Ce să scriu despre Cătălin Oprișan… Ne știm de aproape 25 de ani, de când am fost colegi într-o redacție de televiziune care își avea sediul într-un subsol unde nu intra nici măcar o rază de soare. Are energie, minte „ascuțită”, glumele îi vin rapid, cu nonșalanță, iar zâmbetul nu pare să-l părăsească o clipă. Spun asta doar ca să mă laud că-l cunosc, pentru că sunt sigur că telespectatorii de la Antena 1 știu deja asta. Ne-am gândit să vorbim puțin de mașini, dar am ajuns la Ilie Balaci, Gică Hagi, Gicu Dobrin și Ronaldo. Am vorbit și despre verbul „a aiepta”. Apropo, știe cineva ce înseamnă?
Auto Test: Cum ai început profesia de jurnalist?
Cătălin Oprișan: Eram în clasa a 11-a la liceul Miguel de Cervantes, în anul 1993, unde eram coleg cu fata lui Ilie Balaci, Lorena. Ea lucra la „Salut”, revista lui George Mihăiță, iar atunci s-a făcut Cupa Presei la Fotbal și Lorena m-a propus pe mine și pe un amic pentru echipa revistei. În perioada aceea a fost și finala Cupei României, în care și-a rupt piciorul Emil Săndoi, iar nea George Mihăiță era prieten cu el și s-a gândit să-i ducem flori și tort, într-o acțiune de PR. Ne-am dus la spital vreo cinci inși, cu George Mihăiță și când am ieșit m-au pus să scriu câteva rânduri. Le-a plăcut și au publicat materialul în „Salut”, o revistă cu un tiraj de 120.000 de exemplare. După aia, am avut altă problemă: eram minor și nu știau cum să-mi dea banii. Până la urmă mi-au făcut plata pe numele altcuiva.
Auto Test: Ăsta a fost „debutul”. Și după aceea?
Cătălin Oprișan: Într-o zi vine la mine Răzvan Ionașcu (n.r. jurnalist) și îmi zice că la ziarul Dimineața, finanțat de PDSR, vor să facă o pagină pentru tineret. Nu am fost foarte atras de această idee, dar până la urmă m-a convins. El s-a ocupat în prima săptămână, dar în a doua era rândul meu. Să vezi ce emoții am avut când m-am trezit în față cu pagina aia mare! Am făcut un material cu Carmen Trandafir, soția lui Emil Grădinescu (n.r. comentator de sport), am gândit de la început până la final un rebus, cu subiectul Depeche Mode, dar am mai scris și ceva cu istoria fotbalului, iar oamenii au fost mulțumiți. Apoi am fost la Sport XXI, după aceea la Prima TV, jos în pivniță, unde am fost colegi, Antena 1, Gazeta Sporturilor. Pe 24 mai fac zece ani „legați” la Antena 1, așa la Intact am mult mai mulți.
Verbul „a aiepta”, merdenelele și cartofii prăjiți cu usturoi
Auto Test: Ai plecat și ne-ai lăsat să ne luptăm cu cartofii prăjiți cu usturoi, de la bodega de vizavi…
Cătălin Oprișan: Eu nu prea mâncam, atunci mă înfruptam cu merdenele (râde). Am început să mă îngraș când am lucrat la Casa Presei. Aveam redacția la etajul opt, duminica liftul era oprit și nu mai pleca nimeni după mâncare, așa că înainte să vin la serviciu îmi luam cinci croissante și două sticle de Frutti Fresh. Bombă!
Auto Test: Chiar m-am gândit atunci la faptul că ți-ai dat demisia ca să îți dai licența. Nu era ceva foarte obișnuit în perioada respectivă.
Cătălin Oprișan: Am zis că vreau și eu trei săptămâni de concediu pentru examen și Dumitru Graur nu a fost de acord. De asta am plecat! Atunci se dădea examen la trei materii, plus o lucrare de licență la care am muncit foarte mult. Am fost primul din România care a lucrat la „limbaj și particularități ale presei sportive”, pornit de la verbul „a aiepta”.
Auto Test: M-ai pierdut aici, ce înseamnă?
Cătălin Oprișan: Bătălia de la Stănilești, de pe Prut, din anul 1711, când Dimitrie Cantemir „aieptează” în scările calului, adică își ia avânt. „A aiepta” este primul verb sportiv din România. Am pornit de la el și am ajuns până „Ultra Curva Sud”. Și să vreau să copiez, nu aveam de unde!
