TEST: Renault Arkana – Emancipare stilistică

0
291

Noua direcţie de dezvoltare asumată de Renault, aceea de a se transforma din constructor de automobile în dezvoltator de tehnologii avansate accesibile, este evidenţiată de insolitul model Arkana pregătit pentru piaţa europeană.

Ajustat di­mensional dincolo de canoanele segmentului compact, posesor al unei liste cuprinzătoare de tehnologii de siguranţă activă, dar şi de propulsii hibidre, noul model confirmă demararea procesului de metamorfoză. Construit pe platforma modulară CMF-B, spre deosebire de varianta rusească care foloseşte platforma de la Dacia Duster, modelul european poate fi echipat cu pachete de noi tehnologii subordonate siguranţei active, dar şi cu motorizări hibride. Pierde în contrapartidă tracţiunea integrală. Cum majoritatea uriaşă a utilizatorilor de vehicule de tip crossover sau SUV nu ies de pe asfalt aproape niciodată, poate cel mult pentru a se aventura pe un macadam civilizat, necesitatea acesteia pare subminată chiar de către cei care ar urma să beneficieze de ea.

Am avut parte de multe apariţii ale pictogramei corespun-zătoare transmisiei în mod neutru pe drumul către cabana Piatra Arsă, pe Transbucegi, atât la urcare cât şi la coborâre.

Dintre cele trei variante de motorizare disponibile – E-Tech Hybrid 145, TCe 160 şi TCe 140 – testul de faţă este rezervat modelului cu preţul cel mai mic: TCe 140, în echiparea Zen. Desigur, te poţi gândi că asta înseamnă mai puţine butoane pe consola centrală şi un tratament estetic mai sumar. În mod normal, nu te-aş contrazice urmărind logica simplă a contracţiei preţului faţă de variantele de echipare superioare, Intens şi R.S. Line. Dar cele patru butoane funcţionale dintr-o garnitură de maxim opt plasate sub display-ul central cu diagonala de 7 inci nu-mi dă nicidecum un sentiment de insatisfacţie. Este și cazul dotării standard Zen. Pe lângă climatizarea cu trei butoane rotative prevăzute cu display încorporat, există cameră pentru mersul înapoi, senzori de parcare față şi spate, oglinzi reglabile electric, pliabile şi încălzite, geamuri electrice, limitator de viteză, pilot automat şi toate luminile exterioare cu tehnologie LED. Tot în standard sunt oferite şi sisteme de siguranţă activă precum recunoaşterea indicatoarelor rutiere, asistenţă pentru menţinerea benzii de rulare, frâna de parcare electrică și frânarea de urgenţă cu recunoaşterea pietonilor şi a bicicliştilor.
Schema de tratament a spaţiului interior nu face notă discordantă, nici în ceea ce priveşte materialele, dar nici finisajele. Torpedoul cu deschidere frânată sau amortizoarele de la capota motorului probează o atenţie mărită acordată detaliilor. După ce mi-am găsit poziţia de condus adecvată, am măsurat 320 mm între marginea şezutului şi bord. În spatele meu, distanţa de la spătar la marginea banchetei este de 230 mm. Ambele valori garantează călătorii confortabile pentru patru pasageri cu înălţimea de peste 1,85 metri, mai ales că ambele scaune din faţă au reglaj manual pe înălţime. Profilul coupe nu sabotează spaţiul pentru cap al celor din spate, din moment ce între plafon şi nivelul şezutului sunt peste 820 mm. Cu un volum util de 513 litri, portbagajul poate fi extins până la aproape 1.270 litri.
Pornirea motorului se face de la buton, cartela de acces fiind oferită în dotare standard. Motorul cu patru cilindri în linie de 1,3 litri foloseşte injecţia directă şi supra-alimentarea. Dezvoltă 140 CP între 4.500 și 6.000 rpm, dar, mai important, reuşeşte să furnizeze un cuplu maxim de 260 Nm între 1.750 rpm şi 3.500 rpm. Micro-hibridizarea sa constă în integrarea unui sistem starter-alternator, cuplat la o baterie de 12V cu capacitatea de 0,13 kWh, plasată sub scaunul pasagerului. Intervenţia acestuia asigură recuperarea energiei în timpul frânărilor şi asistă sistemul Start&Stop în toate situaţiile posibile, inclusiv în timpul sesiunilor de frânare când motorul termic poate fi oprit pentru o reducere şi mai substanţială a consumului de combustibil.

De asemenea, sprijină efortul făcut de motor în cele mai gurmande faze, cum sunt plecarea de pe loc şi accelerările. Cooperarea constructivă dintre motor, sistemul hibrid şi transmisia automată EDC cu şapte trepte face posibilă deplasarea liberă a maşinii, cu transmisia în mod neutru, atunci când condiţiile de deplasare permit acest lucru. Angajarea acestui mod este semnalizată de o pictogramă dedicată, de culoare verde, afişată pe display-ul de bord cu diagonala de 4,2 inci. Am avut parte de multe apariţii ale sale pe drumul pe Transbucegi. Statistic, micro-hibridizarea reduce consumul de combustibil cu circa 8%. Un consum instantaneu de 3,5-4 litri la 90 km/h, în treapta a şaptea, cu motorul turat puţin peste 1.500 rpm, confirmă reușita efortului făcut în ceea ce priveşte economia de combustibil. Aceeasi atitudine non-haplea se păstrează şi la 130 km/h. Circa 6,5-7 litri / 100 km îi sunt suficienţi motorului pentru a compensa creșterea de turație până la 2.250 rpm, în aceeași treaptă.
O surpriză foarte plăcută este insonorizarea. La viteza maximă permisă pe autostradă zgomotul aerodinamic îl depăşeşte pe cel făcut de motor, ambele încadrându-se în limite foarte convenabile. Suspensia filtrează bine denivelările, dar este zgomotoasă la capăt de cursă. Reuşeşte să păstreze o ţinută de drum convingătoare pe viraje şi se armonizează cu un sistem de direcţie responsiv, corect calibrat pentru potenţialul motorului. La fel sunt şi frânele, cu o implicare progresivă care permite dozarea eficientă. Posesor al unei atitudini „superioare” datorită celor 200 mm, cât măsoară garda la sol, şi al unui pachet tehnologic foarte atractiv încă de la nivelul de echipare Zen, noul Renault Arkana TCe140 stârneşte interes şi dincolo de emanciparea stilistică. Spaţiul interior extrem de generos, propulsia hibridă şi transmisia EDC sunt, la rândul lor, ingrediente ale unui model ambiţios care are mari șanse să devină foarte popular datorită unui nivel de preț invers proporțional cu statura sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


doi − 1 =