TEST: Honda Civic – Hot Sedan

Când întâlnesc o Honda Civic pe stradă aproape șablonard mă gândesc la anul 1972 când a apărut prima generație. Însă când am dat nas în nas cu cea de-a zecea generație habar n-am avut de unde s-o apuc. Arăta prea „hot”, chiar dacă era un sedan!

De fapt ne-am privit în ochi, adică ea pe mine, iar eu am fost atras de farurile alungite, de grila neagră și de capota lungă a motorului cu nervurile laterale înalte. Păreau foarte tăioase și fără să vreau m-am gândit la TypeR, chiar dacă știam că în spate nu avea eleronul acela S.F.
Și am vrut să intru. Practic, dacă stai să privești Civic-ul sedan din profil partea cu trei volume se rezumă, de fapt, la vreo două și jumătate, adică un soi de fastback japonez, mai degrabă. Aspectul „sporty” și suplu în același timp, este dat de plafonul gen coupe, de scăderea înălțimii și de capota lungă a motorului. Partea cu consolele scurte văzute la caroseria hatch rămâne valabilă doar pentru față. Oricum, spatele, chiar dacă remarcile acide ale fanilor de sedanuri clasice spun că este făcut doar ca să nu se termine brusc, permite un portbagaj consistent de 519 litri, dar cu un acces destul de limitat de deschiderea relativ mică a capotei acestuia. Luat în ansamblu Civic 10 este mai lung, mai lat, dar mai scund decât cel anterior. Partea cu cei 20 mm lipsă față de generația anterioară m-a determinat să o privesc circumspect, iar tendința că iarăși trebuie să mă apuc de contorsionism ca să intru în cabină m-a cam dezumflat (la figurat…) când am privit montantul B, „dureros” de aproape de cel din față (la propriu). Daaaar… nici nu mi-am dat seama când m-am așezat în scaunul cu accente sport și cu opt direcții de reglare. Ce vreți, am avut parte de varianta cea-mai-cea, adică Executive. Poziția de conducere este destul de joasă, cu 35 mm mai mică decât în ​​generația anterioară Civic, după cum spune constructorul. Și mi-am zis că o să văd eu cum o să fie să ies. N-a fost!

Așezat comod am timp să observ volanul complex, ecranul frontal al instrumentelor de control împărțit în trei zone, cel orizontal destinat infotismentului care este dispus central, maneta transmisiei automate și frâna… electrică. De fapt, clapeta ei. Trebuie să recunosc că sunt dispuse ergonomic și intuitiv. Ce mai trebuie?  Să apăs butonul de pornire. Cei de la Honda spun că Civic 10 reprezintă un pas important înainte pentru ei în segmentul C și că a beneficiat de cel mai mare program de dezvoltare ca model global din istoria companiei. Iar ca rezultat au obținut cel mai agil și mai dinamic Civic de până acum.
Așa se face că pentru piața europeană, în echipare standard, au ales un motor nou de 1,5 litri VTEC TURBO, cu patru cilindri în linie, ce oferă o performanță consistent mai bună, ca putere și cuplu, față de VTEC-ul anterior de 1,8 litri. Puterea maximă obținută este de 182 CP și l-au cuplat la o transmisie CVT automată, iar ansamblul dezvoltă un cuplu motor maxim de 220 Nm. Interesant este că valoarea maximă începe de la 1.700 rpm, cam cum era valabil pentru un diesel, dar se întinde până la 5.500 rpm. Așa că CVT-ul, când o să-i dați un kickdown nu prea aveți treabă cu degradarea treptelor de viteză, însă după o mică așteptare vă dați seama că herghelia de cai nu este doar pe hârtie. De fapt, cutia vă oferă senzația că schimbă treptele grație unui software de control al acesteia, fapt exclusiv pentru Europa. Japonezii spun că găselnița simulează șapte viteze în intervalul de tur, cu o mapare optimizată a „schimbării treptei” oferind șoferului sentimentul familiar al schimbărilor de viteză. Iar dacă descoperiți și modul sport partea cu noxele o să vă lase „total rece”, după ce vă imaginați că sunteți un vânător de șosea. Atenție, însă, că readucerea la starea pașnică se lasă cu puncte de penalizare și găuri în portofel.
Totuși, pentru Civic sedan cuvântul „fin” cred că este cel mai potrivit atunci când pui în balanță confortul călătoriei și dinamica sa. Iar manevrabilitatea este de notă mare mai ales dacă țin cont de paternul suspensiei cu McPherson pe față și multilink pe spate. Adică absoarbe denivelările fără efort și, în același timp, trece frumos prin viraje. O să-i convingă pe mulți atunci când vor ataca virajele mai agresiv pentru că ruliul nu vă deranjează și mai ales pe ocupanții banchetei. Atunci descoperiți și că direcția este surprinzător de precisă, chiar destui vor zâmbi subțire că este asistată electric. Iar partea cea mai faină este că totul se întâmplă într-o liniște gen „limo” de clasă mare.

     Text /Foto: Radu BUHĂNIŢĂ