Auto Test: Dar după ce ai dat licența nu te-ai mai întors.
Cătălin Oprișan: M-am dus la Fotbal Plus, iar după aia am ajuns la Gazeta Sporturilor, iar în anul 2004 am plecat la firma care punea reclame pe stadioane: Internațional Sport Management. Eu m-am dus acolo ca ofițer de presă al echipei de fotbal, dar s-a desființat și a trebuit să vând și eu publicitate. Câștigam bine, țin minte că i-am luat soției mașină cu banii jos. Eu vindeam de trei milioane și jumătate de dolari pe an și eram „cel mai prost din curtea școlii”. Șeful meu vindea de 13 milioane de dolari pe an.
Auto Test: Dar parcă mai și scriai undeva?
Cătălin Oprișan: Am continuat să scriu editoriale la Gazeta Sporturilor și am vreo 14 ani la acest ziar. L-am apreciat tot timpul pe Cătălin Tolontan, fără să-i dau cu „peria”, pentru că m-a ținut, deși au fost multe momente grele. În anul 2009 m-am dus la B1, cu o emisiune „Fapt Divers” și după aceea m-am întors în Antena 1. Am zece ani la „Neața cu Răzvan și Dani”! Am avut noroc pentru că ei sunt pe stilul meu! Avem limbajul ăsta colocvial, iar mulți oameni asta vor. Cum zicea Florin Condurățeanu, Dumnezeu să-l ierte? „Să traduci pe interesul pietonului de pe zebră”.
Prezentator de emisiuni de televiziune la șase ani
Auto Test: Nu ai avut trac de cameră?
Cătălin Oprișan: Sunt cel mai vechi om de televiziune din România, după Dana Mladin și Andrei Duban, am apărut la televizor de la șase ani. Din 1981 până în 1989, am prezentat „Lumea Copiilor”. Mergeam și filmam prin școli, iar textele le învățam pe de rost și aici a fost o chestiune care m-a ajutat mult. Cameramanii mergeau să filmeze nunți și botezuri, iar pentru emisiune nu existau decât patru pelicule de film, așa că veneau la mine și îmi spuneam să tragem „din prima”. Eu primeam recompensă o sticlă de Pepsi sau o portocală, dacă reușeam, iar lor le rămânea o rolă și se puteau duce să mai facă un ban.
Auto Test: Dar cum ai ajuns acolo?
Cătălin Oprișan: Tata era colonel în armată și lucra la TVR la emisiunea „De strajă patriei”, iar într-un moment de pauză a aflat de la Ina Sterescu și Mihai Tatulici că au nevoie de copii care să prezinte emisiuni. Tata le-a zis că are acasă un băiat de șase ani și atunci au insistat să mă aducă. M-am dus în celebrul Studio Unu de la TVR, m-au pus să recit o poezie și am luat proba.
Ilie Balaci, Gicu Dobrin și Gică Hagi
Auto Test: Cum au fost întâlnirile, ca jurnalist, cu idolii copilăriei tale?
Cătălin Oprișan: Eu am jucat fotbal cu Ilie Balaci, Gică Hagi și cu Gicu Dobrin. Să o luăm pe rând… Pentru mine Ilie Balaci era Zeul Craiovei și nu am crezut că Lorena este fata lui. Țin minte că la un meci din Cupa Presei am pus un stop și a sărit mingea vreo 20 de metri și am auzit din tribune: „Oprișene, nu-i nimic, o lipești cu super-glue, dacă sare”. Când mă întorc, îl văd în tribune pe Ilie Balaci. Să cad pe jos! La final mi-a zis. „Am venit pentru că am auzit că nu crezi că sunt tatăl Lorenei, hai să vă dau un suc”. Nici tata nu a crezut că Ilie Balaci a venit special pentru mine. Cu Gicu Dobrin m-am întâlnit la un meci în care naționala jurnaliștilor a jucat cu fostele glorii ale Piteștiului.
Auto Test: Și cu Gică Hagi?
Cătălin Oprișan: Ne-am întâlnit la Cupa Stalinskaya, la o lună după ce am ratat barajul cu Slovenia. Era un meci de old-boys cu Cosmin Olăroiu, Ionuț Luțu, Rică Răducanu… multe nume grele. Mai aveau nevoie de doi oameni și Daniel Stanciu ne-a propus pe mine și pe Liviu Chiriță. Țin minte că am rămas cu gura căscată când am intrat în vestiar și mi-am dat seama că o să fiu în echipă cu Hagi. Iar la poze, în sala aia plină, am nimerit lângă Hagi. Ca să concluzionez… La toate aceste trei întâlniri mi-au tremurat „grisinele”.
