Ford Ranger Raptor este singurul pick-up din Europa care ar trebui să fie condus cu cască de protecţie şi combinezon „racing”. Poziţionat în ierarhia Ford Performance pe aceeaşi treaptă cu Shelby GT 500 şi Focus RS, acest exemplar unicat este într-adevăr egalul oricăruia dintre cei doi bolizi. Dar nu pe asfalt…
Ranger Raptor reuşeşte să armonizeze apetitul pentru performanța pură, girată de intervenţia Ford Performance în conceperea sa, cu trăsăturile uzuale ale unui model eminamente utilitar. Ceea ce a ieşit din această suprapunere de temperamente reprezintă un exemplar „haute-couture” al industriei auto. Aceeaşi transmisie automată cu zece trepte utilizată şi pe F-150 Raptor (dar şi pe Mustang…) gestionează resursele motorului diesel bi-turbo de 2,0 litri care dezvoltă 213 CP şi 500 Nm. Acesta este însă doar vârful aisbergului în ceea ce priveşte atât fișa tehnică cât şi potenţialul său. Desigur, s-a încercat păstrarea acelor trăsături care îl recomandă drept un vehicul utilitar: cârligele ataşate în partea frontală rezistă la o sarcină de 4.635 kg, cele din spate la 3.863 kg, în timp ce cârligul de remorcare, încastrat în bara spate, oferă posibilitatea de a tracta până la 2.500 kg. Singura caracteristică care se abate binişor de la „standardul” clasei este sarcina utilă: maxim 620 kg. Dar acesta este tributul plătit pentru prezenţa arcurilor elicoidale la puntea spate şi a programului Baja în meniul Terrain Management, program care transformă pick-up-ul de peste 2,5 tone într-un veritabil performer. Un șasiu puternic ranforsat şi un sistem de suspensie de sorginte competiţională (dar şi militară…) îşi aduc contribuţia la extraordinara agilitate de care dă dovadă în teren accidentat.
Iar ca să nu existe niciun dubiu cu privire la competențele sale, tot acest pachet de tehnologie este ambalat într-un design nu doar uşor recognoscibil, dar şi intimidant. Totul este supradimensionat. Capota începe de la o înălţime de 110 cm, linia inferioară a parbrizului se află la peste 130 cm faţă de sol, podeaua la 60 cm, iar garda la sol măsoară peste 28 cm. Performanţele de care este capabil oriunde nu există asfalt sunt anunţate şi de dimensiunile spaţiului existent deasupra roţilor: 15 cm în faţă şi 20 cm în spate, valori măsurate până la marginea aripilor. Nici anvelopele BFGoodrich All-Terrain T/A KO2 cu dimensiunile 285/70 R17 şi cu profilul puternic nervurat nu lasă loc niciunui dubiu cu privire la aptitudinile competiţionale în regim off-road.
Accesul în cabină este uşurat de prezenţa treptelor laterale confecţionate din aliaj ranforsat, cu o lăţime de lucru de circa 18 cm. Planşa de bord masivă coagulează într-un design omogen trăinicia specifică unui vehicul utilitar, devoalată de materialele de esenţă tare care o compun şi de grija acordată calităţii fabricaţiei. Indiferent de locul pe care te-ai aşezat realizezi că te afli la bordul unui model din eşalonul superior. 22 de comenzi plasate pe volan, plus padelele de control ale transmisiei automate montate solidar cu acesta, atrag atenţia asupra avansului tehnologic şi temperamentului sportiv. Mesajul „Built Ford Tough”, afişat în bord la pornirea motorului, explică cel mai clar sentimentul dominant care te încearcă la comenzile acestui… prădător: ai senzaţia că eşti indestructibil şi că nimic nu te poate opri din drum.
Încerc acest sentiment când circul oriunde pe asfalt, dar mai ales atunci când, în modul Baja, traversez într-un ritm ameţitor o suită de denivelări şi crăpături create în zăpada şi gheaţa care acoperă drumurile forestiere din zona cabanei Susai. Este prea puţin cuprinzătoare descrierea în cuvinte, imagini sau montaj video a felului în care te simţi când mai mult „zbori” decât „treci peste” diverse obstacole cu viteze cu care circuli pe drumurile publice… în afara localităţilor. Practic, sistemul de suspensie, direcţia, transmisia şi motorul colaborează într-o perfectă armonie pentru a se adapta cvasi-instantaneu la particularităţile căii de rulare şi la viteza de deplasare. Amortizoarele Fox Racing cu pistoane de 63,5 mm diametru şi bypass intern, atenuează excelent şocurile la capăt de cursă. Datorită lor, Ranger Raptor poate evolua cu dezinvoltură şi viteză pe traseele neamenajate, tulburând doar marginal confortul pasagerilor. Tracţiunea poate fi exploatată în mod 4×2, 4×4 uşor şi 4×4 cu reductor. Cele șase variante de configurare oferite de Terrain Management sunt coordonate cu modurile posibile de tracţiune. Doar Normal şi Baja suportă toate cele trei setări ale tracţiunii în timp ce Sport poate fi utilizat doar în mod 4×2, Rock numai cu 4×4 greu, Grass/Gravel/Snow numai cu 4×4 uşor, iar Mud/Sand cu ambele variante 4×4. Posibilitatea de blocare a diferenţialului spate se poate dovedi utilă în situaţii delicate. Capabil să ruleze cu viteza maximă permisă pe autostrada cu motorul turat la aproape 2.000 rpm (şi un consum instantaneu de circa 11,5 litri) într-o atmosferă plăcută, neafectată de zgomote deranjante, Ford Ranger Raptor este un performer complet. Este adevărat că cele peste 2.500 kg ale sale se resimt în tangajul masei suspendate fie la frânare fie atunci când accelerezi. Dar uşurinţa cu care se lasă strunit şi agilitatea de care dă dovadă când îl înghionteşti cu acceleraţia, mai ales în programul Sport, adăugă o savoare aparte conducerii acestui colos. Capabil să transporte patru adulţi în condiţii confortabile şi gata oricând să dea o probă contra-cronometru în off-road, destinaţiile vizate trebuie alese cu foarte multă grijă în cazul său. Nu numai că trebuie să fie departe de casă dar, mai important, trebuie să fie departe de orice drum asfaltat.