Vise spulberate. Peugeot e-Legend va rămâne doar o legendă

0
70

Producătorul francez a anunțat că Peugeot e-Legend, conceptul de automobil electric cu care a făcut furori la ediția din 2018 a Salonului Auto de la Paris, nu va fi produs în serie.

În cei aproape doi ani trecuți de atunci, s-au inițiat mai multe petiții internaționale, din care, cea mai importantă a strâns peste 50.000 de semnături, prin care li se cerea factorilor de decizie ai mărcii franceze ca prototipul să devină model de serie. Aceștia au decis, însă, că o mașină care ar fi costat peste un milion de euro nu este viabilă din punct de vedere economic.

Cu linii elegante, inspirate de Peugeot-urile din anii ’70, în special Peugeot 504 Coupe, care a fost desenat de Pininfarina, dar și cu trimiteri nu tocmai subtile la modelele muscle-car americane, e-Legend este o mașină a secolului XXI în totalitate. Propulsia sa este asigurată de un motor electric de 340 kW (462 CP) și 800 Nm cuplu maxim, alimentat de un pachet de acumulatori litiu-ion de 100 kWh. Datorită acestora, Peugeot e-Legend Concept poate rula până la 600 km între două încărcări și este capabil de reprize dinamice demne de o mașină supersport, cu demaraj 0-100 km/h în mai puțin de 4,0 secunde. Viteza sa maximă este limitată electronic la 220 km/h, iar tracțiunea este integrală.

Designul stilizat după principiile de acum patru decenii se continuă în habitaclu, prin scaunele acoperite cu pluș, dar totul se oprește aici. Pentru că, interiorul pare tapetat cu ecrane digitale, acestea fiind nu mai puțin de 16. Peugeot e-Legend are sisteme de conducere autonomă și, când acestea sunt activate, volanul aplatizat se retrage sub bord, iar acesta se transformă într-un uriaș display tactil, continuat și în zona consolei centrale, unde atinge diagonala de 49 inci (124 cm).

Există două moduri de interfață pentru aceste situații, Soft, când pe ecran se afișează doar informațiile esențiale, și Sharp, când toate serviciile sunt disponibile, inclusiv tastatură virtuală, pentru comunicare de toate tipurile, postări pe rețelele sociale etc.

Foto: Peugeot

http://www.autotestmagazin.ro/peugeot-2008-versatil-compact-ecologic/

http://www.autotestmagazin.ro/peugeot-boxer-4×4-concept-camper-universal/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ 4 = treisprezece