Auto Test: Ce material ți-a dat cea mai mare emoție?
Cătălin Oprișan: Când am fost acasă, în Brazilia, la Ronaldo „Dințosul”. Am văzut patul în care s-a născut și neamurile care l-au salvat de la moarte, la patru ani, când era să se prăpădească de inaniție pentru că nu avea ce să mănânce. Au mai fost două… Când s-a retras Gică Hagi, am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Hugo Sanchez, dar nu mi-a răspuns. Și m-a sunat înapoi! Iar acum un an l-am avut invitat, la emisiune, pe Gabi Balint, care a venit cu cartea pe care am scris-o, „Steaua – Legenda unei Echipe de fotbal”, și m-a rugat să-i dau un autograf. I-am zis că lucrurile trebuie să stea invers și nici nu mai știu ce am scris.
Auto Test: Cred că ai avut emoții și cu Lăcătuș.
Cătălin Oprișan: Pe el l-am avut invitat la prima emisiune de la as.ro. Ne știam de la Steaua și i-am vorbit cu dumneavoastră. (Își îngroașă vocea) „Bă, vrei, să-ți dau una?”. Seara m-a sunat. „Cătă, cum a ieșit?”. „Pe mine mă întreabă Lăcătuș dacă a ieșit bine?” (Se oprește puțin și pare că retrăiește emoțiile).
Un podcast cu oamenii „care au ceva de spus”
Auto Test: Am văzut că ai și un podcast. Ce te-a îndemnat pe drumul acesta, acum, când sunt tot mai mulți care fac asta?
Cătălin Oprișan: Eu lucrez de mai mult timp cu o casă de pariuri și am zis că, fără să fim ipocriți, românii, deși li s-au dat multe povești cu iz de telenovelă, au mai păstrat o urmă de bun simț și ne-am gândit să reactivăm treaba asta, chiar dacă asta înseamnă să mergem „împotriva curentului”. Ne-am gândit să aducem oameni care au ceva de spus: Cristi Minculescu, scriitorul Viorel Ilișoi, soprana Irina Baianț, actorul Marius Săvescu – cel care face 2.500 de personaje de desene animate, cântăreața Maria Radu. Este foarte important că oamenii se uită și apreciază acest tip de podcast.
Auto Test: Știu că băiatul tău are 14 ani și face sport…
Cătălin Oprișan: Patru ani a fost la fotbal și i-a plăcut foarte tare, doar că la un moment dat a venit și mi-a zis că renunță pentru că se simte sub presiune pe postul de portar și că nu-i mai place. „Bine, tată!”. Are 14 ani, 1,90 și a mers la baschet, iar echipa lui este vicecampioană națională și reprezintă România în Champions League de tineret. La baschet îmi este mai greu să țip, dar să știi că acum vreo trei ani am făcut un scandal monstru în Spania, de care nu sunt mândru. Băieții noștri erau puțini obosiți și le-am strigat: „Bă, dar sunteți morți? Vă bat ăștia din Elveția?”. În timpul ăsta doi inși mă țineau de picioare, să nu cad din tribună. Eram conduși la pauză cu 20 de puncte și au câștigat ai noștri cu o diferență de 6 puncte.
Auto Test: Cum te simți la un meci sau chiar la un antrenament al băiatului?
Cătălin Oprișan: Sunt foarte mândru! Este în clasa a șaptea, are note foarte bune și cât o să aibă plăcere o să-l susțin să facă sport. Este foarte greu pentru el, seara îl întorc cu cearșaful în pat: școală, meditații, sport… Îi transmit ce îmi spun sportivii care vin la emisiuni: „Sport de performanță, fără sacrificiu nu se poate”.
La drum cu Dacia… fără aer condiționat
Auto Test: Hai că am zis că vorbim de mașini și am povestit de altele. A fost dificilă „ucenicia” de șofer?
Cătălin Oprișan: Carnetul l-am luat în anul 1999, la 23 de ani, dar am învățat să conduc pe mașinile de la Gazeta Sporturilor. În tura de noapte aveau doar un șofer și ajungeam acasă la trei dimineața, așa că prima oară am luat de la redacție un Tico… Luasem permisul de două luni și am și găsit vreo doi colegi care au avut curaj să meargă cu mine. Într-o zi am cerut și o Dacia break, o mașină care mi se părea mare și de al cărui volan trăgeai ca de unul de tir. Le-am condus bine și asta m-a ajutat mult.
