Echipa Dacia Sandriders se pregătește intens pentru ediția 2025 a raliului Dakar. Primele teste în Europa cu modelul de competiție au fost finalizate și urmează sesiune de teste în Maroc.
Dacia va participa la ediția 2025 a dificilului rally-raid Dakar. Echipa Sandriders a efectuat deja o serie de teste cu modelul de competiție, mai întâi în Marea Britanie unde sistemele au fost verificate la Millbrook Proving Ground, iar apoi pe parcursul a patru zile la baza Sweet Lamb din Țara Galilor au fost completate primele teste în condiții reale.
Echipajele Dacia s-au mutat apoi în sudul Franței la Chateau de Lastours pentru alte patru zile de teste intense pe trasee stâncoase care au pus la încercare anvelopele BF Goodrich cu care este echipat modelul de competiție Dacia Sandrider.
Teste pentru Dakar 2025
Cristina Gutiérrez s-a aflat la volanul Sandrider pentru două zile de probe în Țara Galilor,
înainte ca Sébastien Loeb, de nouă ori campion mondial de raliuri, să continue programul de testare. Nasser Al-Attiyah, multiplu câștigător al Raliului Dakar, a evaluat pentru prima dată potențialul Sandrider la baza Château de Lastours timp de două zile. Sébastien Loeb a revenit în cockpit pentru o zi și jumătate, în timp ce Cristina Gutiérrez a încheiat sesiunea de teste din sudul Franței.
Echipa se pregătește acum pentru următoarea sesiune de dezvoltare programată în Maroc în perioada 28 iunie – 5 iulie. Sandrider va fi pus la încercare pe un teren asemănător cu cel al Raliului Dakar. Ediția 2025 va avea loc între 3 și 17 ianuarie.
Dacia Sandrider
“Prima mea experiență la volanul Sandrider a avut loc săptămâna trecută pe traseul solicitant al domeniului Château de Lastours și am fost foarte impresionat. Sandrider mi s-a părut ușor de condus, rapid și puternic. Am parcurs 270 de kilometri în prima zi și încă pe atât în cea de-a doua. Nu au fost niciun fel de probleme și atât eu, cât și copilotul ne-am simțit foarte bine în mașină. Este un lucru de bun augur pentru următoarele teste și abia aștept să merg în Maroc,” a declarat Nasser Al-Attiyah, pilot Dacia.
“A fost incredibil să văd Dacia Sandrider în acțiune și să parcurg primii kilometri la volanul ei. Mă simt foarte confortabil în mașină și asta mă ajută să mă adaptez la categoria T1+ care este destul de diferită de categoria T3 în care am evoluat până acum. Au mai rămas multe zile de testare, dar per total suntem foarte mulțumiți de munca echipei. Nu am putea cere mai mult de la mașină în acest stadiu de dezvoltare și sunt foarte impresionată de nivelul de performanță al Daciei Sandrider,” a spus Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders.
“Testele au decurs foarte bine. Am petrecut o zi în Regatul Unit și două zile în Franța. Am lucrat la suspensie și la diferențial pentru a găsi un echilibru bun al mașinii și sunt foarte mulțumit de rezultat. Motorul a mers grozav de la bun început și nu am avut probleme cu mașina. Este prima dată când conduc o mașină atât de bine pregătită încă de la primele rulări și abia aștept testele în Maroc,” a spus Sébastien Loeb.
Vă recomandăm și:
Dacia Sandrider – prototipul de competiție pentru Dakar 2025
Dacia Sandrider, prezentată oficial. Toate detaliile despre mașina care „va alerga” la Raliul Dakar