Două file din saga Maserati s-au scris pe circuitul de la Indianapolis când constructorul italian a trecut Atlanticul acum 81 de ani. Se întâmpla la doi ani după ce industriașul italian Adolfo Orsi prelua afacerea de la frații Maserati, în 1937.
Numitorul comun al celor doi ani este data de 30 mai, în 1939 și 1940, când constructorul italian câștiga Indianapolis 500, una dintre cele mai importante curse din lume, cu Warren Wilbur Shaw la volanul unui Maserati 8CTF Boyle Valve Special. Ecourile celor două victorii au ajutat atunci la creșterea notorietății mărcii în Statele Unite și la nivel internațional, mai ales că pe tărâm european lucrurile nu erau deloc roz.
Însă cele două victorii au fost rodul echipei Chicago Boyle Racing Headquarters formată din legendele americane de atunci: Cummings „Wild Bill”, Wilbur Shaw, Chet Miller și Harry „Cotton” Henning. Cei patru alcătuiau o echipă de curse cu o asistență tehnică inegalabilă și extrem de competitivă pentru acele timpuri. Dar partea picantă a poveștii este că echipa era patronată de controversatul „Umbrella Mike”. De fapt numele real era Michael Joseph „Mike” Boyle, pe scurt Mike Boyle, și avea să pătrundă în lumea Indianapolisului în 1926, apărând ca un nou tip de proprietar de echipă. Nu era vreun constructor auto, mecanic sau producător de piese, ci șeful de sindicat al IBEW (International Brothehood of Electrical Workers) din Chicago și unul dintre cei mai puternici lideri ai muncitorilor din istoria americană. Gurile rele ale vremii îl categoriseau drept liderul corupt al celei mai puternice uniuni din Chicago, el însuși un gangster care avea relații cordiale cu Al Capone.
Dar era și un mare pasionat de automobile și de curse, iar marele pot pentru el era câștigarea cursei Indianapolis 500. Pentru asta Umbrella Mike a creat o companie, cu care să-și sponsorizeze ambițiile competiționale, denumită Boyle Valve Products. Pe parcursul anilor ’30 și ’40, faimosul triunghi roșu Boyle, pipa cu trifoi a produselor Boyle Valve sau sigla IBEW au fost întotdeauna văzute pe panourile laterale ale mașinilor sale de curse. Prima victorie a lui Boyle a apărut în 1934, cu Bill Cummings pilotând un Miller Boyle Valve Special. Însă victoriile sale cele mai notabile au venit în 1939 și 1940, în timp ce Wilbur Shaw a dominat Maserati 8CTF Boyle Valve Special (8 Clindro Testa Fissa) devenit legendar. Mașina avea un motor de 2991 cmc cu 8 cilindri în linie, două axe cu came și două turbocompresoare Roots-type.
În 1941, după primele două victorii, Shaw părea destinat unui hat-trick istoric, dar o pană de cauciuc l-a împiedicat să câștige cursa americană a treia oară consecutiv. În 1946, după o pauză din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, același 8CTF pe care Shaw îl condusese a terminat cursa Indianapolis pe locul trei, de această dată cu Ted Horne la volan. A fost urmat de un alt 8CTF, condus de Emil Andres. Horne a repetat locul al treilea în 1947 și a trecut pe locul patru în 1948. Aceste rezultate mari confirmau pe deplin longevitatea sportivă a designului inițial dezvoltat de Ernesto Maserati în 1938, care a rămas competitiv la cele mai înalte niveluri timp de un deceniu.
Însă succesele în competiții ale 8CTF nu s-au restrâns doar la evenimentele de pe „ovalele” tradiționale americane. Același model Maserati a fost învingător într-o altă cursă celebră, pe dealul Pikes Peak în Colorado, avându-l la volan pe Luis Unser. Cursa s-a desfășurat pe un traseu în urcare de aproximativ 20 km lungime cu 156 de viraje, în principal pe drumuri neasfaltate, și a fost un test sever atât pentru șofer, cât și pentru mașină. Linia de plecare se afla la 1.440 de metri deasupra nivelului mării, iar sosirea la 4.300 de metri. Aceste rezultate au fost excepționale pentru o mașină care și-a dovedit clasa în competiții cu totul diferite.
Important este că performanțele răsunătoare ale mașinilor Maserati la Indianapolis au pus bazele nașterii unui mit italian în SUA. Prestigiul lor a făcut ca în 2014, HVA din Statele Unite (Historical Vehicle Association), să înregistreze Maserati 8CTF ca prima mașină de producție non-americană care a primit un loc permanent în analele Bibliotecii Congresului SUA. Înregistrată la „Standards for Heritage Documentation”, documentația sa a fost trimisă la NHVR (Registrul Național de Vehicule Istorice) și HAER (Istoric American Engineering Record). Mai ales că una dintre cele trei mașini participante, cea condusă spre victorie de Wilbur Shaw în cursele din anii 1939 și 1940 la Indianapolis 500, a fost reconstruită în culorile originale și este expusă în Muzeul Speedway Indianapolis.
Foto: Maserati
http://www.autotestmagazin.ro/maserati-mc20-un-supercar-in-amintirea-lui-sir-stirling-moss/
http://www.autotestmagazin.ro/colectionarii-de-masini/