Auto Test: Care a fost prima ta mașină?
Cătălin Oprișan: Dacia 1310 nouă, pe carburație, fără aer condiționat… 480 de grade, vara: te făceai la subraț ca tractoriștii. Am făcut credit pentru ea și m-am dus să o cumpăr cu un coleg de-al tatălui meu, fost șef de parc auto. Avea omul ăla o ureche, ceva de speriat. Prima oară mi-au adus o Dacie vișinie și ăsta, după câteva secunde, îmi spune: „Nu-i bună, îi bate un tachet”. Eu nu auzeam nimic. A doua a fost una crem pe care a ascultat-o și a zis: „Asta este!”. Am avut cu ea o singură problemă când mi-au scos niște băieți toată benzina, în parcare, iar după câteva sute de metri s-a oprit mașina. Știam că rezervorul era plin și mă întrebam cum naiba am făcut „pana prostului”. Și am găsit furtunul scos! Am ținut Dacia patru ani, iar după aceea am primit de la ISM o mașină „de serviciu”, Golf 5, nou. După ce s-a născut băiatul, am avut un Passat senzațional. Problema a fost când a trebuit să schimb un injector și m-a costat 25 de milioane, iar a doua zi s-a mai stricat unul și atunci am dat-o. Nu se putea! (râde)
Auto Test: Și acum?
Cătălin Oprișan: Din anul 2011 am trecut pe „japoneze”. Am studiat bine problema și am aflat că Kiichiro Toyoda a fost fondatorul mărcii, dar i-a schimbat numele în Toyota pentru că i s-a părut că sună mai bine. Am luat un model 2,4 „benzinar”, așa am înțeles că se spune, care consumă 15-16 litri la suta de kilometri, se mai duce și-n 19, mânca-o-ar tata, de mă costă 370 de lei un plin. Am ajuns cu ea și la un consum de 8,5 litri, iar atunci m-am dat jos și i-am făcut poză. Mașina este foarte bună. Are GPS încorporat încă din anul 2004, cu CD băgat sub scaun și piele neagră, kit de bluetooth. În afară de consumabile nu am schimbat nimic. Mașina este fabricată în anul 2004 și în anul 2013 mi-a murit bateria. Când am fost la service mi-au spus că este bateria originală, deci avea nouă ani.
Auto Test: Ai avut incidente în trafic?
Cătălin Oprișan: Incidente nu am avut, dar am „julit-o”. M-am certat cu niște arbitrii, pe la nu știu ce cupă, iar când am plecat, nervos, am dat într-un teu din parcare. Îți dai seama ce tablă sănătoasă are, dacă nu a ruginit de zece ani? Eu nu apăs prea tare pedala, dar dacă ai nevoie să pleci rapid de pe loc te ajută. Este o mașină „ciolănoasă” care se ține foarte bine pe șosea, iar portbagajul este foarte mare și asta este foarte bine.
Auto Test: Sunt scumpe piesele?
Cătălin Oprișan: Cam da! Mi s-a stricat senzorul de girație, îți dai seama că am întrebat „ce dracu’ este ăla” și mi-a spus cineva că este senzorul care așază mașina când este nămol pe șosea… Am intrat pe Ebay, am găsit senzorul la un băiat din Polonia și i-am trimis o sută de euro. Știu că am riscat, dar era singurul care avea. Piesele sunt scumpe: un motoraș care aruncă apă pe parbriz costă opt sute de lei. Ăla pe spate mai costă trei sute de lei.
Auto Test: Hai să te las să mergi și la treburi. Care sunt planurile tale?
Cătălin Oprișan: Nici nu știu ce să zic… Am ajuns să dorm foarte puțin, cam patru ore pe noapte. Mi-am luat cam multe pe cap și nu mai am timp de familie. Banii, de nicio culoare, nu substituie treaba asta. Când pleci dimineața și ajungi acasă după ora 21.00, faci un duș și te apuci de scris este cam mult și simt că forțez. Muncesc destul de mult, mă mai duc și la un podcast unde stau două ore, plus două ore pe drum… Ți se dă viața peste cap și nu este în regulă! Aș vrea să stau mai mult cu ai mei! Cam ăsta este planul.
