Citeam prin jurnale îndepărtate, de pe la antipozi, că Ford Ranger se bătea de la egal la egal cu japonezii de la Toyota în clasa pickup-urilor mici și că într-o anumită lună chiar le-au arătat stopurile… și apoi mi-a picat o întrebare în moalele înțelegerii: cum adică pick-up mic?!?… mai ales după ce am avut de-a face cu ultimul avatar al lui Ford Ranger. OK, mi-am spus cu îndoială, și atunci Duster pick-up ce este?
Pentru că, totuși, varianta cu cabină dublă are cam 5,4 metri! Apoi mi-am îndreptat privirea peste ocean, la Unchiul Sam, și când am revăzut familia F-urilor a trebuit să recunosc faptul că afirmația era corectă. Totuși, fratele mai scund al lui F, în comparație cu reprezentații niponilor și ai nemților, păstrează acea alură masivă și musculoasă chiar dacă liniile actuale îi mai îndulcesc oareșcum din trăsături. Până la urmă, cu tot faceliftul său și oricâte tendințe „fancy” ar avea, Ford Ranger rămâne un „hard worker” în toată regula. Mănușile de lucru și trusa de scule îi mai trebuie.
Dacă ar exista vreo melodie al cărei refren să înceapă cu „…te cunosc după privire…” cred că pentru Ranger ar fi compusă. De fapt, la ora actuală, fiecărei mărci în parte i s-ar potrivi datorită elementelor de identificare specifice. În cazul de față sunt luate în considerare grila și farurile, de fapt calandrul în întregime care urmează noua linie de design a brandului.
Actuala gamă cuprinde trei tipuri de caroserie: cabină simplă în două uși; Cabină RAP sau cabină extinsă cu panouri adiționale cu deschidere în oglindă pentru facilitarea accesului la al doilea rând de scaune; și cabină dublă, în patru uși, varianta de la care se așteaptă cel mai mare volum de vânzări la noi. De altfel este și soluția potrivită ca să transformi, la nevoie, o mașină utilitară într-una de casă. Probabil că a fost unul dintre motivele care l-a făcut să fie cel mai bine vândut pick-up anul trecut în Europa. Iar pentru piața noastră dispune de patru niveluri de echipare: XL, XLT, Limited și Wildtrak.
Să vedem ce atuuri mai scoate din mânecă Ranger. Mai întâi este vorba de spațiul pentru picioare pentru locurile din față care este neschimbat pentru toate variantele de cabină, adică 1.058 mm. Pentru ocupanții banchetei, în cazul cabinei duble, cei 902 mm i-ar face invidioși pe mulți posesori de sedanuri sau SUV-uri. Totuși, confortul ei este ok atâta timp cât nu trebuie să alergi cu camionul pe câmp și mai ales cu bena goală.
Apoi motorizarea a căpătat un plus de putere. TDCI-ul de 2,2 litri în două variante de putere a ajuns la 130 și 160 CP, față de 125, respectiv 150 CP anteriori. A doua unitate, cea de 3,2 litri, o găsim pe variantele Limited și Wildtrak și dezvoltă o putere de 200 CP și un cuplu motor maxim de 470 Nm. Transmisia este manuală sau automată cu 6+1 raporturi. Varianta de test a fost TDCI-ul de 2,2 litri de 160 CP cu transmisie automată și sistem de tracțiune integrală.
Și pentru că tot am pomenit de tracțiunea integrală, aceasta poate fi angajată prin intermediul unei cutii de transfer cu două regimuri de funcționare (4H și 4L) a căror selectare se face cu ajutorul unui buton rotativ amplasat pe consola centrală de podea. Aceasta permite comutarea tracțiunii de pe puntea spate pe cea față la viteze de până la 120 km/h în regimul „Hi”. Dacă aveți nevoie de mai mult cuplu la viteză redusă, cum ar fi în cazul suprafețelor alunecoase sau în pante destul de severe, cuplați modul Low și acționați butonul de blocare a diferențialului spate, situat deasupra comutatorului rotativ, obținând astfel un „upgrade” al tracțiunii în condiții dificile de rulare. Evident, totul devine mai delicat dacă nu aveți „gumele” potrivite. Dar chiar și fără puteți „ieși la liman” cu ceva mai multă răbdare.
La capitolul sisteme de siguranță o să vă placă Hill Descent Control (HDC) care vă ajută să vă folosiți de controlul tracțiunii la coborârea pantelor abrupte cu viteză constantă. Și în egală măsură Hill Launch Assist (HLA) care la oprirea în timpul urcării unei pante vă oferă un răgaz de 2,5 secunde, suficient cât să apăsați pedala de accelerație fără să o „luați la vale”.
Și nu neapărat în ultimă instanță, o să vă convingă capacitatea de încărcare. O benă cu lungimea cuprinsă între 2.317 mm pentru cabina simplă și 1.549 pentru cea dublă îi permite o sarcină utilă de până la 1.403 kg. Capacitatea de tractare ajunge la 3.500 kg în cazul variantelor cu tracțiune integrală, cu cârlig de remorcare și cu remorcă cu sistem de frânare, valori care îi permit să tragă încărcături cu gabarit considerabil. Iar partea de siguranță a remorcării este susținută de funcția de asistență pentru stabilizarea remorcii (TSA) care detectează balansarea sau devierea acesteia. Rezultatul este reducerea vitezei vehiculului și a cuplului motor în același timp cu creșterea graduală a presiunii în sistemul de frânare.
Nu știu cum se comportă în sarcină, cu bena încărcată, însă, față de generația anterioară modul de rulare este cât se poate de confortabil. Cabina este silențioasă, iar zgomotul la rulare este atenuat și datorită „baloanelor” înalte ale anvelopelor. Oricum, ținuta lui Ford Ranger în teren sau pe șosea va convinge pe oricine mai păstra în minte hachițele punții spate cu arcuri lamelare. Cu alte cuvinte, Hilux, păzea!
Text: Radu BUHĂNIŢĂ / Foto: FORD