Volkswagen Multivan și California eHybrid 4MOTION: tracțiune integrală și libertate de mișcare

0
4817

Volkswagen aduce o nouă versiune plug-in hybrid cu tracțiune integrală pentru modelele Multivan și California, eHybrid 4MOTION. Cu o putere totală de 245 CP, două motoare electrice și o autonomie de rulare eclusiv electrică de până la 95 km, cele două vanuri oferă o alternativă sustenabilă și performantă la dieselul clasic, fără a compromite versatilitatea.

Hibrid încărcabil cu tracțiune integrală: o premieră în gama T7

După anunțul oficial din aprilie, Volkswagen introduce oficial sistemul de propulsie plug-in hybrid (hibrid încărcabil) cu transmisie integrală pentru California și Multivan T7. Noua configurație înlocuiește versiunea hibrid anterioară de 218 CP cu tracțiune față și marchează o evoluție semnificativă în strategia de electrificare a producătorului german.

Arhitectură tehnică avansată

Sistemul de propulsie combină propulsorul pe benzină 1.5 TSI Evo2 cu patru cilindri, capabil să livreze 177 CP și 250 Nm, cu două motoare electrice. Primul dintre acestea, cuplat la puntea față printr-o transmisie DSG6 cu dublu ambreiaj, dezvoltă 115 CP și 330 Nm. Cel de-al doilea motor electric este amplasat pe puntea spate și furnizează 136 CP și 250 Nm. În total, sistemul livrează o putere utilizabilă de 245 CP și un cuplu combinat de 350 Nm.

Autonomie electrică generoasă și încărcare rapidă

Bateriiile litiu-ion, cu o capacitate netă de 19,7 kWh, permit o autonomie de rulare pur electrică între 85 și 95 km, conform standardului WLTP. Viteza maximă în modul electric este limitată la 130 km/h. Atunci când se rulează în regim hibrid, Multivan poate atinge 200 km/h, iar California, 192 km/h. În cazul descărcării complete a bateriei, consumul mediu omologat variază între 7,5 și 8,1 l/100 km. Încărcarea se poate face la curent alternativ cu până la 11 kW, iar la stații rapide DC cu până la 50 kW, în acest ultim caz timpul de încărcare de la 10 la 80% fiind de aproximativ 26 de minute.

Transmisie integrală fără legătură mecanică între punți

Una dintre caracteristicile ale acestei arhitecturi este lipsa unei legături mecanice între cele două punți, ceea ce permite o gestionare electronică sofisticată a tracțiunii integrale. În modurile de rulare Eco și Comfort, electromotorul spate intră în funcțiune doar în cazul pierderii tracțiunii la roțile din față sau în sarcină ridicată între 65 și 130 km/h. Modul Sport favorizează funcționarea simultană a celor două motoare electrice, pentru un răspuns mai prompt. În plus, există și modul Individual, care permite personalizarea setărilor după preferințele șoferului.

Funcționare inteligentă chiar și cu bateria descărcată

Un alt aspect important al acestei soluții tehnice este faptul că motorul electric spate poate funcționa chiar și atunci când bateria de tracțiune este goală, extrăgând energia necesară de la motorul termic prin intermediul celui electric față, care funcționează în acel moment ca generator. Astfel, tracțiunea integrală este disponibilă în mod eficient în orice condiții, indiferent de nivelul de încărcare a bateriei.

Greutate suplimentară, dar fără compromisuri majore

Versiunile eHybrid 4MOTION ale Multivan și California au o masă proprie de aproximativ 2,4 tone, din care 171 kg sunt reprezentate de baterii. Comparativ cu versiunile diesel cu tracțiune față, noile modele PHEV sunt mai grele cu peste 100 kg. Cu toate acestea, performanțele dinamice și eficiența sistemului de propulsie compensează această diferență de greutate.

Echipamente specifice pentru confort sporit

Atât Multivan, cât și California în versiunea eHybrid 4Motion, pot fi echipate opțional cu un sistem de climatizare și încălzire auxiliară electrică. Acesta poate fi alimentat fie de la bateria de tracțiune, fie de la o sursă externă, având o durată de funcționare de până la 10 minute în primul caz și 30 de minute în al doilea. Acest echipament contribuie semnificativ la confortul pasagerilor, în special în sezonul rece sau în timpul staționării în regim camping.

Versiuni de echipare și prețuri

Pentru Multivan, motorizarea hibridă cu tracțiune integrală este disponibilă începând cu cele două niveluri superioare de echipare. În cazul modelului California, versiunea eHybrid $MOTION primește o configurație de echipare specifică (Style), poziționată în zona mediană a gamei, oferind un echilibru între dotări și preț.

Adaptarea modelului California pentru camping: libertate și autonomie

Volkswagen California este cunoscut pentru abilitățile sale în regim camping, iar versiunea eHybrid 4Motion nu face excepție. Aceasta vine echipată cu toate elementele esențiale pentru viața în aer liber: pat rabatabil integrat în plafonul extensibil, mobilier de bucătărie complet (chiuvetă, plită cu gaz, frigider), spații multiple de depozitare și posibilitatea de conectare la surse externe de curent.

Cu bateria de 19,7 kWh, modul camping poate beneficia de alimentare electrică temporară pentru iluminat, încălzire sau alimentarea aparatelor mici. Tracțiunea integrală electrică asigură accesul în zone mai greu de atins, făcând din această versiune California un companion ideal pentru călătorii și vacanțe în afara șoselei.

Conectivitate și digitalizare de ultimă generație

Ambele modele dispun de cele mai recente sisteme multimedia Volkswagen, cu ecrane tactile de mari dimensiuni, integrare Apple CarPlay și Android Auto, precum și servicii de conectivitate We Connect. Prin această aplicație, utilizatorii pot monitoriza starea bateriei, pot programa încărcarea sau pot preîncălzi habitaclul.

Ofertă completă pentru mobilitate puțin poluantă și versatilă

Volkswagen reușește să combine în Multivan și California eHybrid 4MOTION performanțele unei motorizări hibride moderne, confortul tehnologic și spiritul de aventură. Cu o autonomie electrică considerabilă, transmisie integrală inteligentă și dotări dedicate vieții în mișcare, aceste modele deschid posibilități alternative pentru autovehiculele de familie și de camping.

Vă recomandăm și:

VW Transporter – Jason Statham și Bulli

XPENG X9: monovolumul electric de lux care vine în Europa

Conceptul Volkswagen ID.Every1 anunță un viitor model de serie

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

two × 5 =