TEST: Ford Kuga mHEV – Performant și economic

0
147

Deşi cu un start uşor întârziat faţă de tendinţa general valabilă în industria de profil, Ford recuperează cu un program extins de electrificare a gamei sale de turisme şi SUV-uri. Noul Kuga este un exemplu edificator în acest sens din moment ce este produs în toate cele trei versiuni hibrid posibile: mild, hibrid şi plug-in.

Dintre acestea toate, mă aflu în varianta entry: MHEV – Mild Hybrid. Recunoscută uşor după emblema Eco Blue Hybrid aflată pe partea din dreapta a hayonului, aceasta mai prezintă şi alte semnalmente particulare. Doar că pentru a le descoperi trebuie să deschizi fie capota de la motor, fie să ridici planşeul elegant mochetat al portbagajului. În primul caz, alternatorul sofisticat este cel care o dă de gol. În al doilea, carcasa care acoperă bateria litiu-ion de 48V localizată în spaţiul ocupat de obicei de roata de rezervă. Înarmat cu toate aceste confirmări, mă aşez la volan, mulţumit că, măcar pentru câteva zile, voi polua mai puţin decât de obicei. Deşi mă aflu la volan, ceea ce mă impresionează din prima clipă este spaţiul pe care îl au la dispoziţie pasagerii din spate. Este, fără să exagerez, uriaş.

De altfel, însuşi producătorul anunţă că bancheta culisantă fracționabilă asimetric poate asigura un spaţiu la genunchi de până la 1.035 mm. Modularitatea avansată permite jonglarea facilă între confort şi utilitate în funcţie de nevoi și este dublată de posibilitatea de reglare a ambelor spătare în şapte poziţii prestabilite. Cum spaţiul pentru cap măsurat de la baza spătarului până la plafon este de 930 mm, iar distanţa dintre cotierele de pe panourile uşilor spate este de 1.330 mm, cred că este inutil să mai dezbat aspectul confortului oferit pasagerilor cazaţi aici.

Mai ales că valorile corespund variantei Titanium X, echipată cu plafon panoramic care include şi o trapă generos dimensionată, acţionată electric, cu deschidere spre exterior. Reîntors la comenzi, poziţia înaltă de condus, familiară SUV-urilor, este plăcut nuanţată de îmbinări armonioase şi finisaje elegante integrate în planşa de bord şi pe fețele portierelor față. Consola centrală aerisită, cu comenzi grupate separat pentru sistemul de climatizare dual şi pentru cel audio, oferă o uşurinţă foarte bună în exploatare, fără a neglija conceptul stilistic care postulează că eleganța constă în simplitate. De partea cealaltă a volanului, acţionarea luminilor, potenţiometrul pentru iluminarea bordului şi comanda pentru deschiderea / închiderea hayonului cu acţionare electrică sunt grupate într-o singură ramă. Pornirea motorului îţi atrage atenţia că arhitectura sistemului MHEV se bazează pe un propulsor diesel, mai exact pe cel de 2 litri. Cu un total combinat de 150 CP şi 370 Nm, sistemul hybrid promite o economie semnificativă de combustibil din moment ce consumul mediu anunţat în regim WLTP este de numai 5 litri în cazul echipării cu jante de 17 inci. Gestionat de o transmisie manuală cu șase trepte, devine clară volatilitatea acestei valori.

Mai ales dacă eşti un conducător mai aprig din fire, capabil să dezvolţi dependență pentru programul Sport integrat în meniul Drive Mode alături de Normal, Eco, Slippery/Sand şi Snow. Tentaţia de a utiliza intens cei 370 Nm puşi la dispoziţie între 2.000 şi 2.500 rpm nu poate fi neglijată. Chiar şi la viteze de 90-110 km/h, în ultima treaptă, cu motorul turat undeva între 1.750 şi 2.000 rpm, o accelerare puternică te îndeasă satisfăcător în spătar. Direcţia puternic rigidizată la astfel de viteze te zgândără și mai mult să întreţii un condus alert. Dar deşi poate, nu sprintul este specialitatea acestui model. Relaxată în programul Normal sau Eco, mecanica îşi etalează rafinamentul. Eficiența intervenţiilor făcute de alternatorul cu rol de generator şi motor electric poate fi monitorizată live. Pe un drum aparent plan, la 130 km/h (aproximativ 2.250 rpm, treapta a şasea) consumul instantaneu a fluctuat între 4,7 şi 6,1 litri în condiţiile în care viteza era menţinută constant de pilotul automat autoadaptiv (PAA).

Vocaţia de cruiser este demonstrată și de prezenţa sistemului de menţinere a benzii de rulare care reduce oboseala la drum lung, mai ales pe autostradă, de cel care recunoaşte semnele de circulaţie şi de funcţia Stop&Start care poate opri maşina folosind până la 50% din forţa totală de frânare şi, dacă oprirea nu durează mai mult de trei secunde, capabilă să repornească motorul şi să accelereze până la viteza memorată de PAA fără nicio intervenţie din partea şoferului. Sistemul Bang&Olufsen cu zece difuzoare adăugă doza de răsfăţ potrivită unei specificaţii tehnice progresiste. Nu lipsesc nici acele facilităţi care tocmai prin absenţa lor îşi confirmă importanța, precum posibilitatea de încărcare a telefonului prin inducţie, două USB-uri, două prize de 12 V în zona pasagerilor față şi una în portbagaj, plus o priză format imperial (necesită adaptor) de 230 V şi maxim 150 W rezervată pasagerilor din spate. Patru scaune şi volanul cu sistem de încălzire plus tableta centrală cu diagonala de 8 inci se conjugă armonios cu tapiţeria mixtă din piele şi material textil, dar mai ales cu spaţiul foarte generos cu care noul Kuga MHEV îşi tratează oaspeţii. Se aşterne la drum cu o poftă care îi trădează preferinţele pentru călătoriile lungi, în timp ce, tributar categorii de automobile din care face parte, se mulţumeşte cu 3,5-4,3 litri de motorină la 90 km/h. Consumul instantaneu redus se datorează turaţiei de numai 1.750 rpm necesară păstrării acestei viteze în ultima treaptă. Antifonarea foarte bună amplifică sentimentul de confort. Activarea modului Sport suprimă comportamentul ecologic şi deschide larg calea distracţiei. Accelerările în limita vitezelor maxime permise pe diversele tipuri de drumuri publice sunt pline de sevă şi antren. Economic, dar şi performant, noul Kuga MHEV îşi răsplăteşte clienţii nu numai cu senzaţii plăcute şi costuri la pompă reduse dar şi cu un spaţiu interior de invidiat.

Foto: George DRUGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


× 2 = patru