelul de echipare „cel mai cel” iar așteptarea în trafic datorită dotărilor a fost facilă. Însă nivelurile mai mici, foarte probabil, vor fi cele ce stabilesc ierarhia modelului în aria națională de vânzări. Referitor la evoluția modelului în Europa este interesant faptul că prima fază a producției lui Fiat Tipo este susținută de sloganul „născut să fie sedan”. „OK.” vor spune occidentalii „dar noi așteptăm, totuși, variantele break și hatchback”.
Text / Foto: Radu BUHĂNIŢĂ
