Verii Dacia și Mercedes

0
94

Motorul diesel Renault 1.5 dCi, ce echipează și modelele Dacia, va fi montat pe anumite versiuni ale Clasei A de la Mercedes, ce vor fi produse în Ungaria, la Kecskemet. Primul model ce va primi un asemenea propulsor va fi Mercedes A 180 CDI. Această variantă va dezvolta 109 CP, un cuplu maxim de 260 Nm și va avea un consum mediu, anunțat de producător, de 3,8 l/100 km, în cazul versiunii cu transmisie manuală, și de 4,1 l/100 km, pentru cutia de viteze automată.

Motoarele 1.5 dCi vor fi produse la uzina Renault din Valladolid (Spania), dar vor fi trimise la centrul Mercedes de la Rastatt (Germania), unde câteva zeci de componente vor fi modificate, cele mai importante fiind alternatorul și compresorul sistemului de aer condiționat.

La uzina din Kecskemet, unde Mercedes a investit 800 milioane de euro, vor fi fabricate 100.000 de exemplare A și B-Class (foto) anual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


doi × = 14