Peugeot 308. Am văzut la lucru e-THP-ul de 1,2 litri din noua generație de motoare PureTech a PSA, ce poate fi considerat replica franceză pentru EcoBoost-ul de un litru al celor de la Ford.
Iar faptul că întrunește normele EURO 6 face perfect îndreptățite așteptările constructorului francez, ca acesta să devină un best-seller. Punctul de pornire este ideea că performanțele unui motor de mică cilindree trebuie puse în valoare prin scăderea greutății generale ce trebuie deplasată. Primul pas a fost utilizarea unei noi platforme denumite EMP2 (Efficient Modular Platform 2) care a permis din start reducerea greutății cu 140 kg, o urmare firească a tendințelor actuale de downsizing. Asta a însemnat, printre altele, că pentru aripile față și capotă a fost folosit aluminiul iar pentru ușa portbagajului s-a folosit thermoplastic, fapt ce a contribuit la reducerea cu trei kg a greutății acesteia. Apoi repoziționarea unor componente și reducerea înălțimii lui Peugeot 308 a permis scăderea centrului de greutate cu 20 mm, fapt care s-a reflectat asupra dinamicii modelului.
Aici o contribuție semnificativă a avut-o reducerea consolelor față și spate fapt ce a permis amplasarea roților în punctele extreme pentru a se obține o stabilitate pe măsură. Și cum era de așteptat, tri-cilindrul e-THP de 1199 cm3, turbo, ce dezvoltă 130 CP și-a adus propria contribuție prin faptul că este cu 12 kg mai ușor decât unul în patru cilindri, aspirat natural, de putere echivalentă. Iar de la volanul lui Peugeot 308 l-am văzut în acțiune. Reacția turbinei la accelerare are un lag abia perceptibil însă nu vă afectează în vreun fel continuitatea reprizelor dacă vă hotărâți să evoluați „mai” sportiv. Partajarea treptelor cutiei manuale cu 6+1 raporturi vă permite destul de mult apropierea de această manieră de condus, dar cu limitările de rigoare date de orientarea motorului, totuși, către partea „eco” (-logică și –nomică).
Astfel că vă treziți că în treapta a patra ajungeți să conduceți în oraș cu 50-60 km/h și nu aveți senzația că motorul este subturat. Important este că obțineți valoarea maximă a cuplului motor de la 1750 de rotații, adică 230 Nm, și vă urcă destul de sus, peste 5000 pentru atingerea puterii maxime de 130 CP, aproape continuu fără să vă duceți cu gândul că rămâneți fără suflu. Nu vă lipește de scaun la demaraj puternic însă puteți avea trase în care viteza crește constant iar acest fapt se simte din plin. Responsabil pentru obținerea unei evoluții dinamice de la turații joase este tandemul injecție directă (la presiunea de 200 bar) și componenta turbo de ultimă generație. Partea de care întreabă mai toată lumea atunci când este vorba de performanțe este consumul. Două valori am obținut în funcție de regimul de funcționare impus de condițiile de trafic. În oraș am avut 7,8 litri obținuți într-un mod mai mult domestic de conducere iar în „afară” am obținut 6,6 litri în regim de croazieră pe autostradă. „Mult, dom’le, mult!” veți spune dar viteza a fost în jur de 130 km/h și cu ceva pusee de forță în depășiri. Și asta când e vorba de o masă proprie de 1090 kg plus a celui de la volan. Direcția asistată electric o veți simți destul de amorfă la viteze mari însă vă va fi de mare ajutor la manevrele în spații înghesuite. În rest, indiferent de regimul sau condițiile de rulare, cu Peugeot 308 vă bucurați de călătorii liniștite într-o bună măsură datorate setării suspensiei, a izolării compartimentului motor și, în egală măsură, a noului motor în trei cilindri. Vă mai rămâne doar ce muzică să alegeți și încotro veți porni.
Drive-test realizat de Radu Buhăniţă
Foto: Tibi Mînzu