Nicolae Ceaușescu și-a dorit foarte mult un camion uriaș, produs în România. Așa s-a ajuns la „DAC 120 DE”. Avea roți cu diametrul de 3,2 metri, cântărea 90 de tone cu bena goală și era dotat cu două rezervoare de 1.600 de litri fiecare. Putea să transporte 120 de tone la un drum.
Nu mai este un secret că Nicolae Ceaușescu se întorcea cu multe idei din vizitele din străinătate. Multe dintre ele erau greu de realizat, dar conducătorul comunist nu prea accepta scuzele, așa că oamenii se apucau de proiecte. Și munceau, uneori, ani de zile. Așa s-a întâmplat după un periplu prin China și Coreea de Nord. A venit hotărât să ridice „Casa Poporului”, dar și-a dorit foarte tare și un camion mamut. Ceva ce nu se mai văzuse vreodată. Primele proiecte au fost „DAC 180-100” și „DAC 100 E”, autobasculante capabile să care, pe șantierele patriei, încărcături imense.
Nicolae Ceaușescu, la un pas să cadă de pe scară
Dar Nicolae Ceaușescu nu a fost mulțumit. În anul 1984 a vizitat Întreprinderea de Autocamioane „Roman” Brașov. A urcat la volanul unuia dintre camioane. Nu fără dificultate pentru că scara se afla la doi metri și jumătate de sol. Când a coborât nu s-a dat jos cu spatele, pe scara cu balustradă, ci cu fața. Muncitorii au râs pentru că a fost la un pas să cadă. „Nea Nicu” i-a strâns pe ingineri într-o sală de ședințe și le-a spus că vrea ceva și mai mare. Au scos planșele și au tras primele linii. Așa s-a născut „DAC 120 DE”. „Ca să ajungi la bena cu un volum de 35 de metri cubi, urcai o scară de cel puțin șase metri. Era atât de mare încât câteodată, când ploua și se strângea apa în benă, ziceai că-i bazin de înot”, își amintea inginerul Adrian Novac, unul dintre proiectanții „monstrului”.
Anvelope de la Michelin de 10.000 de dolari
Bena putea să ducă 120 de tone la un singur transport. Ajungeai la ea după ce urcai o scară de șase metri și te simțeai ca la etajul doi al unui bloc. Roțile aveau un diametru de 3,2 metri și erau umflate la 10 atmosfere. Anvelopele erau produse de Michelin și costau 10.000 de dolari fiecare.
„Uriașul” era lat cât șoseaua și avea două rezervoare de 1.600 de litri fiecare. Putea să meargă o săptămână fără oprire. Cele două motoare, de 520 de cai putere fiecare, au fost produse la „Electroputere Craiova”, dar multe instalații au fost aduse din import: servodirecția, servofrâna hidraulică, aerul condiționat și scaunul șoferului, cu amortizor. A existat și un punct de cotitură în acest proiect. Erau probleme cu suspensia: ar fi cedat imediat din cauza greutății. Așa că au cumpărat din Statele Unite o basculantă imensă care putea duce 100 de tone la un singur drum. Prima oară au pus-o la treabă la Canalul Dunăre-Marea Neagră și după aceea a ajuns la „Roman”, în Brașov, unde a fost demontată și analizată. De aici s-a „furat” ideea amortizoarelor. „Suspensiile obișnuite ar fi cedat la greutatea de 120 de tone, ei, americanii, le făcuseră din niște pastile de cauciuc vulcanizat puse straturi și introduse într-un cilindru.”, continuă Novac.
Exportate pe bani puțini
Proiectul a fost omologat în anul 1988. Opt dintre camioane au ajuns la exploatarea minieră de cupru de la Roșia Poieni, iar trei au ajuns la cariera de calcar de la Mahmudia. Cinci camioane gigant au fost vândute la o exploatare de minereu din Vestul Australiei. Mașinile au ajuns acolo bucăți și au fost montate la fața locului de șapte muncitori români. Operațiunea a durat un an. Din cele cinci mașini doar trei funcționau, două erau pregătite să intervină în cazul în care una dintre ele se strica. În 24 de ore, cele trei basculante reușeau să umple două garnituri de tren de câte 200 de vagoane. „Am luat bani puțini pe ele. Pe fiecare am primit cam 300.000 de dolari, preț de dumping, dacă ne gândim că basculantele americane de capacitatea asta se vindeau acolo de trei ori mai scump”, mai spune Novac.
http://www.autotestmagazin.ro/mircea-oprean-socrul-meu-nicolae-ceausescu-a-fost-un-om-iscusit-devotat-tarii/
