Hennessey Roadster F5-M – Noua școală veche

0
2405

Cei de la Hennesey Special Vehicles nu se potolesc și plănuiesc să construiască cel mai captivant hipercar de până acum pe care l-au botezat Venom F5-M Roadster.

Ok, veți spune, și ce este nemaipomenit în toată chestia asta, că F5 Roadster există deja? Poanta este că noul proiect este concentrat în jurul unei transmisii manuale cu 6+1 raporturi (de acolo vine M-ul), iar scopul principal al modelului Venom F5-M reproiectat semnificativ este de amplificarea a senzațiilor celui aflat la volan în timpul deplasării. Pe lângă amplificarea senzorială amplificată de cabina deschisă, Hennessey a optat pentru o conexiune fizică a transmisiei care să treacă peste orice interferență electronică. Inginerii echipei au muncit din greu pentru îmbinarea interacțiunii captivante, cu performanțele de excepție și feedbackul senzorial complet al șoferului. Pe lângă transmisia manuală, despre care băieții din Texas n-au mai zis altceva, responsabil de senzații tari este și V8-ul de 6,6 litri twin-turbo, denumit „Fury”, pus mai întâi pe Venom F5 Coupe. Partea tare este că dezvoltă 1817 CP (ați citit bine!) și este alimentat cu biocombustibil E85. Despre valoarea maximă a cuplului motor încă n-au pomenit nimic, dar Venom F5 Coupe, cu transmisie semi-automată (și atât!) dezvolta 1617 Nm la 5000 rpm și ajungea la 8200 rpm, cu un boost în modul F5 în care atinge 8500 rpm. Și totul integrat pe un șasiu monococă din fibre de carbon ce cântărește 86 kg.

Texanii n-au mai menționat decât că echipa de calibrare a companiei a rema­pat motorul pentru adaptarea lui la cu noile raporturi de transmisie. Optimizând configurația pentru entuziasmul și implicarea pilotului, inginerii au echilibrat emoția șofatului cu realitățile științifice pentru transferul manual al celor 1.817 CP la șosea prin roțile din spate. Aplicarea gradată a puterii îi va garanta lui Venom F5-M o accelerație devastatoare, valorificând în același timp livrarea puterii pentru obținerea controlului pe măsură ce viteza crește. Și gândiți-vă că un Venom F5 Coupe depășește 350 km/h, iar la sprintul pe jumătate de milă (804 metri) i-a depășit pe Rimac Nevera cu 24 km/h (334 km/h) și pe Bugatti Chiron cu 45 km/h (312 km/h)…

John Hennessey, fondator și CEO al companiei spunea despre noul model: „Suntem atât de încântați să oferim Venom F5-M Roadster, cel mai puternic roadster din lume cu transmisie manuală. Ne-am dorit întotdeauna să construim un Venom F5 cu transmisie manuală, mai ales că au cerut-o și clienții noștri. Este vechea școală, e intimidantă și oferă un angajament suprem de conducere. (…) Credem că Venom F5-M Roadster va fi cea mai intensă, captivantă și extremă experiență de condus de pe planetă, iar o duzină de clienți norocoși vor fi alături de noi pentru plimbare!”.

Vor fi construite doar 12 modele Venom F5-M Roadster și toate sunt deja vândute, fiecare cu un preț de la 2,65 milioane USD și cu o imagine unică, exclusivă pentru seria limitată, care face parte din gama totală de 30 de unități de modele Roadster.

Evident, Venom F5-M se va distinge de restul gamei printr-o serie de personalizări în interior și în exterior. Una dintre cele mai evidente diferențe este adăugarea unei aripioare dorsale uriașe de 55 de inci (1.400 mm) care se întinde de la priza de aer montată pe acoperiș până la marginea de fugă a punții din spate. Iar partea cea mai tare este că fiecărui proprietar i se garantează o culoare unică, care este ștearsă din configuratorul mondial al Hennessey odată ce a fost aleasă, tocmai pentru a i se asigura exclusivitatea totală.

Vă recomandăm și:

Hennessey Mammoth 400 Ram – Camion de sport

Hennessey Cadillac Escallade – Mult nu-i îndeajuns

Hennessey – Raptor… VelociRaptor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


8 − unu =