Vehicule inedite cu şurub… şuruburi au toate însă acestea din urmă ies cu ceva în evidenţă. Ceva ce nu are cum să nu îţi „sară ” în ochi sau să meargă un pic pe retină.
La capitolul ciudăţenii, aceste vehicule pot candida cu succes la unul din locurile fruntaşe. Sunt norocoşi cei care le-au văzut acţionând pe viu iar asta este o experienţă pe care o poţi povesti şi nepoţilor. Pentru restul există din fericire posibilitatea să le vedem în fotografii şi filme, surse suficiente de informaţie ca să ne formăm o părere şi să rămânem impresionaţi de aşa născocire.
Pe cât de simplu este principiul pe atât de bizar pare, mai ales datorită faptului că în „AND” –ul nostru, roata s-a întipărit ca mijloc principal de „deplasare” pe o suprafaţă. Mai există şi alte forme, şenile, aeroglisoare, maşini amfibii, însă asta cu şurubul parcă le bate pe toate. Mă uitam şi în ciuda aspectul…o anumită formă îmi era extrem de cunoscută. Nu mă refer la faptul că semăna cu un şurub, ci la faptul că piesa părea la fel, însă mult mai mare.
Legătura pe care mintea mea o făcea era cu „melcul” de la maşina de tocat carne a bunicii, cam acelaşi pas al spiralei, acelaşi raport între diametrul exterior şi cel interior.. Dacă doresc să fac o machetă ştiu la ce piese să apelez. Practic prin punerea în mişcare a acestui „şurub” vehiculul se „târăște” pe sau prin straturile superioare ale suprafeţei de contact pe care se află. Acest tip de maşinărie are avantaje şi dezavantaje. La capitolul avantaje trebuie să amintim capacitatea sa de a se deplasa pe o multitudine de suprafeţe, pământ, nămol, mlaştină, apă, nisip, chiar şi pe şosele, însă cu condiţia ca pe spate să aibe un semn care să avertizeze: „atenţie, arunc bucăţi de asfalt!”.
Dezavantaje sunt. Însă la cum arată şi ce impresie face, consider că nu merită să fie menţionate. Să ai ceva care să se poată deplasa aproape pe orice nu are cum să nu tenteze. În perioada de iarnă – primăvara şi la noi ar fi destui doritori. Zăpadă sau inundaţii, şurubul ne-ar scoate din bucluc. Având în vedere avantajele amintite mai sus ele au stârnit atât interesul în utilizări civile cât şi militare. În cadrul utilizărilor civile, pot să amintesc de un model construit pe bătrânul continent. Maşinăria denumită Amfirol a fost realizată în anul 1966 de un producător de mici dimensiuni. Un alt producător este din Insula Soarelui Răsare, Mitsui Engineering & Shipbuilding care după nume ne dăm seama că nu era un mic atelier. Acesta a produs modelul Mitsui AST 001 şi Mitsui AST 002, în anii 1978 respectiv 1979. Actorii principali pe teren militar, au fost vechii şi actualii prieteni, SUA şi URSS – Rusia în vremurile recente. Cursa aceasta se poate rezuma prin: ţări mari, orgolii mari, şuruburi mari! Din cadrul încercărilor americane, menţionez pe Riverine Utility Craft, prescurtat RUC, realizat de Chrysler şi testat în 1969. A fost produs un lot de zece maşini . De cealaltă parte a baricadei, putem găsi cel mai mare exemplar din această familie ciudată a vehiculelor cu şurub. Ruşii au fost cei mai prolifici la utilizarea acestui sistem de deplasare, iar modelul ZIL 4904 a fost apogeul din punct de vedere dimensional.
În România, necesitatea unui asemenea vehicul ar putea fi simţită în perioade de ninsori masive, zone de trecere mixte zăpadă – apa – gheaţă, sau zăpadă – nămol şi apă.
Text şi ilustrări: Gabriel Manole
Surse foto: 1, 2
