Volkswagen vrea să închidă uzine din Germania. „Situația este gravă”

0
2160

Oficialii Volkswagen au anunțat că au în plan o măsură fără precedent: închiderea unor facilități din Germania. Specialiștii susțin că aceast plan arată încă o dată ce situație dificilă traversează industria auto.

Volkswagen vrea să închidă două fabrici din Germania pentru că trebuie să economisească zece miliarde de euro

Volkswagen este cel mai mare producător de automobile din Europa, dar oficialii companiei au anunțat că iau în calcul închiderea unor uzine din Germania. Strategia face parte dintr-un plan amplu de reducere substanțială a costurilor pe fondul tranziției către vehicule electrice și al unei situații economice dificile. Compania își propune să economisească astfel zece miliarde de euro până în anul 2026.

„Situaţia este extrem de gravă şi nu poate fi depăşită prin simple măsuri de reducere a costului”, a informat directorul mărcii VW, Thomas Schaefer, într-un comunicat de presă, potrivit Reuters.

Care sunt fabricile pe care Volkswagen vrea să le închidă

Specialiștii susțin că uzinele care ar putea fi închise sunt cele din Osnabrueck și Dresda, care sunt considerate depășite. În aceste condiții ar putea urma să fie disponibilizați și foarte mulți angajați, iar Volkswagen ia în calcul oprirea programului de securitate a locurilor de muncă, în vigoare din 1994, care împiedica concedierile până în 2029.

Comitetul de întreprindere de la VW a promis că va opune o „rezistență acerbă” planurilor conducerii, iar statul Saxonia Inferioară, al doilea cel mai mare acționar al Volkswagen, susține închiderea fabricilor considerate neproductive. Această decizie reprezintă o măsură fără precedent pentru Volkswagen, reflectând provocările majore cu care se confruntă în actualul context de piață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


2 − doi =