Gordon Murray Automotive: Ambiția V12

0
126

Dacă marii constructori auto încep să se teamă de „dinamica termică”, iată că micii producători nu au de gând să spună „pas” unor motoare cu arhitectură în V. Gordon Murray Automotive (GMA) și-a propus să-și facă o tradiție din construirea unor supercar-uri cu motoare V 12 de un rafinament tipic englezesc. T.33, cel de-al doilea model al constructorului, este dovada.

Noul supercar nu este făcut oricum de GMA, ci cu aportul lui Cosworth, unul ­dintre cei mai renumiți constructori de motoare din lume. Constructorul englez confirmă că T.33 a fost proiectat și dezvoltat ca să devină cea mai performantă supermașină V12 cu două locuri din lume. Iar pentru asta îi trebuia o „inimă” mecanică pe măsură. Este bine de amintit că motorul GMA.2 V12 al lui T.33 se bazează pe elementele constructive de invidiat ale unității cu cel mai mare bloc motor din categoria sa ce a fost văzut vreodată pe șosele. Practic este același V12 de 3,9 litri care animă modelul GMA T.50, primul supercar al constructorului, lansat în august 2020, dar care a fost reconfigurat semnificativ pentru obținerea unor performanțe mai permisive decât ale extremului supercar amintit.
Povestea motorului s-a rescris, GMA apelând încă o dată la Cosworth, partenerul său tehnic.
Derivat din Cosworth GMA V12 turnat integral din aluminiu, noua „inimă” mecanică este marcată de capacele galbene ale chiulaselor făcute la comandă pentru T.33. Rezultatul este un motor unitar și frumos lucrat care întruchipează în continuare principiile directoare ale GMA, inclusiv „exclusivitate, greutate redusă, arta ingineriei” și, bineînțeles, „perfecțiunea condusului”. Fiecare element al motorului a fost reevaluat, cu numeroase componente și sisteme reproiectate pentru asigurarea compatibilității optime cu caracteristicile de conducere ale noului supercar.
Cântărind doar 178 kg, unitatea dezvoltă 615 CP la 11.100 rpm și un moment motor maxim de 451 Nm la 9.000 rpm. Răspunsul extrem de rapid al motorului permite ca livrarea a 75% din cuplu motor să se facă la doar 2.500 rpm, iar 90% din valoarea maximă a cuplului să fie disponibilă începând de la 4.500 rpm și până la 10.500 rpm. Adăugați și un raport putere/greutate de 564 CP/tonă și aveți un supercar pretendent la performanțe de excepție. Adică aveți 615 CP pentru o masă de 1.090 kg.
GMA și Cosworth au ales să păstreze chiulasele V12, acestea au fost totuși modificate pentru introducerea unor arbori cu came complet noi, astfel încât să se permită sincronizarea variabilă a supapelor și au „mapat” motorul pentru asigurarea perfecțiunii în răspunsul pedalei și pentru livrarea puterii. Împreună cu un nou sistem de admisie cu inducție, a fost dezvoltat și un alt sistem de evacuare ce oferă un sunet semnătură GMA și care îl face distinctiv în comparație cu orice mașină aflată la ora actuală în circulație. Suporturile motorului, sistemele de răcire cu apă și ulei sunt, de asemenea, complet noi și au fost dezvoltate special pentru GMA.2 V12.
Când s-a pus problema dinamicii, cei doi constructori au făcut apel tot la niște englezi renumiți (cum altfel!), cei de la Xtrac, care au creat o transmisie complet personalizată cu șase trepte pentru T.33, care va permite schimbarea manuală a treptelor. Poate fi oferită și împreună cu un sistem de schimbare instantanee a treptelor (IGS) cu padele, care permite o trecere de la o treaptă la alta fără întreruperi ale cuplului motor. Tot constructorul spune că are doar 78 kg și este cea mai ușoară cutie de viteze întâlnită la un supercar. Transmisia este combinată cu un ambreiaj cu inerție redusă și un diferențial cu alunecare limitată (LSD).

Foto: Gordon Murray Automotive

http://www.autotestmagazin.ro/gordon-murray-automotive-t-50-mclaren-f1-la-puterea-a-doua/

http://www.autotestmagazin.ro/simulatoare-pentru-curse-retro/

http://www.autotestmagazin.ro/masini-din-filme-celebre/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


trei + = 6